Sentința civilă nr. 450/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 450

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.

V.

- Președinte Secția I Civilă

ASISTENȚI: O.

S.

JUDICIARI: D.

M.

L.

GREFIER: M.

R.

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamantul S. L. din Î. M. cu sediul în B. M., str. P., nr. 46, jud. M. în contra- dictoriu cu pârâții L. de A. B. M. - S. G. de A. B. M. cu sediul în B. M., str. P. S., nr. 2-4, jud. M., C. Local B. M. și Primarul municipiului B. M. ambii cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 37, jud. M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea reclamantului S. L. din Î. M. - c.j. P. Florin Cosmin, lipsă fiind pârâții L. de A. B. M. - S. G. de Artă B. M., C. Local B.

M. și Primarul municipiului B. Mare. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de pârâtul Primarul municipiului B. M. . Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul reclamantului - c.j. P. Florin C.

.

Reprezentantul reclamantului - c.j. P. Florin C. arată că nu mai are cereri de formulat și nici acte de depus.

Instanța constată lămurită cauza, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra cererii.

Reprezentantul reclamantului - c.j. P. Florin C. solicită admiterea cererii astfel cum a fost aceasta formulată în scris, fără cheltuieli de judecată.

Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza în pro- nunțare.

T.

Asupra acțiunii civile de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de_, reclamantul S.

L. din Î. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții L. de

A. B. M. - S. G. de Artă B. M., C. Local B. M. și Primarul municipiului B. Mare ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să

oblige pârâta unitatea de învățământ să acorde membrului de sindicat Bruzac

  1. , reprezentată de reclamant, indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de Legea nr. 118/ 2010, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.

    În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul a arătat că personalul didac- tic din învățământ beneficiază de dreptul la concediu de odihnă, în temeiul art. 103 lit. i din Legea nr. 128/1997 cu modificările la zi.

    Potrivit art. 145 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, ca- re nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu ca- racter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zil- nică a drepturilor salariale prevăzute la alin.(1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu și se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de pleca- rea în concediu.

    Dispozițiile art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nive- lul Inspectoratului Școlar al județului M. 2008-2009, coroborate cu dis- pozițiile art. 29 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de în- vățământ 2007-2008, prevăd că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o indemnizația ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. Indemnizația nu poate fi mai mică decât salariul de bază, in- demnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada res- pectivă. Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile î- nainte de plecarea în concediu de odihnă.

    Indemnizația de concediu cuvenită membrei de sindicat a fost diminuată cu 25%, făcându-se o aplicare abuzivă a prevederilor Legii nr. 118/2010, de- oarece intrarea în concediu de odihnă a acesteia a fost anterioară intrării în vi- goare a Legii nr. 118/2010, respectiv datei de 3 iulie 2010. Prin diminuarea in- demnizației cu 25% s-a încălcat și principiul neretroactivității legii civile.

    Reclamantul consideră că a fost încălcat și art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, întrucât noțiunea de bun îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv orice interes al unei persoane de drept privat ce are va- loare economică.

    În drept, s-au invocat dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, art. 283 alin. 1 lit. c, art. 145 din Codul muncii, Contractul colectiv de muncă unic la ni- velul Inspectoratului Școlar al județului M. pentru anii 2008-2009, Con- tractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ 2007-2008, art. 67 din Legea nr. 169/1999, art. 103 din Legea nr. 128/1997.

    În probațiune s-au depus dovezi privind plata indemnizației de concediu pentru membra de sindicat reprezentată.

    Pârâții L. de A. B. M. - S. G. de Artă B. Mare și C. Local B. M., deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.

    Pârâtul Primarul municipiului B. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii formulate.

    Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Prima- rul municipiului B. M., instanța a reținut următoarele:

    Potrivit art. 1 din HG nr. 538/2001 "începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază aces- tea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.

    Art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995 prevede că "Finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal în categoria cărora se înscriu și primele de vacanță se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ";.

    Apoi, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, consiliul local a- probă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art. 23 alin. 1 din a- ceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități executive.

    Pârâtul Primarul municipiului B. M. a fost chemat în judecată dato- rită calității de ordonator principal de credite.

    Legitimarea procesuală a acestuia nu trebuie analizată strict din pers- pectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile le- gale menționate care stabilesc în sarcina primarului calitatea de ordonator de credite.

    Față de aceste considerente, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată.

    Trecând la soluționarea fondului cauzei, examinând actele de la dosar tribunalul constată următoarele:

    Membra de sindicat reprezentată de reclamant este cadru didactic, la u- nitatea școlară pârâtă în cauză. Pentru anul 2009-2010 aceasta a beneficiat de concediu de odihnă începând cu data de_ .

    Potrivit art. 103 lit. a din Legea nr. 128/1997, personalul didactic bene- ficiază de "concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbăto- rile legale.";

    Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă u- nic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului M. 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. Indemnizația nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar, în conformitate cu dispozițiile

    art. 145 alin. 3 din Codul muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă.

    Pentru membra de sindicat reprezentată de reclamant, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datei de_, data plecării în concediu.

  2. actele depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea școla- ră, se constată că indemnizația de concediu a fost plătită în_ .

Față de cuantumul indemnizației la care reclamanta este îndreptățită, raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este precizată în art. 28 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Șco- lar al județului M. 2008-2009, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010, "cuantumul brut al salariilor/sol- delor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în con- formitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de Urgență a Guvernu- lui nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

Legea nr. 118/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/_, data intrării în vigoare a acesteia fiind_ .

În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrul de sindicat reprezentat de reclamantă trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, după modalitatea de calcul a acesteia așa cum deja s-a a- rătat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efectivă a indemnizației s-ar fi făcut după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/ 2010, cuantumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără aplicarea diminuării de 25%.

Față de aceste considerente, instanța apreciază întemeiată cererea re- clamantului și urmează a o admite așa cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Pri- marul municipiului B. M. invocată de acesta prin întâmpinare.

ADMITE

acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din În- vățământ M.

, cu sediul în B. M., str. P., nr. 46, județul M., în contradictoriu cu pârâții L. de A. B. M. - Structura G. de A. B. M.

,

cu sediul în B. M., str. P. Sandor, nr. 2-4, C. Local B. M., Primarul municipiului B. M.

și, în consecință:

OBLIGĂ

pârâtul L. de A. B. M. - S. G. de A. B. M. să calculeze și să plătească indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru membrul de sindicat reprezentat de reclamant Bruzac

C., în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.

OBLIGĂ

pârâții C. Local B. M. și Primarul municipiului Baia M. să asigure unității de învățământ sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus-menționate.

Definitivă și executorie

.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER

C. V.

O. S.

D. M. L.

M.

R.

Red./Tehn. C.V. 6 ex./_

com. 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 450/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă