Sentința civilă nr. 2205/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.2205
Ședința publică din 29 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier
Asistenți judiciari:
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul: C. S., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av.M. A. M. cu sediul în C. -N., str. 21 D. 1989, nr.62, et.2, ap.8, județul C. în contradictoriu cu pârâtele: S.
N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA cu sediul în B., b-dul D. G.
, nr.38, sector 1 și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA - S.
T., cu sediul în C. -N., P.ța A. I. ,nr.17, județul C. ,având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,învederează instanței faptul că reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepțiilor prescripției dreptului la acțiune și excepției autorității de lucru judecat cu privire la obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând 6 salarii de bază brute ca urmare a concedierii.
Instanța unește excepțiile invocate de pârâtă cu fondul și lasă cauza în pronunțare în baza probelor depuse la dosar.
T R I B U N A L U L
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea sa, reclamantul C. S. a chemat în judecată pârâtele S.
N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA - S. T., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând 6 salarii de baza brute ca urmare a concedierii, actualizate cu rata inflației de la data plății, diferențele de salariu rezultate dintre salariul de baza minim brut negociat in cuantum de 700 de lei și sumele efectiv primite pentru perioada ianuarie 2010-martie 2010, salariul suplimentar pentru anul 2010 in funcție de perioada efectiv lucrata, obligarea paratelor sa facă cuvenitele mențiuni in Registrul Electronic de Evidenta al Salariaților, obligarea paratelor la actualizarea acestor sume in funcție de rata inflației, precum și obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii formulate, s-a arătat că pârâta avea obligația ca începând cu_ să pună valoarea salariului minim brut clasa 1 de salarizare cu anexa 1 din CCM la nivel de unitate la suma de 700 lei atât cât era prevăzut de art. 41 alin. 3 din CCM la nivel de ramură transporturi, pentru că acesta produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, lucru care nu s-a realizat.
S-a menționat faptul că în perioada indicată în acțiune nivelul salariului minim brut clasa 1 de salarizare a fost inferior celui prevăzut de contractul colectiv la nivel de ramură, astfel în perioada_ -_ salariul din CCM la nivel de unitate a fost de 570 lei, iar în perioada_ -_ salariul minim la nivelul pârâtei a fost de 600 lei, și că la aceste salarii s-au aplicat toate sporurile și celelalte adaosuri salariale aferente. S-a mai arătat că prevederile contractului colectiv încheiat la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare conform unor decizii date de Curtea constituțională și că pârâtele nu au respectat aceste clauze din contractul colectiv de ramură, încălcând prevederile art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii, încălcând prevederile art. 238 Codul Muncii.
Cu privire la plata celor 6 salarii arata ca art. 67 Codul muncii instituie în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului dreptul de a beneficia de măsuri de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b din Codul muncii.
De asemenea, art. 80 alin. 1 din CCM la nivel de ramura transporturi prevede ca la desfacerea contractului individual de munca din inițiativa angajatorului, salariații vor primi, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate.
Privind plata salariului suplimentar parțial aferent anului 2010, reclamantul arată ca în conformitate cu art. 30 alin. 1 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar nr. 2386/2006, prelungit ulterior prin acte adiționale prevede că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În drept, au fost invocate prevederile Codului Muncii și ale CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 și CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar nr. 2836/2006, CCM, și Legea nr. 130/1996.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform art. 270 din Codul muncii.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților.
De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune privind acordarea acestor diferențe și a ajutoarelor solicitate. Arată că potrivit art. 268 alin. l lit. e din Codul Muncii, "cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori ale unei clauze ale acestuia", ori legat de acest aspect cât și de faptul că acțiunea a fost înregistrată în cursul lunii decembrie 2012, consideră că aceste drepturi sunt prescrise.
Precizează că în perioada în care a fost salariat al C. M. reclamantul a fost retribuit în mod legal în conformitate cu grila si clasa de salarizare în care au fost încadrați, conform CCM C. M. aplicabil pentru fiecare perioadă, aceștia fiind totodată salarizați în conformitate cu prevederile contractelor individuale de muncă (si/sau actele adiționale) pe care aceștia l-au semnat fără obiecțiuni sau observații.
De asemenea susține că deosebit de importantă este dispoziția prevăzută de art. 30 din Legea 329/2009, care menționează expres; "contractele colective de muncă se negociază în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli, ale operatorilor economici, în limitele și condițiile stabilite prin bugete,,. Or, raportat la dispozițiile imperative ale acestei legi, care stabilește în mod imperativ și expres strategia în domeniul salarizării în cadrul societăților naționale, și care prin măsurile privind disciplina financiar-bugetară la nivelul societăților si companiilor naționale la care statul este acționar majoritar (inclusiv SNTFM C. M. SA), lege care are un caracter special derogator de la norma generală și care urmărește reducerea efectelor crizei economice și îndeplinirea obligațiilor ce rezultă din Memorandumul de înțelegere dintre Comisia Europeană si România, încheiat la B. si Bruxelles la_ si de Acordul stand-bv încheiat între România si FMI, motiv pentru care societatea are obligația să o aplice și să o
respecte.
