Sentința civilă nr. 508/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 508/F/2013
Ședința publică din data de 7 februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător GREFIER: C. S.
Cu participarea asistenților judiciari:
Z. L. - P. S.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul C. F. împotriva pârâtelor
S. N. de T. F. de M. "C. M. " S.A.
și S. N. de T. F. de M. "C. M. " S.A. - S. T. - C. -N.,
având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M. " S.A. - S. T.
- C. -N. a răspuns la adresa instanței aflată în copie la fila 28, depunând la dosar Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi solicitat de instanță.
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtă și acte anexe.
Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, s-au analizat actele și lucrările dosarului după care cauza a rămas în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, constată:
Prin acțiunea scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, înregistrată la nr. de mai sus, reclamantul C. F. a chemat în judecată pe pârâtele S. N. de T. F. de M. "C. M. " S.A. și S. N. de T. F. de M. "C. M. " S.A. - S. T. - C.
-N.,
solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâtele să-i plătească suma ce reprezintă ce echivalentul a 6(șase) salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata inflației, cu titlu de plată compensatorie, în baza art.80 din CCM la nivel de ramură transporturi valabil pentru 2008-2010, ca urmare a concedierii, și cheltuieli de judecată, arătând în motivare că a fost concediat în anul 2010 și, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi aplicabil este îndreptățit să beneficieze de salarii compensatorii echivalent cu 6 salarii de bază brute negociate și că pârâtele nu i-au achitat această plată compensatorie.
Pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA BUCUREȘTI a mandatat pe pârâta S. C. M. T. A SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE T. F. DE M. "C. M. "
SA BUCUREȘTI să o reprezinte în instanță
și să formuleze apărări. Totodată și-a ales domiciliul procesual pentru comunicarea actelor de procedură la sediul sucursalei din C. -N. .
Astfel, prin întâmpinarea depusă la dosar (f.21) a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, arătând că fiind vorba de drepturi care-și au izvorul în contractul colectiv de muncă ele se prescriu în termen de 6 luni, termen care era împlinit la data formulării acțiunii față de data concedierii, anul 2010.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că reclamantul a fost concediat potrivit OG nr.9/2010, fiind disponibilizat urmare a restructurării și reorganizării societății. În cadrul unei concedieri colective și drepturile cuvenite sunt cele prevăzute în acest act normativ, act cu caracter special, derogator de la prevederile CCM la nivel de ramură transporturi,
fiind inadmisibilă cumularea drepturilor prevăzute în cele două acte, respectiv în OG nr.9/20110 și în contractul colectiv de muncă.
Pârâta s-a opus ca în eventualitatea în care acțiunea va fi admisă să fie obligată la plata indexată a sumelor solicitate.
Excepția prescrierii dreptului la acțiune, analizată cu prioritate, va fi respinsă ca neîntemeiată având în vedere următoarele:
Dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii stabilesc un termen de prescripție de 3 ani pentru formularea cererilor care au ca obiect soluționarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori despăgubiri bănești către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii a fost
instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora.
Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
În consecință, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale sau drepturi bănești neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Analizând acțiunea reclamantului pe fondul pretențiilor, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a fost concediat la data de 22 martie 2010, în cadrul unei proceduri de concediere colectivă care a avut loc în baza Programului de restructurare și reorganizare a C. M. SA și ale proiectului de concediere colectivă aprobate de Hotărârile AGA nr.38/2009, nr.1/2010,nr.3/2010 și Hotărârea CA nr.12/2009, fiind emisă decizia de concediere individuală din data de 10 martie 2010.
În drept, concedierea este motivată pe dispozițiile art.58, 65 și 68 din Codul muncii, art. 58 fiind textul legal care definește concedierea în general, ca fiind încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, art.65- reglementând concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, determinată de desființarea locului de muncă, iar art.68- reglementând concedierea colectivă.
Totodată, în decizia de concediere s-a făcut mențiunea că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute în OG nr.9/2010, respectiv: o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului 2010; indemnizație de șomaj; un venit lunar în completare (f.10-11).
Prin urmare, reclamantul a fost concediat din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana sa, urmare a desființării locului de muncă determinată de restructurarea și reorganizarea angajatorului.
La data concedierii reclamantului era în vigoare OG nr.9/2010, în forma sa inițială(modificarea intervenind ulterior, la_, prin publicarea Legii nr.118/2010), în care au fost prevăzute măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale, societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar.
Astfel, în articolul 7 al acestui act normativ era prevăzut: a)- dreptul salariatului concediat urmare a unei concedieri colective de a beneficia de o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea; b) dreptul la indemnizație de șomaj; c) dreptul de a beneficia de un venit lunar în completare, cuantumul și durata acordării venitului în completare fiind prevăzute în art.8.
Potrivit art.18 din OG nr.9/2010, sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art.7 se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar din dispozițiile art.21, coroborat cu cele ale art.8, rezultă că aceste drepturi sunt plătite de Agențiile de ocupare și formare profesională și nu din fondurile proprii ale fostului angajator.
Apărările pârâtei de rând 1 în sensul că plata compensatorie prevăzută în CCM, solicitată de reclamant, nu poate fi cumulată cu drepturile de care acesta a beneficiat în temeiul OG nr.9/2010 nu sunt întemeiate.
Astfel, art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod.
Așa fiind, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin urmare, salariatul concediat din motive care nu țin de persoana sa poate beneficia cumulativ atât de compensațiile prevăzute de lege, cât și de cele prevăzute în CCM, în speță, pe lângă măsurile de protecție conferite de lege, care este OG nr.9/2010 și suportate din bugetul asigurărilor de șomaj, astfel că reclamantul este îndreptățit să beneficieze și de compensații bănești individuale din partea angajatorului, din resursele financiare ale acestuia, dacă astfel de compensații sunt prevăzute în CCM aplicabil.
Chiar dacă nici în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și nici la nivel de grup de unități valabil pentru anul 2010 nu a fost prevăzut dreptul salariatului concediat pentru motive care nu țin de persoana lui să beneficieze de compensații bănești pentru concediere, un astfel de drept este prevăzut în CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, nr.722/2008, contract care se aplică și la nivelul SNTFM C. M. SA, pârâtă în cauză, potrivit anexei 5 a contractului și care, în art.80 alin.1, prevede că la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate, în alin.2 fiind stipulate situațiile în care se aplică alin.1, la litera "a"; este prevăzută desfacerea contractului de muncă care a intervenit urmare a faptului că unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării.
Acest contract colectiv de muncă se aplică și pârâtei, având în vedere dispozițiile art. 241 alin.1 litera c din Codul muncii, în forma în vigoare în anul 2010, conform căruia clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Prin urmare, la data concedierii, angajatorul avea obligația să plătească reclamantului plata compensatorie minimă prevăzută în CCM la nivel de ramură transporturi, cât timp la nivel de unitate nu a fost negociată o plată compensatorie mai mare, chiar dacă reclamantul a beneficiat de măsurile de protecție prevăzute de OG nr.9/2010, plată compensatorie pe care pârâtele au refuzat și refuză și în prezent să o achite reclamantului.
În consecință, pârâtele vor fi obligate să plătească reclamantului suma ce reprezintă echivalentul a 6 salarii de bază brute negociate, cu titlu de plată compensatorie, care va fi indexată la data plății, cu rata inflației, pentru perioada cuprinsă între data scadenței, care este data concedierii reclamantului și data plății efective.
În baza acestor considerente, tribunalul va respinge, ca neîntemeiată, excepția prescrierii dreptului al acțiune invocată de pârâta S. N. de T. F. M. "C. M. "; S.A. București și va admite acțiunea reclamantului, urmând să oblige pârâtele să-i plătească acestuia suma ce reprezintă echivalentul a șase salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata
inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective, cu titlu de plată compensatorie.
În temeiul art.274 C.pr.civ. va fi respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, nefiind dovedit, cu acte justificative, că reclamantul a efectuat astfel de cheltuieli.
Conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari care și-au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâta S.
N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA BUCUREȘTI prin mandatara S. T. A SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE T. F. DE M. "C. M. " SA BUCUREȘTI.
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul C. F., cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocat "Maxim A. M., din C. -N., strada 21 Decembrie 1989, nr.62, etaj 2, ap.8, județul C., împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA BUCUREȘTI, reprezentată în proces de mandatara S. T. A SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE T. F. DE M. "C. M. " SA BUCUREȘTI, cu domiciliul procesual ales la sediul mandatarei din C. -N., P. A. I., nr. 17, județul C.
și S. N. DE T.
DE M. "C. M. " SA - S. T.,
cu sediul în C. -N., P. A. I., nr. 17, județul C. și în consecință:
- obligă pârâtele să plătească reclamantului suma ce reprezintă echivalentul a șase salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective, cu titlu de plată compensatorie.
Respinge cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 07 februarie 2013. PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. S.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari
Z. L. P. S.
Red. I.C.- Z.L./_
Dact.Z.L./_
