Sentința civilă nr. 2318/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.2318/F/2013
Ședința publică din data de 23 septembrie 2013 Tribunalul format din: PREȘEDINTE: C. N.
GREFIER: V. V.
Cu participarea asistenților judiciari:
V. C. M. A. LS
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta S. L. împotriva pârâților
L. T. F. B.
, C. local al municipiului B.
și P. municipiului B. I.
P.
, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat Coman A., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită: S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul reclamantei depune la dosarul cauzei certificatul de informare cu privire la procedura medierii, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța unește cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de către pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. I.
P. și, constatând că au fost administrate toate probele, în baza prevederilor art.244 Noul cod de procedură civilă, declară închisă cercetarea procesului și pune în discuția reprezentantului reclamantei dacă este de acord să urmeze dezbaterea fondului.
Reprezentantul reclamantei, avocat Coman A., declară că solicită să urmeze dezbaterea fondului.
Văzând că nu s-au formulat alte cereri și nici incidente de soluționat, în temeiul prevederilor art.392 din Noul cod de procedură civilă, tribunalul deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul reprezentantului reclamantei în susținerea acțiunii.
Reprezentantul reclamantei, avocat Coman A., solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. prin întâmpinare, întrucât sunt obligați să aloce unității de învățământ fondurile necesare pentru plata indemnizației de pensionare. Pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată potrivit motivelor invocate în scris, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat potrivit chitanțelor pe care le depune la dosar.
Fiind lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, tribunalul, în temeiul prevederilor art.394 din Noul cod de procedură civilă, tribunalul închide dezbaterile și rămâne în pronunțare cu cauza.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin acțiunea precizată, înregistrată la nr. de mai sus, reclamanta S. L. a chemat în judecată pe pârâții L. T. F. B. , C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. , solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului de rândul 1 să-i plătească suma de 5.330 lei reprezentând echivalentul a două salarii de bază, cu titlu de indemnizație de pensionare, actualizat cu indicele de inflație, iar pârâții de rândul 2 și 3 să fie obligați la alocarea fondurilor bănești necesare către pârâtul de rândul 1, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii arată că a fost angajată la pârâtul de rândul 1, iar începând cu data de 01 iulie 2010 prin Decizia nr.119384/_ a fost pensionată pentru limită de vârstă și că în conformitate cu disp. art.50 din Contractul Colectiv de muncă Unic la nivel național pe anii 2007- 2010 era îndreptățită să primească la pensionare "o indemnizație egală cu cel puțin două salarii de bază avute în luna pensionării";. Apreciază că potrivit art. 100 din același contract colectiv, dispozițiile acestuia sunt incidente și în cazul de față.
Învederează că, potrivit art.11 alin.1 din Legea nr.130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel și pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național., iar potrivit art.40 alin.2 litera c din Codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din toate contractele individuale de muncă.
Arată că pârâta unitatea școlară este unitatea care plătește drepturile salariale și are compartiment financiar propriu, potrivit art. 13 din OUG nr.32/2001, art.167 din Legea nr.84/1995 R și art.36 alin.3 litera a, art.63 alin.1 litera c și alin.4 litera a din Legea nr.215/2001 modificată și completată, consiliul local aprobă, la propunerea primarului bugetul local, fiind ordonator principal de credite, iar potrivit art.1 din HG nr.538/2001, începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetul consiliului local.
În probațiune a fost depusă la dosar decizia de pensionare, carnetul de muncă și adeverința emisă de pârât unitate școlară.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.
157 din Legea nr. 263/2010.
Pârâții C. Local al municipiului B. și P. municipiului B.
, legal citați, nu și- au delegat reprezentant în instanță, dar au formulat Întâmpinare, prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive
a C. ui local al municipiului B. și a P. municipiului B.
, în ceea ce privește petitul de obligare la asigurarea finanțării sumelor necesare pentru plata unor drepturi salariale solicitate.
În motivare precizează că petenta a avut calitatea de cadru didactic angajat al unei instituții de învățământ preuniversitar din municipiul B., care, în virtutea calității de angajator are obligația de a stabili și de a asigura plata drepturilor salariale, prin directorul instituției, care este ordonator terțiar de credite, iar C. local al M. B., precum și P. municipiului B. nu justifică nici o calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu, având în vedere argumentele legale: Potrivit art. 167 din Legea 84/1995, modificată și art. 1 alin 3 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe
valoarea adăugată.
De asemenea, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Apreciază că, așa cum Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, și în cazul C. ui Local și P. lucrurile sunt la fel, evident cu respectarea atribuțiilor și competențelor lor specifice prevăzute de lege, în acest sens fiind relevante prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Apreciază că, întrucât între instituțiile pârâte chemate în judecată există raporturi juridice de drept administrativ care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specific ce le revin în procesul bugetar, se impune constatarea lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local și P. .
De asemenea face trimitere la prevederile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, pentru a arăta că ordonatorii principali de credite au obligația de diligentă de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare efectuării plății sumelor stabilite prin
titluri executorii, arătând că: aceste demersuri se pot concretiza prin virări de credite bugetare -care, conform definiției din art. 2, pct. 59 din Legea 273/2006 - reprezintă "operațiunea prin care se diminuează creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificației bugetare care prezintă disponibilități și se majorează corespunzător o altă subdiviziune la care fondurile sunt insuficiente, cu respectarea dispozițiilor legale de efectuare a operațiunilor respective".
Consideră că, întrucât sumele de bani ce fac obiectul prezentului litigiu reprezintă de fapt, în esența lor niște cheltuieli de personal - atunci când sunt solicitate și supuse aprobării de către nucleele financiare ale instituțiilor de învățământ - apreciază că se face aplicarea prevederilor art. 49 din Lege - Principii în execuția bugetară - (3) Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.
Concluzionând, în ceea ce privește C. Local și P. municipiului B., eventualele obligații care pot sa le revină în ipoteza admiterii acțiunii, acestea nu pot fi altele decât cele ce decurg din lege, în acest caz, acestea ar fi cele cuprinse în prevederile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Conform acestui act normativ, sarcina acestora, ca ordonator principal de credite, ar fi dispunerea măsurilor ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, și în nici un caz alocarea respectivelor sume de bani în buget.
Pe fondul cauzei, față de petitele formulate de petent/ă, arată că lasă la aprecierea instanței dacă solicitările acesteia sunt sau nu întemeiate.
In drept, invocă prevederile art. 205 alin.2 Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevederile art.39 și 46 din Legea 284/2010, prevederile Legii nr.273/2006 și prevederile OG nr.22/2002 cu modificările și completările ulterioare.
Pârâtul unitate școlară, legal citat, nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a formulat apărări scrise
, însă prin scriptul depus la fila 4 a comunicat instanței cuantumul salariului de bază în luna iunie 2010 al reclamantei și a certificat aspectul că reclamanta nu a beneficiat de indemnizație de pensionare cu prilejul pensionării.
Examinând, în prealabil, în condițiile art. 248 din Noul Cod de procedură civilă, excepția invocată, tribunalul
o găsește nefondată, motiv pentru care va fi respinsă având în vedere următoarele:
Potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, lege în vigoare pentru perioada la care se referă prezenta acțiune, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe raza cărora funcționează, de la bugetul de stat și din alte sume, potrivit legii. Finanțarea acestor unități are două componente, finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, care include și cheltuielile de personal, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 36 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități publice potrivit art. 62 din Legea nr. 215/2001, iar potrivit art. 63 alin. 4 din același act normativ, primarul exercită funcția de ordonator primar de credite și întocmește proiectul bugetului local.
Dispoziții similare și în Legea educației naționale nr. 1/2011, în vigoare la data la care se pretinde dreptul. Potrivit art. 104 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, finanțarea de bază, ce include și cheltuielile cu diferitele drepturi salariale, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Ținând seama de aceste dispoziții legale, tribunalul conchide că acești pârâți justifică legitimitate procesuală pasivă, deoarece P. municipiului B. are calitate de ordonator de credite al unității administrativ teritorială în a cărei rază funcționează angajatorul, iar C. local al municipiului B. are atribuția aprobării bugetului local la propunerea primarului, motiv pentru care excepția invocată va fi respinsă, urmând a se analiza pe fond atât acțiunea civilă dedusă judecății și împotriva acestor pârâți.
Analizând pe fond actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta a fost angajata pârâtului L. T. F. B. și, începând cu data de 01 iulie 2010, este pensionată pentru limită de vârstă, conform Deciziei nr. 119384/_ (f.5).
La data pensionării, reclamanta nu a beneficiat de indemnizația care i se cuvenea, în conformitate cu dispozițiile art.50 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, fapt recunoscut de pârât, așa cum rezultă din adeverința de la f. 4 eliberată de unitatea școlară.
Tribunalul reține că art. 40 alin. 2 litera c din Codul Muncii stipulează că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă, iar dispozițiile art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național prevăd că
" salariații care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu cel puțin două salarii de bază avute la data pensionării";.
Cum pârâtul nu a achitat reclamantei această indemnizație, în baza disp. art.253 alin.1 și disp. art. 268 (l) lit.c Codul muncii, cererea va fi admisă și drept consecință, tribunalul va dispune obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 5.330 lei, reprezentând echivalentul a două salarii de bază la data pensionării, cu titlu de indemnizație de pensionare.
Față de prevederile art. 447 alin.1 Noul Cod procedură civilă, potrivit cărora "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să plătească îi acesteia cheltuieli de judecată";, tribunalul va obliga în solidar pârâții L. T. F. B. și C. local și P. municipiului B. la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat (f.43-44).
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului
B. și P. municipiului B. .
Admite acțiunea formulată de reclamanta S. L. cu domiciliul procesual ales în B., str. Privighetorilor nr.1, scara B, ap.20, județ B. -Năsăud împotriva pârâților L. T. F.
cu sediul în B., str. Z. nr.1, județ B. Năsăud, C. LOCAL AL M. B. și P. M. B., ambii cu sediul în B., str. P. C. nr.6, județ B. Năsăud, și în consecință:
obligă pârâtul L. T. F. B. să plătească reclamantei suma de 5330 lei reprezentând echivalentul a două salarii de bază, cu titlu de indemnizație pentru pensionare, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la momentul plății efective.
Obligă pârâții C. LOCAL AL M. B. și P. M. B. să aloce pârâtului angajator fondurile bănești necesare pentru plata indemnizației de pensionare.
Obligă pârâții L. T. F. B. ,C. LOCAL AL M. B. și P. M.
B. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, la Tribunalul B. -Năsăud. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. N. V. V.
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
SA L. M. C. V.
Red./Dact.
NC/ SAL/ 15 octombrie 2013/ 6. ex.