Sentința civilă nr. 1317/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1317/F/2013
Ședința publică din data de 11 aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător GREFIER: C. S.
Cu participarea asistenților judiciari:
Z. L. - P. S.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul S. G. împotriva pârâtei
S. C. Î.
și R. L.
și U. - C. I. S.A. B.
, având ca obiect pretenții.
Dezbaterea cauzei a avut loc la data de 4 aprilie 2013, încheierea de ședință din acea zi făcând parte integrantă din această hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de astăzi, 11 aprilie 2013.
Deliberând, constată;
T R I B U N A L U L,
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la nr. de mai sus, reclamantul S. G.
a chemat în judecată pe pârâta S. C. de Î. și R. L. și U. - C. I. S.A.
B.
solicitând instanței obligarea pârâtei la plata retroactivă a drepturilor actualizate cu rata inflației cu începere de la data nașterii drepturilor până la data plății efective, reprezentând diferențe de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și sumele efectiv primite, pe perioada noiembrie 2009 - ianuarie 2011; diferențele între sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru vacanță și Crăciun, salariu suplimentar pe anul 2009; Paști, Ziua Feroviarului, vacanță, Crăciun și salariu suplimentar pe anul 2010; și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit petitului I pct. 1; obligarea pârâtelor la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă; plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În motivare s-a arătat faptul că reclamantul a fost angajatul societății pârâte în baza unui contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, până în luna iulie 2011, când s-a emis decizia de concediere colectivă.
Pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada noiembrie 2009 - ianuarie 2011, reclamanților li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei (cu începere din data de 1 iulie 2008,respectiv 600 lei cu începere din 21 aprilie 2010. Pornind de la acest salariu minim brut de bază, pentru reclamant s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În aceeași perioadă de referință supusă analizei era însă în vigoare și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008.
Acest contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi era deopotrivă aplicabil raporturilor de muncă dintre părți, conform art. 11 alin. (1) litera c) din Legea nr. 130/1996.
Potrivit art. 41 alin. (3) litera a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta".
După cum se observă, salariul minim brut de bază stipulat în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008-2010 era mai mare decât cel stipulat în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate/grup de unități.
În conformitate cu prevederile art. 238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă:
"(1) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior;
(2) contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
1^I (3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În același sens sunt și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză), potrivit cărora "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Totodată, art. 30 alin. (1) din aceeași lege prevede că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Pe de altă parte,considera ca, pentru respectarea art.8,si 37 alin.1 din Legea nr.130/1996 parata trebuia sa calculeze drepturile salariale ale reclamantului pornind de la un salariu de baza minim brut de 700 ,la care urma sa aplice indicii de ierarhizare corespunzători precum si celelalte sporuri permanente si nepermanente, ori alte categorii de drepturi bănesti, care se determinau prin raportare la salariul minim brut de baza de 700 lei si nu de 570 lei.. În același sens, se statua expres și în dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 republicată: "clauzele cuprinse în contractele de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate".
Având în vedere faptul că primele solicitate de reclamant se acordă prin raportare la salariul minim de bază, se impune în mod implicit și recalcularea acestor prime și obligarea pârâtelor la plata diferențelor rezultate în urma aplicării acestui procedeu, sume actualizate la zi cu rata inflației. Astfel, potrivit art. 30 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de grup de unități din transportul feroviar (nr. 2836/2006) pe anii 2006-2008, valabil până la data de_, "pentru muncă ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din
luna decembrie a anului respectiv".
Articolul 71 din același contract colectiv de muncă prevede că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei I de salarizare; pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare";.
În ceea ce privește prima de vacanță pentru anii 2009-2011, potrivit art. 61 alin. (2) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili că pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească în plus și o primă de vacanță de minimum 50% din indemnizația de concediu, indemnizație de concediu care se stabilește în condițiile prevăzute la pct. 54 din O.U.G. nr. 65/_ pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/_ Codul muncii, respectiv a art. 145 din aceasta.
Ținând cont de faptul că de la data la care reclamantul trebuia să primească sumele arătate anterior și până în prezent a survenit o depreciere a puterii monedei naționale, potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului, se impune ca reclamantul să primească sumele datorate de pârâte într-un cuantum reactualizat în raport de indicele de inflație.
