Sentința civilă nr. 8684/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8684/2013

Ședința publică de la 20 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE I. P.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamanta C. N. N. în contradictoriu cu pârâta S. CU C. I-V. N. G., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă, avocat Patricia G., lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată în scris, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

I N S T A N Ț A

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta C. N. N. în contradictoriu cu pârâta S. CU C. I-V. N. G., a solicitat obligarea reclamantei la încadrarea în funcția de institutor gradul I începând cu data de_ , să calculeze și să îi plătească drepturile salariale corespunzătoare acestei funcții, să plătească diferențele salariale la zi, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de_ , cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a absolvit facultatea de Geografie a Universității Spiru Haret și de la data de_ trebuia încadrată ca institutor gradul I iar nu ca învățător gradul I deoarece Legea nr. 387/2009 îi dădea acest drept, la absolvirea unei facultăți.

Reclamanta a mai invocat prev. art. 1 și 3 din Ordinul nr. 3235/2010, legea nr.

288/2004, Legea nr. 168/1999, Codul muncii.

Pârâta nu a formulat întâmpinare. S-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:

Reclamanta este absolventă a studiilor superioare urmate la Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie și Geografia Turismului, promoția 2009, conform adeverinței nr. 3722/2009 (f.5).

În perioada 1 ianuarie-31 august 2010 a fost încadrată ca profesor (f.6).

Absolvirea studiilor unei instituții de învățământ superior nu determină încadrarea în funcția de institutor ori în altă funcție superioară celei deținute, din mai multe considerente:

  • postul de institutor nu este prevăzut în organigrama și în statul de funcții și nu este finanțat de la bugetul de stat;

  • reclamanta nu a chemat în judecată Ministerul Educației Naționale și Ministerul Finanțelor Publice pentru a solicita obligarea acestora la includerea în structura organizatorică a unor posturi de institutor și de a îi obliga la finanțarea unor posturi de institutor;

  • în cadrul oricărei instituții sau autorități publice posturile se ocupă prin concurs sau examen, or, reclamanta nu a susținut niciun concurs sau examen;

  • este evident că simpla deținere a unor diplome nu garantează absolventului respectivei forme de învățământ promovarea sau ocuparea unor posturi, cu atât mai mult în cazul în care posturile nu există în organigrama instituției, nu sunt finanțate și nu s-a promovat un concurs sau un examen.

Potrivit art. 30 din Codul muncii, "(1) Incadrarea salariatilor la institutiile si autoritatile publice si la alte unitati bugetare se face numai prin concurs sau examen, dupa caz.

(2) Posturile vacante existente in statul de functii vor fi scoase la concurs, in raport cu necesitatile fiecarei unitati prevazute la alin. (1).";

În măsura în care reclamanta dorește să ocupe un post de institutor, este necesar să se prezinte la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor vacante de această natură.

Același principiu este reiterat în art. 89 și art. 90 din Legea educației naționale, fiind evident că în condițiile de concurență și de urmărire a performanței este necesară selectarea personalului din învățământ numai ca urmare a verificării competenței, într-un regim concurențial, simpla obținere a unei diplome de învățământ superior nefiind suficientă pentru ocuparea unui post.

Astfel, potrivit art. 89 din Legea nr. 1/2011, "În învățământul preuniversitar de stat și particular, posturile didactice vacante și rezervate se ocupă prin concurs organizat la nivelul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului"; iar conform art. 90 al.1 din același act normativ: "Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice au caracter deschis. La concurs se poate prezenta orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute de legislația în vigoare.";

Împrejurarea că în art. 1 alin. 1, 2 și 3 lit. d din Ordinul nr. 3235/2010 se menționează că și absolvenții anumitor forme de învățământ îndeplinesc condițiile pentru a ocupa posturi de profesor/institutor nu înseamnă că odată absolvite acele forme de învățământ, absolventului i se creează și pune la dispoziție un post de profesor sau institutor. Se menține, în mod evident, condiția stabilirii necesității existenței postului de către autoritatea competentă care evaluează și decide cu privire

la numărul de posturi și posibilitatea finanțării, necesitatea finanțării posturilor, necesitatea participării la concurs și a promovării acestuia etc.

În acest scop, a fost adoptat Ordinul nr. 6052/2009 care în cuprinsul dispozițiilor art. 1-3 stabilește că încadrarea personalului didactic pe posturile vacante sau rezervate se face numai prin concurs, ordinul menționat stabilind următoarele:

"ART. 1 - Se aprobă Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar 2010, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, denumit în continuare Centralizator.

ART. 2 - (1) Candidații ale căror specializări nu se regăsesc în Centralizator vor primi acceptul de participare la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, dacă profilul postului/catedrei coincide cu profilul specializării absolvite și dacă specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat poate fi asimilată uneia dintre specializările/asimilat unuia dintre programele de studii incluse în acest centralizator. În aceste situații acceptul de participare la concursurile de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar se acordă cu aprobarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.

(2) Cuprinderea specializărilor, a programelor de studii universitare de licență sau a programelor de studii de masterat existente în Centralizator și pentru alte discipline/domenii din învățământul preuniversitar se realizează cu aprobarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.

ART. 3 - Direcția acreditarea, evaluarea și performanța în cariera didactică, Direcția generală educație timpurie, școli, performanță și programe, Direcția generală învățământ în limbile minorităților și relația cu Parlamentul, Direcția generală învățământ superior din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării și inspectoratele școlare duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin

.";

Este inadmisibil ca instanțele de judecată să treacă în sfera de competență a executivului și să decidă cu privire la numărul de posturi care trebuie prevăzute în statul de funcții și care trebuie finanțate din bugetul public, precum și să decidă cu privire la ocuparea acestora cu eludarea concursului sau examenului stabilit de actele normative în vigoare, la simpla obținere a unei diplome de învățământ superior.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată și precizată de către reclamanta C. N. N. cu dom.in G., str. Bobâlna nr. 20 în contradictoriu cu pârâta Ș. CU C. I-V. NR. 1 cu sediul în G., str. L. R. nr.27, jud. Cluj.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Cu opinia separată a asistenților judiciari, în sensul admiterii acțiunii.

Președinte,

I. P.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

O. -R. L.

Red IP, 4 ex, _

OPINIE SEPARATĂ a asistenților judiciari, în sensul admiterii acțiunii Reclamanta este salariată a pârâtei S. CU C. I - V. G., începând

cu data de_, fiind încadrată învățătoare grad didactic I.

Potrivit adeverinței nr. 470/_ (f.6) emisă de unitatea școlară angajatoare, în perioada 01 ianuarie 2010 - 31 august 2010 reclamanta a fost încadrată în funcția de profesor

Ulterior, începând cu data de_ reclamantei i-a fost modificată încadrarea în cea de învățătoare grad didactic I.

Conform dispozițiilor art. 1, alin. 1 din Ordinul nr. 3235/2010, "Condițiile de ocupare a funcțiilor didactice de profesor în învățământul preșcolar și profesor pentru învățământul primar sunt îndeplinite de absolvenții cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licență cu specializarea "Pedagogia învățământului primar și preșcolar" repartizați în învățământul preuniversitar pe posturi de: educatoare, educatoare/educator, educatoare/educator itinerant/de sprijin, învățător, învățător-educator sau învățător itinerant/de sprijin";, alin.2 al aceluiași articol din actul normativ amintit stabilind -

"Condițiile de ocupare a funcției didactice de profesor în învățământul preșcolar sunt îndeplinite și de absolvenții cu diplomă ai liceului pedagogic cu una dintre specializările "Educatoare", "Educatoare - Învățător" sau "Învățător

  • Educatoare" repartizați în învățământul preuniversitar pe posturi de: educatoare, educatoare/educator sau educatoare/educator itinerant/de sprijin, care au finalizat cu diplomă de absolvire/licență și studii universitare de scurtă sau lungă durată ori ciclul I de studii universitare de licență sau ciclul II de studii universitare de masterat, având înscrisă pe diploma de absolvire/licență una dintre specializările cuprinse în Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar 2010, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr._ , la:";

    una din ariile curriculare enumerate în continuare la literele a - f, din care este menționată la litera d: "Om și societate", disciplinele: cultură civică; filozofie;

    logică, argumentare și comunicare; sociologie; studii sociale; psihologie; pedagogie; istoria și tradițiile minorității maghiare; istorie; geografie; religie; discipline teologice de specialitate, posturile de: profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică și profesor logoped, învățământul special, postul de profesor psihopedagog, cu excepția specializărilor cuprinse în anexa nr. 2.";

    Prevederi similare cuprinde și art. 248 alin.3 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, potrivit căruia "cadrele didactice care ocupă funcții de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învățători/învățătoare, maistru- instructor, antrenor și care au dobândit formal, nonformal sau informal competențe profesionale până la intrarea în vigoare a prezentei legi îndeplinesc condiția pentru ocuparea funcției didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, profesor pentru învățământul primar, respectiv, profesor antrenor, în baza unei metodologii de recunoaștere și echivalare elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.";

    Prin urmare, în contextul legislativ actual, absolvirea de către reclamantă în 1986 a Liceului Pedagogic "G. Coșbuc"; Năsăud, fapt atestat de Diploma de Bacalaureat nr. 223/04 iulie 1986 (f.11), precum și a studiilor universitare de licență organizate de Facultatea de Geografie și Geografia Turismului din București, specializarea Geografie din cadrul Universității "Spiru Haret"; atestate de Adeverința nr. 3722/_ (f.5), îi conferă acesteia dreptul de a fi încadrată în funcția didactică de profesor gradul I pentru ciclul primar.

    Pentru considerentele expuse, apreciem că soluția este de admitere a acțiunii, astfel cum a fost precizată de reclamantă, cu consecința obligării pârâtei la reîncadrarea reclamantei în funcția de profesor gradul I începând cu data de 01 septembrie 2010, la calcularea drepturilor salariale corespunzător funcției didactice de profesor grad I și la plata diferenței dintre drepturile salariale astfel calculate și drepturile salariale efectiv încasate începând cu data de 01 septembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății.

    Asistent judiciar,

    B. -A. C.

    Asistent judiciar,

    1. Ș.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 8684/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă