Sentința civilă nr. 945/2013. Conflict de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 945/2013
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. U.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar C. -E. P. Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant SS
D. I. T. și pe pârâta S. CU CLASELE I-V. H., C. ȘI C. T., pârât I. Ș. J. C., pârât M. E., C., T. ȘI S., pârât C. LOCAL
T., pârât P. MUNICIPIULUI T., având ca obiect conflict de muncă DISJUNS-_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul pârâtului I.
J. C., consilier juridic O. Lates, care depune împuternicire și reprezentanta pârâtului P. municipiului T., consilier juridic Bica A. Ildiko, care depune delegatie, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Tribunalul pune în discuție excepția necompetenței materiale a instanței invocata de catre pârâtul I. Ș. J. C. și acorda cuvântul pe această excepție.
Reprezentantul pârâtului I. S. J. C. susține excepția astfel cum a fost formulată în notele de sedintă, solicitând admiterea acesteia.
Reprezentanta pârâtului P. municipiului T. solicită admiterea excepției invocate.
Tribunalul reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a instanței.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul SS din Î.
au chemat în judecată în numele membrilor de sindicat Vălean Otilia, Surdea M. ,
M. E. și M. M. pe pârâții S. CU CLASELE I-V. H., C. ȘI C. T., I. Ș. J. C., M. E., C., T. ȘI S., C. LOCAL T. și P. MUNICIPIULUI T. și a solicitat obligarea acestora la acordarea diplomelor de excelență, motivând că aceștia au îndeplinit condițiile de acordare a distincțiilor diploma
G. Lazăr și diploma de excelență în anul 2009, însă aceste distincții au le-au fost acordate.
Prin notele de ședință, pârâtul I. Ș. J., a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. în ce privește acest capăt de cerere.
În temeiul art.10 alin.1 din Legea nr. 554/2004 al contenciosului administrativ, combinat cu art.159 alin.1 pct.2 C.pr.civ., excepția va fi admisă, cu consecința declinării cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant în favoarea Curții de Apel C. și trimiterii dosarului acestei instanțe pentru competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale invocată de către pârâtul I. ȘCOALR J. C. .
Declină competența de soluționare a cererii formulate de către reclamantul S.
S. D. Î. T. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU CLASELE I - V. "H., C. ȘI C. "; T., I. ȘCOALR J. C., M. E., C., T. ȘI S. ,
C. LOCAL și P. MUNICIPIULUI T., având ca obiect acordarea distincțiilor Diploma "G. Lazăr"; și Diploma de Excelență, în favoarea Curții de Apel C. și trimite cauza acestei instanțe, spre competentă soluționare.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, P. U. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, C. -E. P. |
Grefier, C. -A. B. |
Red.UP/tehn.MG 2 ex. 31.01.13