Referitor la petitul 2 - plata a 6 salarii de bază brute ca urmare a concedierii invocă excepția autorității de lucru judecat întrucât reclamantul a beneficiat de aceste drepturi în temeiul Deciziei civile nr.938/R/2012, pronunțată de Curtea de A. Clui în dosar nr._, aceste drepturi fiindu-i plătite reclamantului cu OP nr.740/_ .
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea salariului suplimentar proporțional cu perioada lucrata pe anul 2010, arată că, din examinarea temeiului legal, respectiv art. 30 din Contractul Colectiv la nivel unitate C. M. rezultă că "pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. în acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. Ori, în speță nu exista o asemenea hotărâre.
Analizând prioritar excepția prescripției dreptului la acțiune, conform art.
137 Cod procedură civilă, instanța reține că aceasta nu este întemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor pretinse diferențe drepturi salariale, ce trebuiau acordate conform susținerilor reclamanților pentru perioada ianuarie 2010 - martie 2010, iar acțiunea a fost depusă în data de_ . Pârâta a susținut faptul că aceste drepturi nu ar avea o natură salarială și având în vedere că se invocă nerespectarea contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție ar fi conform art. 268 alin 1 punctul e din Codul muncii de 6 luni.
În aprecierea naturii pretențiilor, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, conform cărora sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate
temporară de muncă. Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus și a prevederilor contractului colectiv de muncă, este evident că aceste drepturi deduse judecății sunt de natură salarială, și astfel devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. (c) din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. (e) din Codul muncii, invocat prin întâmpinare, a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora. Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii, a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă. Față de cele arătate, instanța concluzionează că prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii sunt aplicabile numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În cazul de față termenul de prescripție de 3 ani nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunii_, astfel încât instanța urmează că respingă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța urmează să o admită având în vedere faptul că reclamantul a beneficiat de plata a 6 salarii de bază brute ca urmare a concedierii în temeiul Deciziei civile nr. 938/R/2012, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr._ .
Mai mult decât atât, aceste drepturi i-au fost plătite reclamantului cu OP nr.
740/_ .
Potrivit prevederilor art. 163 Cod procedură civilă "Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe". De asemenea, potrivit art.1201 cod civil "Este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele în contra lor în aceeași calitate".
Principiul autorității de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, cauză și părți ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre, pronunțată în alt proces.
În consecință asupra acestei cereri operează excepția autorității de lucru judecat iar instanța va admite excepția invocată și va respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești privind 6 salarii de bază brute ca urmare a concedierii.
Având în vedere cele expuse anterior, instanța constată că sunt aplicabile cauzei de față prevederile art. 163 din Codul de Procedură Civilă, deoarece există
identitate de părți (eadem conditio personarum), de obiect (eadem res) și cauză (eadem causa).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei angajator în perioada pentru care a formulat pretenții, aspect reieșit din actele depuse în copie la dosar.
Instanța constată că la calculul salariului de bază lunar cuvenit s -a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, iar din_ nivelul clasei 1 de salarizare a fost de 600 lei brut, pentru perioada_ -_, aspect indicat de altfel de pârâtă în întâmpinare.
Tribunalul constată că potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta și că acest contract colectiv de muncă la nivel de ramură este aplicabil și în cazul pârâtelor ce funcționează în domeniul transporturi conform art. 3 din același CCM ce prevede neechivoc faptul că, acesta produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, însă pârâtele, după cum s-a reliefat anterior, nu au avut în vedere la calculul și plata drepturilor salariale ale reclamanților, aceste prevederi din contractul colectiv de muncă la nivel superior, angajatorul aplicând doar CCM la nivel de unitate.
Potrivit art. 236 Codul muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, adică acestea trebuie să producă efecte juridice între părți întocmai ca prevederile legale edictate de organele abilitate ale statului. De asemenea, tribunalul arată că un contract colectiv de muncă la nivel superior produce efecte juridice și în cazul în care contractul colectiv de muncă la nivel inferior, conține dispoziții mai puțin favorabile salariaților și că potrivit art. 241 lit. c Codul muncii, în forma în vigoare anterioară adoptării Legii nr. 40/2011 și aplicabilă în cauză pentru o perioadă din pretențiile deduse judecății, clauzele unui contract colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Aserțiunea pârâtei în sensul că reclamanții nu-și pot invoca propria culpă întrucât au semnat actele adiționale la contractele individuale de muncă, iar prin sindicat au negociat CCM la nivel de unitate, deci nu ar putea solicita recalcularea drepturilor salariale plătite, tribunalul nu o găsește întemeiată pentru că legea instituie expres în sarcina angajatorilor obligația de a respecta prevederile unui contract colectiv de muncă legal încheiat, caz în care în mod evident nu poate fi mutată culpa înspre salariați, atât timp cât angajatorul trebuia să calculeze și să plătească drepturile salariale cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, act juridic opozabil și obligatoriu pentru pârâte.
Nici apărarea pârâtei în sensul că obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior, incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă, pentru că după cum s-a reliefat anterior prevederile art. 241 lit. c Codul muncii sunt clare și neechivoce în
ce privește efectele contractelor colective la nivel de ramură, fără a fi condiționate efectele acestor contracte de existența ori inexistența unor contracte colective la nivel de unitate. Lipsită de relevanță este și apărarea că au expirat contractele colective de muncă la nivel de unitate, situație în care nu mai pot fi găsite fondate pretențiile reclamanților, pentru că aplicarea de către pârâte a prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură invocat de reclamanți ca temei al pretențiilor deduse judecății era independentă de existența ori de clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, dacă acestea erau nefavorabile salariaților comparativ cu cele din contractul colectiv la nivel de ramură.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul constată că pârâta nu a respectat și nu au pus în aplicare prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură în cazul reclamanților cu toate că aveau obligația legală în acest sens, relevante fiind și prevederile art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii, ce instituie în sarcina angajatorului obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, motiv pentru care tribunalul urmează a admite acest capăt de cerere al reclamantului, iar aceste sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență la data plății efective pentru a se asigura o despăgubire integrală a salariaților ca urmare a neexecutării, chiar la momentul plății drepturilor salariale, a prevederilor CCM la nivel de ramură aplicabil și obligatoriu pentru pârâtele angajator.
În conformitate cu disp. art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2009-2010 pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Prin noțiunea de "venituri"; se înțelege, profitul societății sau plusul de valoare care depășește cheltuielile societății. Parata nu se poate apăra, că nu a obținut, pentru că în urma activității ce a desfășurat-o a obținut venituri. În acest text din CCM, se arată modalitatea constituirii fondului de plată a salariului suplimentar, dar din ansamblul articolului, nu rezultă că această plată este condiționată de existența profitului, astfel că apărarea pârâtei, în sensul că nu dispune de fondurile necesare achitării drepturilor solicitate, nu pot fi avute în vedere, întrucât o asemenea împrejurare nu o exonerează de obligația stabilită în sarcina sa prin contractele colective de munca, contracte care dau naștere la drepturi și obligații în sarcina părților care le-au semnat, deci inclusiv în sarcina pârâtei, care are obligația să asigure fondurile necesare pentru respectare tuturor obligațiilor asumate și stabilite în sarcina lor.
Contractul colectiv de muncă valabil pe anii 2009-2010 prevede la art. 30 alin. 3 că la nivel de unitate al 13-lea salar, care este același cu noțiunea de salar suplimentar așa cum rezultă din prevederile art. 30 din Contractul colectiv de
muncă, se stabilesc în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către comisia prioritară din unitatea respectivă.
Plata acestor drepturi se cuvine așadar pentru perioada solicitata, însă fiind condiționată de neaplicarea vreunei sancțiuni salariatului așa cum rezultă din criteriile de condiționare. iar acest drept se acordă, conform criteriilor stabilite, doar angajaților pentru munca prestată ireproșabil în cursul anului calendaristic.
Toate sumele acordate vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data efectivă a plății deoarece potrivit prevederilor art. 166 alin. (4) din Codul muncii prevede faptul că "Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
În temeiul prevederilor art. 4, coroborate cu cele ale art. 8 alin. (6) din H.G. nr. 500/2011, instanța va obliga pârâtele să facă cuvenitele mențiuni în registrul general de evidență al salariaților.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă instanța va respinge cererea reclamantului ca nefondata formulată pentru obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, având in vedere ca nu a făcut dovada că a suportat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, in temeiul art. 268 lit. e din Codul Muncii, excepție invocata de parata.
Admite excepția autoritarii de lucru judecat cu privire la obligarea paratei la plata sumelor reprezentând 6 salarii de baza brute ca urmare a concedierii, actualizate cu rata inflației de la data plății, excepție invocata din oficiu de instanța.
Admite cererea formulată de reclamantul C. S., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av.M. A. M. cu sediul în C. -N., str. 21 D. 1989, nr.62, et.2, ap.8, județul C. în contradictoriu cu pârâtele: S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA cu sediul în B., b-dul D. G., nr.38, sector 1 și S.
N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA - S. T., cu sediul în C.
-N., P.ța A. I., nr. 17, județul C., și in consecință obliga paratele sa plătească reclamantului:
diferențele de salariu rezultate dintre salariul de baza minim brut negociat in cuantum de 700 de lei și sumele efectiv primite pentru perioada ianuarie 2010- martie 2010;
salariul suplimentar pentru anul 2010 in funcție de perioada efectiv lucrata.
Obliga paratele sa facă cuvenitele mențiuni in Registrul Electronic de Evidenta al Salariaților.
Obliga paratele la actualizarea acestor sume in funcție de rata inflației.
Respinge ca nefondata cererea reclamantului cu privire la obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Definitiva.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi, 29 aprilie 2013.
Președinte,
Asistenți judiciari,
Grefier,
P.
R. M.
P. R. S.
V. R. I. Ș. L.
Red.P.R.M./ _
Dact.Ș.L./_ /5 ex.
