Decizia civilă nr. 2344/2013. Despăgubiri. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ *

DECIZIA CIVILĂ NR. 2344/R/2013

Ședința publică din data de 15 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.

S. -C. B.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. T. "T. "; B.

M. împotriva sentinței civile nr. 190 din 8 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ *, privind și pe reclamanta intimată

G. ANA D. și pe pârâtul intimat C. N. PENTRU C. D., având ca obiect despăgubiri.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtului recurent, av. B. E., lipsă fiind reclamanta intimată și reprezentantul pârâtului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.

Reprezentantul pârâtului recurent, având în vedere faptul că reclamanta intimată a formulat și o plângere penală împotriva pârâtei având ca obiect nerespectarea unor hotărâri judecătorești, solicită acordarea unui termen pentru a putea depune la dosar soluția dată, pentru a dovedi că și aceasta a fost respinsă.

Curtea, după deliberare, apreciind asupra cererii formulate de către reprezentantul pârâtei recurente, o respinge.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului, în principal casarea hotărârii și rejudecarea în fond a cauzei, iar în subsidiar solicită modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în tot a capătului de cerere privind obligarea subscrisei la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 lei formulat de către intimată, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că intimata nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu nepatrimonial, nefiind probată producerea unei suferințe morale. Numai prin emiterea unui calificativ "nesatisfăcător"; în urma unei juste evaluări întreprinse de către angajator, nu se poate face dovada existenței unui prejudiciu nepatrimonial și nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice în condițiile în care și pentru perioada 2008-2009 aceasta a obținut tot calificativul "nesatisfăcător";, nefiind astfel întrunite condițiile atragerii răspunderii patrimoniale a persoanei directorului. Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2183 din 9 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._

, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. N. PENTRU C. D. și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta G. ANA D. în contradictoriu cu acest pârât.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G. ANA D. în contradictoriu cu pârâtul C. M., în calitate de director al C. UI T. T.

.

S-a anulat calificativul nesatisfăcător acordat reclamantei pentru activitatea desfășurată în anul 2010, în urma procedurii de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale angajaților.

Pârâtul C. M. a fost obligat la plata către reclamanta G. Ana D. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat.

S-au respins celelalte cereri formulate.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut, în esență, că pârâtul C. N. pentru C. D. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoana acestuia și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății, atâta timp cât nu s-a probat discriminarea reclamantei în raport de alte persoane aflate într-o situație identică sau comparabilă.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că între părți s-au derulat mai multe conflicte de muncă, soluționate prin hotărârile judecătorești depuse la dosar.

Reclamanta a solicitat în repetate rânduri punerea în aplicare a acestor hotărâri judecătorești. De asemenea, reclamanta a solicitat repartizarea unor sarcini de serviciu. Pârâtul nu a făcut dovada contrară acestor susțineri.

S-a apreciat că pârâtul a încălcat dreptul la muncă al reclamantei, activitatea acesteia neputând fi evaluată în mod legal pentru anul 2010, în condițiile în care nu i-au fost repartizate sarcini de serviciu, aspect necontestat.

T. a apreciat că sunt îndeplinite în speță condițiile prevăzute de lege pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a pârâtului pentru prejudiciul moral cauzat reclamantei prin acordarea calificativului nesatisfăcător, cu toate că nu i-au fost atribuite sarcini de serviciu, prin sancționarea disciplinară abuzivă în mod repetat a acesteia, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești depuse la dosar, prin nepunerea în executare a hotărârilor irevocabile pronunțate, toate acestea lezând prestigiul, onoarea, demnitatea, imaginea publică și reputația profesională a reclamantei.

Instanța a apreciat suma de 1000 lei ca reprezentând o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă.

În ceea ce privește capetele de cerere din cuprinsul precizării de acțiune din_, privind constatarea faptului că toate actele care au stat la baza evaluării reclamantei aferente anului 2010 sunt întocmite cu rea-credință, în mod defectuos și aduc prejudicii reclamantei, constatarea faptului că reclamanta este hărțuită, abuzată la locul de muncă și victimă a discriminării, constatarea faptului că prin actele întocmite în mod nelegal și abuziv s-a îngrădit dreptul reclamantei la o retribuție pe măsura capacității și experienței sale profesionale, constatarea faptului că s-a anexat la întâmpinarea depusă fișa postului falsificată și a faptului că s-au adus reclamantei acuzații grave, respectiv ea a refuzat să lucreze sau să întocmească raportul de evaluare, tribunalul le-a apreciat ca fiind inadmisibile în maniera în care au fost formulate.

În raport de prevederile art. 111 C.pr.civ., instanța a reținut că acțiunea nu poate fi formulată pentru constatarea existenței unei stări de fapt și nici dacă reclamanta are deschisă calea unei acțiuni în realizare.

Reținând că din probele administrate în cauză nu a rezultat că acordarea unui alt calificativ ar fi condus în mod automat la îndreptățirea reclamantei la gradația de merit, tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la contravaloarea acestuia pe o durată de 5 ani.

Cu privire la capetele de cerere privind constatarea constituirii nelegale a C. ui de Administrație și a nulității tuturor actelor emise de acesta, tribunalul a reținut că obiectul acestei cereri nu este suficient determinat, nefiind indicate actele a căror nulitate se solicită, iar, pe de altă parte, nu au fost dovedite motivele de nulitate, astfel încât au fost respinse.

Prin decizia civilă nr. 1829 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

C. în dosarul nr._

s-a admis recursul declarat de reclamanta G. ANA D. și recursul declarat de pârâtul C. M. în calitate de director al C. UI T.

T. împotriva sentinței civile nr. 2183 din_ a T. ui Maramureș, care a fost casată în parte în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Intimatul pârât a fost obligat să plătească recurentei reclamante suma de 80 lei cheltuieli de judecată în recurs.

În considerentele acestei decizii s-a reținut, în esență, că sunt nefondate criticile recurentului pârât în ceea ce privește soluția instanței de fond de anulare a calificativului nesatisfăcător acordat reclamantei pentru activitatea desfășurată în anul 2010, în urma procedurii de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale angajaților.

Curtea constată că instanța de fond a anulat calificativul acordat reclamantei în urma evaluării activității pe anul 2010 pentru considerentul că activitatea reclamantei nu a putut fi evaluată în mod legal pentru anul 2010 întrucât acesteia nu i-au fost repartizate sarcini de serviciu, aspect necontestat de pârât.

Având în vedere că nici prin recursul de față recurentul nu contestă susținerile reclamantei în sensul că nu i-au fost repartizate sarcini de serviciu în cursul anului 2010 și nu arată care sunt sarcinile de serviciu ale reclamantei a căror neîndeplinire s-a reținut în vederea acordării punctajului 0 în fișa de evaluare a activității, Curtea de Apel a apreciat că în mod temeinic a reținut

instanța de fond că reclamantei nu i-au fost repartizate sarcini de serviciu în cursul anului 2010, iar în lipsa analizei sarcinilor concrete de serviciu care trebuiau îndeplinite de către reclamantă, evaluarea activității profesionale a acesteia nu poate fi considerată ca fiind legală.

În ce privește modul de soluționare a cererii formulate de reclamanta G. Ana D. având ca obiect acordarea unor despăgubiri cu titlu de daune morale, s- a reținut că, calitatea de angajator al reclamantei aparține unității de învățământ, respectiv C. ui T. T., unitate cu personalitate juridică.

Spre deosebire de cele reținute anterior privitor la anularea calificativului de evaluare profesională, în ce privește capătul de cerere având ca obiect despăgubirea reclamantei pentru prejudiciul moral suferit, nu se poate considera că dispoziția de obligare a pârâtului C. M. (chiar în calitate de director al unității de învățământ) la plata de despăgubiri către reclamantă este echivalentă cu obligarea unității de învățământ înseși la plata acestor despăgubiri.

În raport de modul ambiguu de formulare a acțiunii "împotriva pârâtului C.

M., director și președinte al C. ui de Administrație al C. ui T. T. ";, deși a fost posibilă interpretarea cererii de chemare în judecată ca îndreptată împotriva angajatorului - unitate școlară pentru petitul vizând evaluarea, nu același lucru se poate face cu privire la petitul privind plata daunelor morale, întrucât în motivarea acestei cereri reclamanta invocă atitudini pe care le atribuie

direct directorului, nefiind clar dacă vizează persoana acestuia sau fapte ale angajatorului, reprezentat prin director.

Văzând și considerentele reținute de instanța de fond în soluționarea acestui capăt de cerere și având în vedere și faptul că reclamanta nu a indicat temeiul de drept al cererii privind acordarea de despăgubiri, Curtea de Apel apreciază că în cauză era necesar ca instanța de fond să clarifice dacă reclamanta a înțeles să solicite despăgubiri de la pârâtul C. M., pentru pretinsele fapte ale acestuia sau dacă a înțeles să solicite antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatorului pentru prejudiciul moral care a susținut că i-a fost cauzat.

În urma rejudecării, prin sentința civilă nr. 190 din 8 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ *,

s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta G. ANA D. în contradictoriu cu pârâtul C. T.

T. B. M. reprezentat prin director C. M. .

Pârâtul C. T. T. B. M. reprezentat prin director C. M. a fost obligat la plata către reclamanta G. Ana D. a sumei de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat.

Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în sumă de 129,5 lei.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că reclamanta a depus la dosar precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât C. T. T. B. M. reprezentat prin director C. M. .

S-a reținut că între părți s-au derulat mai multe conflicte de muncă, soluționate prin hotărârile judecătorești depuse la dosar.

Prin sentința civilă nr. 248 din data de 6 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 2338/R/2009 a Curții de Apel

C., a fost respinsă ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamantul Grupul Școlar T. B. M., în contradictoriu cu pârâții M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și G. Ana-D., prin care s-a solicitat anularea hotărârii nr. 14/2008 a C. ui central de disciplină.

Prin sentința civilă nr. 302 din data de 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanta G. Ana D., în contradictoriu cu pârâtul Grupul Școlar T. B. M., prin care s-a solicitat anularea deciziilor de sancționare disciplinară nr. 1046/_, nr. 1047/_ și nr. 1048/_, ca urmare a revocării acestora prin decizia nr. 56 din_, emisă de către pârât ulterior înregistrării contestației pe rolul T. ui Maramureș.

Prin sentința civilă nr. 611 din data de_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă contestația formulată de contestatoarea G. Ana D. împotriva deciziei nr. 1 din_, emisă de intimatul Grupul Școlar T. B. M., s-a constatat nulitatea absolută a acestei decizii și a fost obligat intimatul la plata diferenței de salariu ce a fost reținută, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare, începând cu luna februarie 2009.

Prin sentința civilă nr. 92 din data de_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a admis contestația formulată de contestatoarea G. Ana D., în contradictoriu cu intimatul Grupul Școlar T. B. M., s-a dispus anularea deciziei nr. 81 din_, emisă de intimat, prin care i s-a aplicat contestatoarei sancțiunea disciplinară a diminuării salariului de bază pentru o perioadă de 3 luni, începând cu data de_ și obligarea intimatului la plata drepturilor salariale reținute ca urmare a aplicării deciziei de sancționare.

Prin sentința civilă nr. 783 din data de_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta G. Ana D. și a fost obligat pârâtul Grupul Școlar T. B. M. să îi plătească acesteia contravaloarea abonamentului pe mijloacele de transport în comun pe ruta B. - B. M. și retur.

Prin sentința civilă nr. 1458 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ 9, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea G. Ana D., în contradictoriu cu intimatul Grupul Școlar T. B. M., s-a dispus anularea deciziei nr. 253 din data de_ de sancționare disciplinară a contestatoarei, a fost obligat intimatul la plata către aceasta a drepturilor salariale reprezentând diminuarea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 1 octombrie 2009, precum și la plata drepturilor salariale aferente zilelor de_ ,_ și_ .

Prin decizia civilă nr. 5695/R/2010 a Curții de Apel C., s-a dispus, la solicitarea reclamantei G. Ana D., anularea deciziei nr. 637 din_, emisă de pârâtul Grupul Școlar T. B. M., care a fost obligat să plătească reclamantei sporul de 25% pentru exercitarea vizei de control financiar preventiv propriu începând cu data de_ și până la pronunțarea hotărârii.

Prin decizia nr. 199/R/2011 a Curții de Apel C., s-a dispus anularea calificativului nesatisfăcător acordat reclamantei pentru activitatea desfășurată în anul 2009, în urma procedurii de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale angajaților și a fost obligat pârâtul Grupul Școlar T. B. M. să efectueze evaluarea performanțelor profesionale individuale ale reclamantei pentru anul 2009, în raport de atribuțiile și sarcinile stabilite prin fișele postului din_ și_ .

Prin sentința penală nr. 1730 din data de 16 august 2011, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, a fost admisă plângerea formulată de petenta G. Ana D. împotriva rezoluției din_, pronunțată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 2982/P/2010, menținută prin rezoluția prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare din_, în dosar nr. 439/II/2/ 2011, care au fost desființate, iar cauza trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare în vederea redeschiderii urmăririi penale și continuarea cercetărilor.

Reclamanta a solicitat în repetate rânduri punerea în aplicare a acestor hotărâri judecătorești, astfel cum a rezultat din conținutul adreselor depuse la dosar.

De asemenea, reclamanta a solicitat repartizarea unor sarcini de serviciu, astfel cum a rezultat din adresa nr. 1831 din_ (fila 100), adresa nr. 2435 din_ (fila 101), adresa nr. 860 din_ (filele 102-104), adresa nr. 975 din_ (fila 105), adresa nr. 1149 din_ (fila 106), adresa nr. 164 din_ (filele 118-119), adresa nr. 8158 din_ (filele 120-121), adresa nr. 461 din_ (filele 122-123), adresa nr. 498 din_ (fila 124).

În temeiul art. 253 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

T. a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a pârâtului pentru prejudiciul moral cauzat reclamantei prin acordarea calificativului nesatisfăcător, cu toate că nu i-au fost atribuite sarcini de serviciu, prin sancționarea disciplinară abuzivă în mod repetat a acesteia, prin nepunerea în executare a hotărârilor irevocabile

pronunțate, toate acestea lezând prestigiul, onoarea, demnitatea, imaginea publică și reputația profesională a reclamantei. A fost evident că prejudiciul creat reclamantei pentru faptele anterior reținute, se datorează angajatorului prin reprezentantul său, acesta fiind abilitat la stabilirea sarcinilor de serviciu, la evaluarea profesională anuală prin acordarea de calificativ, la punerea în executare a unor hotărâri judecătorești care constituie titluri executorii.

Instanța a apreciat suma de 1.000 lei ca reprezentând o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. T. "T. "; B.

M.

solicitând în principal, casarea hotărârii și rejudecarea în fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în tot a cererii privind plata daunelor morale.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că în considerentele hotărârii, s-a reținut că "Sentința penală nr.1730 din data de_, pronunțata de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._, prin care a fost admisa plângerea formulate de petenta Ghetia Ana D. împotriva rezoluției din_, pronunțata de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare din_, în dosar nr.439/II/2/2011, care au fost desființate, iar cauza trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare în vederea redeschiderii urmăririi penale și continuarea cercetărilor". Procedând de aceasta maniera apreciază că aceasta încălcă principiul prezumției de nevinovăție.

Deși atât intimata cât și instanța de fond fac trimitere la Sentința civilă nr. 92/_ pronunțată în dosar nr._ aceasta nu anulează Fișa postului

întocmită la data de_ în conformitate cu prevederile din Legea nr.53/2003. Or, în atare situație este deopotrivă bizară și susținerea intimatei cu privire la faptul că aceasta nu avea atribuții de serviciu concret stabilite, care ulterior să stea la baza evaluării conform prevederilor legale.

În privința atribuțiilor de serviciu intimata a înțeles să nu-și însușească fișa postului, refuzând să o semneze, menționând în scris "nu sunt de acord cu atribuțiile primite".

Întreaga procedură de evaluare a personalului din cadrul instituției a fost una legală, intimata fiind singurul angajat nemulțumit de modalitatea de evaluare și de calificativul obținut. Nemulțumire, nejustificată din punctul de vedere al recurentului, atâta timp cât anterior evaluării ce face obiectul prezentei cauze, instanța a validat, în privința intimatei, calificativul "nesatisfăcător pentru anul 2009" prin Sentința civilă nr. 1033/2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, menținută de Curtea de Apel C. prin respingerea recursului declarat de d-na G. Ana D. .

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea recurentului la plata de daune morale, analizând starea de fapt prezentată, apreciază că nu sunt întrunite condițiile generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale așa cum acestea rezultă din prevederile legale menționate.

Instanța de fond greșit conchide că "prin acordarea calificativului nesatisfăcător, cu toate că nu i-au fost atribuite sarcini de serviciu, prin sancționarea disciplinară abuzivă în mod repetat a acesteia ... prin nepunerea în executare a hotărârilor irevocabile pronunțate, toate acestea lezând prestigiul, onoarea, demnitatea, imaginea publică și reputația profesională a reclamantei", reținându-se astfel prejudiciul moral suferit de intimate s-a dispus obligarea recurentului la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de daune morale.

În doar o singură frază și cu referire la aspecte asupra cărora s-au pronunțat alte instanțe prin alte hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, Tribunalul Maramureș a acordat 1.000 lei daune morale, fără să precizeze vreun

motiv sau criteriu care a stat la "baza aprecierii cuantumului" daunelor de către magistrat.

O eventuală neexecutare de către recurent a obligațiilor dispuse prin hotărâri judecătorești, o tergiversare a executării propriilor obligații precum și împiedicarea intimatei să aibă o viață normală, sunt aspecte ce nu au fost dovedite în prezenta cauză, magistratul mulțumindu-se să facă referire la pretinsa culpă, ignorând probatoriul administrat, o dovadă în plus constituind-o și modul defectuos în care au fost consemnate susținerile părților în cauză.

În cazul concret, cuantumul daunelor morale acordate trebuie să aibă efecte compensatorii și nu constituie venituri nejustificate acordate intimatei, întrucât potrivit art.1349 alin. l) cod civil ."Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane".

Intimata nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu nepatrimonial, nefiind probată producerea unei suferințe morale acestuia. Numai prin emiterea unui calificativ "nesatisfăcător" în urma unei juste evaluări întreprinse de către angajator, nu se poate face dovada existenței unui prejudiciu nepatrimonial, care să fi fost suferit de către intimata și totodată, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice în condițiile în care așa cum anterior a susținut și pentru perioada 2008-2009 aceasta a obținut tot calificativul "nesatisfăcător".

Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite prin orice mijloc de proba pretențiile salariatului, prejudiciul moral suferit și legătura de cauzalitate dintre măsura dispusa de unitate și impactul negativ atât în plan personal, în plan profesional asupra salariatului cât și dificultățile în plan familial și în raporturile cu celelalte persoane. Or, în prezenta speța, nu s-a făcut dovada acestor elemente, nefiind probată nici culpa subscrisei, nici legătura de cauzalitate dintre fapta imputată de către intimata și presupusul prejudiciu suferit de către aceasta.

Suma solicitată de intimată cu acest titlu este excesivă, iar răspunderea civilă delictuală este menită să acopere o pagubă nu să asigure un câștig.

Trebuie avut în vedere și faptul că intimata pe parcursul derulării raporturilor de munca în cadrul unității școlare, a cauzat la rândul sau un grav prejudiciu de imagine prin numeroasele acțiuni promovate în justiție care ulterior s-au dovedit a fi nefondate și nelegale, așadar apreciază că a fost greșit cuantificat cuantumul daunelor morale, intimata primind o despăgubire excesivă în raport cu situația de fapt reținută.

În susținerea celor de mai sus, învederează că, pe parcursul derulării Contractului de munca intimata a mai fost sancționată disciplinar cu avertisment scris, sancțiune menținută și apreciată de către instanțele de judecata ca fiind temeinică și legală (Sentința civila nr.1315/_ pronunțata de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ ). Urmare a respingerii recursului declarat de către G. Ana D. împotriva Deciziei de concediere, Curtea de Apel C. a apreciat că aceasta din urma a fost emisă în condiții de legalitate cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în materie. Prin admiterea recursului formulat de

către recurent împotriva Sentinței civile nr.1350/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, contestația formulată de către reclamanta G. Ana D. a fost respinsă în întregime.

Reclamanta G. ANA D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Despăgubirile solicitate de reclamanta intimată în cadrul raporturilor de muncă, își găsesc temeiul în dispozițiile art. 253 alin. 1 și 2 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în baza normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Însă, din analiza prevederilor art. 253 alin. 1 din Codul muncii, rezultă că este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții de fond pentru a exista răspunderea patrimonială: fapta ilicită angajatorului; prejudiciul cauzat angajatului; culpa angajatorului și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Numai întrunirea cumulativă a acestor condiții atrage răspunderea a angajatorului în temeiul prevederilor art. 254 din Codul muncii, iar răspunderea este exclusă în lipsa a cel puțin uneia dintre aceste condiții.

Prejudiciul moral constă în consecințele negative morale suferite de un salariat ca urmare a faptei ilicite săvârșite de către de către angajator, având drept consecință lezarea onoarei sau reputației unei persoane, sau alte suferințe de ordin psihic.

Ca orice pretenție dedusă judecății, prejudiciul moral trebuie dovedit, instanța având obligația de a-l aprecia în raport de gravitatea și importanța lui.

Or, deși prin acțiune reclamanta a invocat că prin măsura evaluării pentru anul 2010 și acordarea calificativului nesatisfăcător, prin neexecutarea unor hotărâri judecătorești de către pârât și prin refuzul acestuia de a-i acorda sarcini de serviciu i s-a afectat grav prestigiul, onoarea, demnitatea și imaginea publică, Curtea constată că aceasta este o simplă înșiruire de aprecieri subiective, care nu sunt de natură a demonstra prejudiciul, astfel cum acesta este reglementat de lege.

Acordarea unor compensații materiale este justificată doar în cazul persoanelor care au suferit prejudicii morale, care se impun a fi indicate în concret de către partea pretins vătămată în drepturile sale nepatrimoniale, iar nu printr-o enumerare de ordin general. De asemenea, Curtea reține că pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității în

îndeplinirea defectuoasă a unui act, ci partea interesată trebuie să indice în ce constă prejudiciul suferit, simplele prezumții reținute de instanță nefiind suficiente.

Într-adevăr, evaluarea profesională pentru anul 2010 a fost anulată prin sentința civilă nr. 2183 din 9 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, mai sus menționată, ca urmare a faptului că reclamantei nu i s-au atribuit sarcini de serviciu, însă Curtea apreciază că în cauză nu s-a conturat un prejudiciu de natură morală în dauna reclamantei și la a cărei reparare să fie obligată pârâtul recurent, respectiv nu s-a probat că actul de evaluare sau lipsa sarcinilor de serviciu au fost generatoare de prejudicii de natură morală.

Nu se poate susține că simplul fapt al emiterii deciziei de evaluare a fost de natură să cauzeze un prejudiciu, întrucât angajatorul dispune de prerogativa evaluării anuale a salariaților săi, astfel încât nu se poate aprecia că a acționat într-un mod abuziv sau șicanator înafara unui cadrul legal.

Cum împrejurarea de a fi anulată de către instanță evaluarea profesională pentru anul 2010, nu este de natură a forma prin ea însăși convingerea că au fost create prejudicii morale salariatului, Curtea apreciază că nu se justifică

acordarea unor despăgubiri. Daunele morale se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, măsura în care i-a fost afectată salariatului situația profesională și socială. Or, nu se pot acorda daune morale reclamantei, deși aceasta a obținut anularea deciziei de evaluare profesională pentru anul 2010, atâta vreme cat acesta nu a produs un minim de indicii și dovezi în legătura cu existența prejudiciului moral si întinderea acestuia.

Este adevărat ca prin acordarea unui calificativ nesatisfăcător s-a generat, în mod inerent, o stare de tensiune și de disconfort psihic, însă aceasta a fost reparată prin restabilirea legalității cu privire la activitatea de evaluare dispusă de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ .

Raportat la solicitarea reclamantei de a-i fi acordate despăgubiri morale pentru neexecutarea de către pârât a unor hotărâri judecătorești, Curtea constată că nici sub acest aspect reclamanta nu era îndreptățită la acordarea unor despăgubiri. Împrejurarea că unitatea școlară, în calitate de debitoare a obligației de plată a unor drepturi salariale, nu a executat benevol aceste hotărâri, deși aptă să genereze o anumită nemulțumire din partea creditorului, aceasta stare nu poate fi asimilată cu o afectare a onoarei sau demnității. De altfel reclamanta, care avea posibilitatea de a recurge la procedura executării silite a acestor hotărâri judecătorești care consfințeai plata unor drepturi salariale, nu a arătat în ce mod i-a fost afectată onoarea sau demnitatea prin neexecutarea benevolă a unor hotărâri judecătorești, de natură să o îndreptățească pe acesta la reparația bănească solicitată.

Daunele morale reprezintă compensații ce pot fi acordate salariatului doar atunci când se face dovada că, urmare comiterii unei fapte de către angajator, s- au cauzat reale suferințe psihice părții vătămate, care nu sunt echivalente cu stresul sau consumul nervos, acestea din urmă nefiind în măsură să justifice acordarea daunelor morale.

În speță, din probele administrate nu rezultă măsura în care drepturile personale nepatrimoniale ale reclamantei au fost afectate, astfel că nu se pot acorda despăgubiri pentru suferința de ordin moral pretinsă, motiv pentru care, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a concluzionat în sensul temeiniciei pretențiilor reclamantei privind acordarea daunelor morale.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite recursul declarat de pârâtul C.

T. T. B. M. împotriva sentinței tribunalului, pe care o modifică în tot în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâtul C. T. T. B. M. împotriva sentinței civile nr. 190 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o modifică în tot, în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta G. ANA D. în contradictoriu cu pârâtul C. T. "T. "; B. M., reprezentat prin director C. M. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. -R. M. C. M. S. -C. B.

G.

G. C.

Red. S.C.B.

Dact. V.R./2ex. _

Jud. fond: C. V.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2344/2013. Despăgubiri. Litigiu de muncă