În acest sens, prin acordarea către creditor a unei sume de bani reactualizate, acesta nu primește o valoare mai mare decât cea la care acesta avea dreptul, dacă plata s-a efectuat la termen, căci tocmai acesta este mecanismul deprecierii valorii unității monetare. În fapt, sumele ce trebuiau plătite la data scadenței și sumele reactualizate ce trebuie plătite au aceeași valoare economică, în sensul că reclamantul putea cumpăra aceeași cantitate de bunuri sau servicii.
Prin urmare, prejudiciul efectiv este acoperit doar în condițiile în care debitul se restituie în formă reactualizată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 37, 38, 238 din Codul muncii, prevederile Legii nr. 130/1996, ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nr. 722/2008; ale contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități nr. 2836/2006.
Pârâta
, legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 20), s-a opus admiterii acțiunii, solicitând obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că poate fi avut în vedere contractul colectiv de muncă invocat de reclamant numai în ipoteza în care la nivel de unitate nu există contract colectiv de muncă, arătând că pentru perioada în litigiu există încheiat la nivel de unitate CCM pentru anii 2009/2010 si 2011/2012.
La momentul încheierii contractului individual de muncă s-a negociat pragul minim al salariului minim brut din actele normativ în vigoare, respectându-se art. 159 alin. 3 și art. 160 din Codul muncii.
Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel că el constituie izvor de drept și se impune a fi respectat,potrivit art.1270 Cod civil.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115- 119 C.proc.civ.
Prin răspunsul la întâmpinare depus de reclamant la data de_ (f. 61) s-a arătat că un contract colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Executarea contractului de muncă este obligatorie pentru toți.
Art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii contractelor individuale și colective de muncă, iar în art. 38 se indică limitele minimale ale negocierii și sancțiunea renunțării la drepturi.
Orice contract colectiv de muncă se încheie în considerarea legii, dar și a contractelor de muncă încheiate la nivel superior. Contractul colectiv de muncă la nivel național și de ramură constituie izvor de drept ca și legea.
Întrucât printr-un contract colectiv de muncă la nivel superior s-au stabilit drepturi în favoarea salariaților, nu se poate renunța la ele..
Analizând actele și lucrările dosarului
tribunalul reține faptul că reclamantul a sesizat instanța de judecată la data de 22 noiembrie 2012 (conform mențiunii de pe avizul de expediție - f. 13, pretențiile deduse judecății, fiind următoarele:
plata diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și salariul de bază minim brut acordat reclamantului, de 570 lei, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada noiembrie 2009 - ianuarie 2011;
plata diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru:vacanta, Crăciun si salariu suplimentar pe anul 2009; Paști, Ziua Feroviarului, vacanță, Crăciun și salariu suplimentar pe anul 2010;si sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit pct. 1;
obligarea pârâtelor la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Se reține astfel că reclamatul S. G. a fost angajatul pârâtei până la data de 18 ianuarie 2011, când raporturile de muncă au încetat ca urmare a concedierii (f. 12).
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_, pe care reclamantul își întemeiază pretențiile, și-a încetat valabilitatea la data de_ . Prin urmare, după data de_, acțiunea reclamantului nu mai poate avea ca temei acest contract.
Este neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata diferenței dintre salariul de bază calculat și achitat la valoarea de 570 lei și cel prevăzut de art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 de 700 lei, pentru perioada noiembrie 2009 - ianuarie 2011 pentru următoarele motive:
Așa cum rezultă din adresa nr. F/71/_ (f. 90) emisă de pârâtă, din mențiunile înscrise în carnetul de muncă al reclamantului (f.9- 11) salariul de bază al reclamantului, calculat conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate (f. 99-103) a fost mai mare decât cel calculat prin aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, reclamantul S. G. beneficiind în perioada în litigiu de un salariu de bază de 1179 lei pentru activitatea prestată de lăcătuș MAET - muncitor calificat, la care s-au adăugat sporurile recunoscute pentru vechime în muncă și pentru muncă feroviară.
În condițiile în care salariul de bază era stabilit în temeiul prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, erau incidente prevederile art. 41, astfel că reclamantul, ar fi avut un salariu de bază de 1050 lei (700 lei x coeficientul de 1,5 prevăzut la art. 41 pct. A.2),
Se observă așadar că salariul de bază ar fi fost inferior celui acordat în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, care în speță este mai favorabil.
La stabilirea drepturilor salariale atunci când se apreciază care dintre contractele colective de muncă sunt mai favorabile salariaților, fiecare contract colectiv de muncă trebuie aplicat individual în integralitatea sa, nefiind posibilă calcularea salariului de bază prin combinarea dispozițiilor diverselor contracte colective.
Așadar, nu este posibil a se avea în vedere salariul minim de 700 lei prevăzut de art. 42 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și clasa de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
În condițiile în care se are în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de ramură (f. 47) trebuie să se țină seama de modul de stabilire a salariului prevăzut de art. 41 al acestui act, în sensul aplicării coeficienților minimi de ierarhizare prevăzuți la alin. 1 pct. A-D la salariul de bază minim brut de 700 lei.
Dimpotrivă, dacă se are în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (f.76) se ține seama de modul de calcul al salariului prevăzut de acest act în sensul luării în calcul a claselor de salarizare și a salariului de bază minim brut de 570 lei prevăzute de acest contract.
Procedându-se la calculul salariului conform celor două contracte, se poate constata că salariul de bază minim brut calculat conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate este mai mare decât cel calculat conform contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Pe de altă parte, conform art. 41 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, anual părțile stabilesc de comun acord limita maximă a fondului de salarii, limită ce trebuie respectată, contractul colectiv constituind lege a părților. Or, pentru perioada în litigiu, limita s-a negociat la suma de 570 lei.
Potrivit scriptului intitulat " Fundamentarea Bugetului de venituri si cheltuieli al SC CFR I. SA pentru anul 2010"; (fila 33), depus de pârâta, se arată că bugetul alocat pentru salariile brute a fost aprobat in suma de 47.117 lei, în scădere fața de anul 2009 cu 6,60%. Scăderea volumului de venituri se datorează în principal scăderii volumului de activitate în domeniul reparațiilor de locomotive cât si a activității de comerț. Cum unitatea este una cu capital integral de stat, bugetul se aprobă în modalitatea arătată mai jos, iar societatea nu poate depași bugetul alocat, astfel că pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate.
Dispozițiile art.45 alin.1 lit. a din Legea nr.293/2011 prevăd că operatorii economici care au înregistrat pierderi în anul precedent sau care primesc subvenții sau transferuri de la bugetul de stat și bugetul local pentru activitatea de exploatare nu pot depăși nivelul cheltuielilor cu salariile realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri și cheltuieli.
Totodată, se mai reține că art.1 lit. d din Legea nr. 329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiară-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora.
Astfel, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și a filialelor acestora, iar conform alin. 2 al aceluiași articol, reprezentanții statului, respectiv ai unităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit art. 1 în cadrul organelor de administrare și de conducere a operatorilor economici ocazie cu care operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul
de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale sau locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.
Organele administrației publice centrale, potrivit art. 29 alin. 1 din aceeași lege, elaborează, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri și cheltuieli, documentația necesară aprobării acestora și conform art. 30 din Legea nr. 329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării membrilor de sindicat, a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, se apreciază ca fiind nefondată acțiunea formulată de reclamant în ceea ce privește acordarea diferențelor salariale solicitate.
Întrucât reclamantul nu poate pretinde acordarea unui salariu de bază la nivelul sumei de 700 lei, aceștia nu sunt îndreptățiți nici la plata diferenței dintre salariul suplimentar, prima pentru vacanta si Crăciun pe anul 2009), respectiv la plata diferenței dintre prima de Paste,Ziua Feroviarului, vacanță si Crăciun, aferentă anului 2010 calculate la valoarea salariului de bază de 570 lei și cea calculată la valoarea salariului de bază de 700 lei.
În final, reținându-se că drepturile solicitate nu pot fi acordate, cererea de înscriere în carnetul de muncă a modificărilor salariale cerute nu este întemeiată.
În baza considerentelor exprimate și a textelor legale invocate, tribunalul va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.
În baza art. 274 C.proc.civ., tribunalul va respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că la dosarul cauzei nu s-a depus vreun document justificativ al felului și cuantumul cheltuielii suportate.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiata acțiunea formulată de reclamantul S. G., cu domiciliul procesual ales în C. -N., b-dul 21 Decembrie 1989, nr.62, et.2, apartament 8, judetul C., la sediul cabinetului de avocat Maxim A. M. împotriva pârâtei S. C. de Î. și R.
și U. - C. I. S.A. B.
cu sediul în B., b-dul D. G. nr.38 sector 1. Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 11 aprilie 2013. PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. S.
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
L. Z. S. P.
Red. I.C.-P.S./_
Dact. P.S./_
