Decizia civilă nr. 495/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 495/R/2013
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către pârâții M. Z. prin primar și C. LOCAL AL M. Z. împotriva sentinței civile nr. 5170 din_ a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimații reclamanta LS DIN Î. S. și pârâții Ș. G. "M. E. Z. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin
Direcția Generală a F. P. S., având ca obiect pretenții.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 12 februarie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5170 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă ca nefondata cererea de chemare în garanție a
M. ui F. P., cerere formulată de M. Z. prin primar.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.
Z. prin primar și C. Local Z., excepții invocate de acești pârâți.
A fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta LS DIN Î. UL S. în numele membrei de sindicat DOBOCAN D. în contradictoriu cu pârâții M. Z. prin primar, C. Local al M. Z. și Ș. G.
M. Eminescu Z. și în consecință au fost obligați pârâții să asigure și să plătească membrei de sindicat Dobocan D. suma de 3.060 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de transport efectuat în perioada septembrie 2010 - mai 2012, sume ce vor fi actualizate cu rata indicelui inflației, de la data scadentei fiecărei sume și până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 125 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. local Z. și a primarului Z. a fost respinsă, deoarece potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților
administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.
Potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, la propunerea primarului,
C. Local aprobă bugetul local și repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ preuniversitar, astfel încât nu se poate considera că nu există identitate între persoana obligată în raportul juridic dedus judecății și pârâți, chiar dacă nu exista raporturi de muncă între aceștia și membrii de sindicat.
C. local și instituția P. ului au calitate de finanțator, primarul fiind ordonator de credite, iar C. Local fiind cel care aprobă bugetul local.
De asemenea, art. 28 pt. c din H.G. nr. 2192/2004 prevede faptul că la nivel local C. Local stabilește cuantumul fondurilor alocate fiecărei unități de învățământ pe baza unor indicatori.
Cererea de chemare în garanție a M. ui F. P. a fost respinsă ca nefondată, deoarece debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv intre instituia publica obligată la plată și chematul în garanție nu există o obligație sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de Procedură Civilă.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 10/_ .
Potrivit actelor depuse la dosar, reclamanții au calitatea de personal didactic la Ș. G. "M. E. Z. .
Reclamanții au efectuat naveta la instituția școlară chemată în judecată fiind îndreptățiți potrivit art. 104 (3) din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic la decontarea cheltuielilor de transport.
Potrivit acestor dispoziții, decontarea sau plată echivalentă a costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale.
Potrivit art. 104 alin. 3 "personalul didactic din unitățile de învățământ de stat din mediul rural, care nu are domiciliul sau reședința în localitatea în care își desfășoară activitatea, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă în urma solicitărilor adresate administrației locale pe baza pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ";.
S-a apreciat de instanță că decontarea cheltuielilor pentru cadrele didactice de predare și didactice auxiliare se realizează din bugetul local al unității administrativ - teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar, pe baza documentelor justificative depuse la sfârșitul fiecărei luni.
Instanța a înlăturat apărările intimatei privind lipsa fondurilor întrucât potrivit dispozițiilor art. 37, 38 Codul muncii "drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii prin negociere în cadrul contractelor colective de muncă și ale C.I.M., părțile neputând renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege";.
Astfel, având în vedere aceste aspecte, instanța a apreciat că reclamanții membri de sindicat au făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, au făcut dovada faptului că locuiesc într-o altă localitate decât cea unde își desfășoară activitatea (prin depunerea copiilor actelor de identitate), făcând naveta din localitatea de domiciliu în localitatea în care se află angajatorul. De asemenea, pârâții nu au susținut și nu au făcut dovada acordării drepturilor solicitate, conform art. 272 din Codul Muncii.
Reclamanții membri de sindicat au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a admis-o, având în
vedere prevederile art. 1082 din Codul Civil și ale art. 166 alin. 4 din Codul Muncii.
Față de cele ce preced, instanța a admis cererea conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL Z. ȘI M.
Z.
, solicitând casarea sentinței și rejudecând pe fond să se respingă acțiunea ca inadmisibilă și neîntemeiată pe fond, în caz contrar admiterea cererii de chemare
în garanție a M. ui F. P. .
În motivare se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților, raportat la solicitarea reclamanților de a obliga recurenții la plata sumelor reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport, întrucât pârâții nu pot efectua plata acestor sume solicitate, plățile efective putând fi făcute de către unitățile școlare angajatoare.
Raportul de muncă există între angajat și angajator, directorul unității de învățământ având calitatea de ordonator de credite al acesteia. (potrivit art.97 alin.1 lit. b și f din Legea nr.1/2011 a educației naționale).
C. ui local asigură doar finanțarea prin bugetele locale, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată (conform art.105 din legea nr.1/2011), sume transmise bugetului local din bugetul de stat de către Ministerul Finanțelor Publice (potrivit art. 50 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale).
Instanța de fond nu a verificat temeiul legal al acțiunii, care invocă acte normative abrogate din februarie 2011: Legea nr.128/1997 și Legea nr.84/1995, care reglementau acordarea acestor drepturi, abrogate prin Legea nr. l/2011, drepturile solicitate fiind aferente perioadei septembrie 2010 - aprilie 2012.
În mod greșit se invocă prevederile art. 37 și 38 din Codul muncii, neexistând raporturi de muncă între recurenții-pârâți și reclamanta - intimată.
Instanța de fond nu a analizat aspectele de drept și de fapt invocate de către pârâții-recurenți prin întâmpinare și nici cererea de chemare în garanție.
Trebuia să pornească de la norma specială care reglementează aceste drepturi și astfel să identifice corect sursa din care se alocă bani pentru plata acestor drepturi (din bugetul de stat prin repartizarea lor în bugetul local cu această destinație de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene). Atâta vreme cât au fost alocate din bugetul de stat în bugetul local sume cu această destinație - cheltuieli cu naveta cadrelor didactice, ele au fost alocate instituțiilor de învățământ, însă în situația nealocării resurselor necesare din bugetul de stat acordarea acestor drepturi a devenit imposibilă.
S-a apreciat greșit că între pârâții - recurenți și chemata în garanție "nu există o obligație sau o despăgubire";, în raport de dispozițiile din Legea nr. l/2011- art.105 alin.2 lit. f cât și de actele normative în prezent abrogate Legea nr.128/1997 și Legea nr.84/1995 - art.167 alin. 1, 2, 3, 4, lit.e care reglementau aceste drepturi, art.16, 17 și 23 din H.G. nr.2192/2004.
Sunt invocate prevederile art. 101 alin. 1, art. 104 alin. 2, art. 105 alin. 2 din Legea nr.1/2011.
Potrivit art.105 alin.2 lit. f, cheltuielile pentru naveta cadrelor didactice, care fac parte din finanțarea complementară, se asigură prin bugetele locale din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Potrivit prevederilor art.105 alin.3, finanțarea complementară se aprobă anual prin legea bugetului de stat, repartizarea sumelor pe comune, orașe municipii efectuându-se de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene.
Destinația sumelor astfel repartizate, nu rămâne la latitudinea autorității locale - adică a consiliului local, ele fiind împărțite pe categorii de cheltuieli de către Ministerul Finanțelor Publice prin direcțiile generale ale finanțelor publice, or, pentru anii 2010-2012, sumele defalcate din cota de TVA s-au repartizat prin
adresele nr.2119/_, nr.39/_, nr.1192/_ și nr.957/_, expres pentru categoriile de cheltuieli menționate, nefiind alocate sume pentru finanțarea complementară (din care fac parte cheltuielile cu naveta cadrelor didactice, ci doar pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat.
Într-adevăr, în conformitate cu prevederile art.103 "(2) Consiliile locale și consiliul județean, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului București pot contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat";, însă acest text de lege nu reglementează o obligație în sarcina autorității locale, întrucât legea specială de aprobare a bugetelor locale este legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, iar alocarea sumelor în cadrul bugetului local se face numai cu respectarea prevederilor Legii nr.273/2006.
Astfel potrivit prevederilor art.14 alin.7 din legea nr.273/2006 "(7) În situația în care gradul de realizare a veniturilor proprii programate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) în ultimii 2 ani este mai mic de 97% pe fiecare an, ordonatorii de credite fundamentează veniturile proprii pentru anul curent cel mult la nivelul realizărilor din anul precedent. Gradul de realizare a veniturilor proprii se stabilește potrivit metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice, după consultarea prealabilă a structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale.
În acest context cheltuielile planificate în anul 2012 nu puteau depăși realizările la_, astfel că pentru învățământ s-au stabilit în bugetul local sume din venituri proprii și nu din sume defalcate din TVA așa cum prevede legea, pentru:
cheltuieli materiale de 11.111.23 mii lei față de 11.082,12 mii lei plăți la_ ;
cheltuieli cu burse în valoare de 275 mii lei față de 195,11 mii lei plăți la
_
- aprobarea tarifului redus cu 50% pentru transportul în comun, ceea ce
reprezintă o cheltuială lunară de 305,31 mii lei, respective 3.663,72 mii lei pe an. În concluzie, bugetul pentru unitățile de învățământ nu poate fi majorat,
decât în cazul alocării unor sume din TVA de la bugetul de stat pentru finanțarea complementară cu destinația cheltuieli cu naveta cadrelor didactice.
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. a Județului S.
a solicitat respingerea recursului față de Ministerul Finanțelor Publice și menținerea respingerii ca nefondată a cererii de chemare în garanție, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din C.pr.civ. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 10/_ .
Prin întâmpinare, LS DIN Î. S.
a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică, trecând în revistă, în motivare, textele de lege pe care se întemeiază soluția, evocate în cele ce preced, cu invocarea în plus a instrucțiunii nr. 2 din 17 februarie 2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice.
Se mai arată că pentru perioada din anul 2010 nu se puteau întemeia pe prevederile Legii nr.1/2011.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Se constată, în acest sens, faptul că deși prin acțiunea dedusă inițial judecății, reclamantul a solicitat obligarea pârâților C. Local al municipiului
Z. și P. ul municipiului Z. la plata contravalorii cheltuielilor de transport solicitate de membrii de sindicat reprezentați de reclamant, reclamantul a
precizat pretențiile (fila 39 dosar fond), urmărind evident obligarea pârâților la asigurarea sumelor de bani necesare achitării cheltuielilor de transport. Drept urmare, în mod corect s-a raport instanța de fond la soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive la modificarea acțiunii reclamantului.
Reținând că drepturile solicitate sunt aferente perioadei septembrie 2010- mai 2012, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că, așa cum corect a reținut prima instanță, potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Instanța de fond a nu a reținut incidența Legii 1/2011, însă considerentele expuse cu privire la Legea 84/1995 sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite cheltuielile de transport pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliul local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea
acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
P. ul M. Z. își justifică, de asemenea, calitatea procesuală pasivă, prin prisma faptului că a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv municipiul, art. 62 alin. 1 din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate. Aceleași argumente atrag netemeinicia criticilor formulate și de către pârâtul P. ul M. Z. sub aspectul incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la "asigurarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Independent de sursa de finanțare din care se achită contravaloarea cheltuielilor de transport (omisiunea instanței de fond de a o indica fiind complinită de instanța de recurs prin considerentele redate anterior) și de modul concret în care s-au constituit bugetele aferente anilor în care trebuiau acordate aceste drepturi, Curtea apreciază că simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării contravalorii cheltuielilor de transport pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
În acest context, referirea instanței de fond la dispozițiile art. 37 și 38 din Codul muncii, deși aparent criticabilă întrucât nu există raporturi de muncă între membrii de sindicat reprezentați de reclamant și recurenți, are în vedere faptul că în lipsa asigurării de către recurenți a fondurilor necesare plății contravalorii cheltuielilor de transport, unitatea școlară nu poate să respecte aceste drepturi prevăzute de lege pentru angajații săi, care nici nu au posibilitatea legală să renunțe la ele.
Referitor la cererea de chemare în garanție a M. ui F. P. se reține că în conformitate cu prevederile art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă (în forma în vigoare la data promovării prezentei acțiuni) "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire."
Dispozițiile legale menționate anterior justifică utilizarea instituției procesuale a chemării în garanție ori de câte ori partea din proces are dreptul, în cazul în care ar cădea în pretenții, să se îndrepte împotriva altei persoane cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Instituția juridică a chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție - izvorâtă fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală - sau a unei obligații de despăgubire ce revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros, iar obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau drept subiectiv.
Având în vedere atribuțiile chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice astfel cum au fost stabilite prin dispozițiile art. 19 lit. a), g), h) și i), art. 28 și 34 din Legea nr. 500/2002, respectiv art. 3 alin. (1) pct. 6, 7, 8, 11 și 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34 din 22 ianuarie 2009, privind organizarea și funcționarea M. ui F. P., modificată și completată, Curtea reține că acestea nu pot constitui fundamentul unui raport juridic obligațional între autoritatea chemată în garanție, Ministerul Finanțelor Publice și autoritatea publică pârâtă.
Cum între pârâții C. Local al municipiului Z. și P. ul municipiului
Z., pe de o parte, și chematul în garanție M. ui F. P., pe de altă parte, nu există o obligație legală de garanție sau de despăgubire, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a apreciat că cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 60 Cod procedură civilă. Aceeași soluție a fost adoptată și de către Înalta Curte de Casație și
Justiție, care, prin Decizia nr. 10 din 19 septembrie 2011, (obligatorie conform art. 3307alin. 4 Cod procedură civilă) a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de A. Suceava și a stabilit că: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL Z. ȘI M.
Z. prin primar împotriva sentinței civile nr. 5170 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. G. -L. T. I. T.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. C. N. C.
