Sentința civilă nr. 469/2013. Pretenții. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 469

Ședința publică din _

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: H. D. M. ASISTENȚI: O. S. JUDICIARI: D. M. L.

GREFIER: M. R.

Pe rol fiind pronunțarea soluției în cererea formulată de reclamantul Sabo C. P., domiciliat în B. M., str. B., nr. 1/18, jud. Maramureș în contradictoriu cu pârâta SC C. E. SRL cu sediul în B. M., Bd. Traian, nr. 25/49, având ca obiect pretenții.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, susținerile și concluziile părții prezente fiind consemnate în înche- ierea de ședință care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea la termenul de azi.

Instanța, în urma deliberărilor, a pronunțat sentința civilă de față.

T.

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. ui M. sub dosar nr. _

, la data de_, reclamantul S. C. P. a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. E. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul produs.

În motivarea în fapt a acțiunii formulate, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei și nu și-a exprimat acordul pentru încetarea raportului de muncă dintre părți.

Ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă prin acordul părților, reclamantul nu a putut beneficia de indemnizația de șomaj, a cărei contravaloare o solicită pentru durata unui an.

Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept.

Pârâta SC C. E. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat că raportul de mun- că dintre părți a încetat la data de_, la solicitarea scrisă a salariatului și cu acordul angajatorului.

Reclamantul nu este îndreptățit la acordarea indemnizației de șomaj, întrucât contractul de muncă a încetat prin acordul părților.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile le- gale incidente, tribunalul reține următoarele:

Potrivit contractului individual de muncă nr. 11 din_, încheiat în- tre părți, aflat în copie la filele 13-14 din dosar, reclamantul S. C. Paul a fost angajatul pârâtei SC C. E. SRL, în calitate de conducător auto, pe o durată nedeterminată, începând cu data de_ .

Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de_, prin a- cordul acestora, ca urmare a solicitării salariatului, aflată în copie la fila 12 din dosar, în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii.

Potrivit art. 253 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Prin urmare, pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angaja- torului se cer a fi întrunite următoarele condiții: calitatea de salariat a celui prejudiciat prin fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul cauzat în patrimoniul salariatului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, săvârșirea faptei cu vinovăție.

Analizând probele administrate în cauză, tribunalul reține că reclaman- tul nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a angajatorului și nici producerea unui prejudiciu în patrimoniul său în cuantumul solicitat de 10.000 lei.

Raportat la considerentele mai sus-expuse, în temeiul art. 253 din Codul muncii, tribunalul va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE

ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S. C. -

P.

, cu domiciliul în loc. B. M., str. B., nr. 1, ap. 18 jud. M., în contra- dictoriu cu pârâta SC C. E. SRL,

cu sediul în loc. B. M., B-dul T., bl. 25, ap. 49, jud. M. .

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER

H.

D. M.

O. S. D. M. L.

M.

R.

Red. H.D.M./_

Tehn. M.R./4 ex./_

com. 2 ex./_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 469/2013. Pretenții. Litigiu de muncă