Sentința civilă nr. 740/2013. Pretenții. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ N. 740/2013

Ședința publică din data de 25 Februarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: C. N., judecător GREFIER: V. V.

Cu participarea asistenților judiciari: V. C. M.

: A. LS

Pe rol fiind soluționarea reclamant P. S. și pe pârât C. Ș. PENTRU E. I. N.

1 B., având ca obiect pretentii împotriva deciziei numărul

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei ,după care:

Se constată că reclamanta prin acțiunea introductivă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În temeiul prevederilor art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă rap.la art.269 Codul muncii, republicat, tribunalul statuează că este competent din punct de vedere material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, acțiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Constatând că nu s-au formulat cereri prealabile soluționării cauzei, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și rămâne cu cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată la nr. de mai sus, reclamanta P. S. a chemat în judecată pârâtul

C. Ș. PENTRU E. I. N. 1 B.

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să-i plătească suma brută reprezentând echivalentul a două salarii de bază, cu titlu de indemnizație de pensionare.

În motivarea acțiunii se arată că reclamantul/a a fost pensionată pentru limită de vârstă începând cu data de 01 iulie 2011, prin Decizia nr. 122309/_ și că în conformitate cu disp. art.

50 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național 2007-2010 era îndreptățită să primească la pensionare "o indemnizație de cel puțin două salarii de bază ";.

Arată că, chiar dacă art.37 lit.e din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Învățământ pentru anii 2007-2010 prevede dreptul salariaților care se pensionează de a primi "o indemnizație de cel puțin un salariu de bază";, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.50 din CCM Unic la Nivel Național 2007-2010.

În drept invocă art.269 alin.1 lit.c, art.283 -291 din Codul muncii- Legea nr.53/2006 și CCM la nivel de ramură învățământ.

În probațiune a fost depusă la dosar copia deciziei de pensionare și adeverință.

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.270 Codul muncii republicat.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare sau alte apărări scrise.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele

:

Reclamanta P. S. a fost salariata pârâtului C. Ș. PENTRU E. I. N. 1 B.

,

având funcția de învățător itinerant, până la data de_, potrivit adeverinței eliberată de pârâtul angajator(f.4).

Reclamanta s-a pensionat pentru limită de vârstă începând cu data de 01 iulie 2011, conform Deciziei nr.122309/_ (f.5).

1

Reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art.50 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, conform cărora salariații care se pensionează la vârsta standard primesc o indemnizație de cel puțin două salarii de bază.

Potrivit prevederilor art.9 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, lege intrată în vigoare în data de 03 iulie 2010, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă. Tribunalul constată că sunt aplicabile aceste prevederi, ținând cont de faptul că reclamanta s-a pensionat cu începere de la data de 01 iulie 2011, iar legea menționată produce efecte juridice din 03 iulie 2010.

Tribunalul arată că această lege specială nu mai permite acordarea indemnizației de pensionare solicitată de reclamantă și că această lege are caracter special și derogator de la prevederile de drept comun din Codul muncii ce impuneau executarea contractelor colective de muncă legal încheiate, inclusiv Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național 2007-2010 invocat de reclamantă, ce ar fi permis acordarea îndemnizației de pensionare reclamantei, dacă acesta s-ar fi pensionat înainte de data de 03 iulie 2010.

Având în vedere aceste prevederi legale imperative, reținând că reclamanta s-a pensionat după intrarea în vigoare a legii menționate, tribunalul urmează a respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâtei.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta P. S. , cu domiciliul în B. ,

S. G., N. 1, ap. 1, jud. B. -Năsăud împotriva pârâtului C. Ș. PENTRU E. I.

  1. 1 B.

    cu sediul în B., SA I., N. 20 bis, jud. B. -Năsăud. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2013.

    PREȘEDINTE, GREFIER

    ,

    1. N. V. V.

      Cu votul consultativ al asistenților judiciari:

      1. LS V. C. M.

Red./Dact. CN/A.L.S._ / 6 ex.

2

3

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 740/2013. Pretenții. Litigiu de muncă