Sentința civilă nr. 5867/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTR. IV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5867/2013
Ședința publică din data de 04 aprilie 2013 PREȘEDINTE: E. B.
Asistent judiciar: C. -E. P. Asistent judiciar: I. R. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de litigii de muncă având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâții S. C., C. LOCAL AL C. C. și P.
C. C. .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile. Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constată că pârâta S. C. nu a răspuns la adresa instanței, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează reclamantului proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ia act că pârâții nu au formulat întâmpinare și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Reține că prin cererea înregistrată la data de_ de către reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâții S. C., C. LOCAL AL C. C. și P. C. C. acesta a solicitat obligarea unității de învățământ, în calitate de angajator, la plata primei de vacanță, în cuantum de un salariu de bază, pentru perioada 2009-2010 actualizată în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății, obligarea pârâților de rd.2-3 la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că salarizarea personalului didactic, a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar se făcea, în principal ,conform prevederilor Legii nr. 128/1997, care prevede în art. 50 alin. 12 că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar potrivit art. 146 personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă.
Prima de vacanță era prevăzută în art. 59 din contractele colective de muncă unice la nivel național, în art. 29 alin. 4 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură învățământ și în art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic Județean la Nivel de Ramură Învățământ C. . Apoi, art. 241 alin. 1 din Codul muncii stipulează în mod indubitabil că dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați, iar potrivit art. 8 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, în raporturile de muncă dintre angajați și angajatori se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat.
Având în vedere și prevederile art. 243 din Codul muncii coroborat cu art. 30 alin. 1, 2 din Legea nr. 130/1996, concluzia care se desprinde este aceea că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie. Pe de altă parte, Legea nr. 329/2009 prevedea că pentru anul 2009 prima de vacanță se poate acorda până la data de_ .
Pârâții legal citați nu au formulat întâmpinare pentru a-și preciza pozitia procesuală față de susținerile reclamantului.
Mai mult, pârâta de rd.1 nu a răspuns adreselor instanței întocmite în urma celor dispuse la termenul din data de_ și_ (f.11,16).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În perioada anului școlar 2009-2010, reclamantul a îndeplinit funcția de cadru didactic în cadrul unității scolare S. cu Clasele I-VIII C., jud.C. .
Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili
ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se
plătească și o primă de vaca nță
";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele Colective de Muncă încheiate la Nivel de Ramură Învățământ pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2007-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de "o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față trebuie pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din C.C.M. la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din Legea nr. 130/1996, "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai in limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…)
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora "Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. Astfel, scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin C.C.M. exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe același raționament logic, trebuie reținut că salarizarea personalului didactic era reglementată prin Legea nr. 128/1997 care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din Legea nr. 128/1997, drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Conform prevederilor art. 50 alin. 12, "personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), rezultă ca această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin C.C.M.
Ca un argument suplimentar (fără a fi definitoriu) în susținerea acestei opinii, este de remarcat faptul că la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, supuse analizei instanței, Ministerul Muncii și Protecției Sociale nu a sesizat încălcarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 130/1996, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normative, intră în atribuțiile acestei instituții să verifice legalitatea clauzelor contractuale.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății se pornește de la premisa legalității clauzei inserate in cuprinsul Contractelor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanță.
Pornind de la aceasta premisă și în conformitate cu prevederile art. 229 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Continuând raționamentul, în situația în care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plată a unei prime de vacanță, putându-se apăra exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime, se ridică întrebarea în ce măsură aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocată de natură să lipsească de efecte clauza contractuală.
În C.C.M. la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul "are dreptul la o prima de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din Legea învățământului nr. 84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, clauzele C.C.M. evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil, în vigoare la data nașterii drepturilor. Astfel, rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului .
De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat "plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci "plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractele Colective de Muncă.
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în C.C.M. unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în C.C.M. unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la data de_, conform cărora "prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr. 146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu de bază al angajatului";.
Având în vedere că prima de vacanță se plătea înainte de plecarea în concediu, respectiv 1 iulie, la finalizarea anului școlar, ca si faptul că, chiar în acțiunea introductivă reclamantul recunoaște că valabilitatea contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ C., pe anul 2008-2009 a fost prelungit doar până la data de_, instanța a constatat că cererea acestuia nu este îndreptățită.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul constată că în cauza dedusă judecății nu se poate angaja răspunderea contractuală a părților întrucât se invocă un act juridic care si-a încetat valabilitatea, sens în care urmează a se dispune, în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Instanța va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul R. I., dom. în C. -N., str. Prof. Ciortea nr. 7, ap. 9, jud. C. în contradictoriu cu pârâții S. C., cu sediul în loc. C., str. Principală, jud.C. C. LOCAL AL C. C., cu sediul în comuna C., jud.C. și P. C. C., cu sediul în comuna C., jud.C. .
Definitivă.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 04 Aprilie 2013.
Președinte,
E. B.
Asistent judiciar,
C. -E. P.
Asistent judiciar,
I. R.
Grefier,
R. B. M.
