Sentința civilă nr. 9574/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ Nr. 9574/2013
Ședința publică de la 03 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul SS
D. I. T. SI A. în contradictoriu cu pârâții S. P. P., C. LOCAL AL M. T. și P. L. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, pârâtul de rândul 2 a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă și nefondată.
La data de_, pârâtul de rândul 3 a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Instanța pune în discuție, iar față de lipsa părților, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local T. și a P. ui T., apreciind că aceștia au atribuții în alocarea și virarea sumelor de bani către instituțiile de învățământ.
Totodată, se constată că instanța a verificat existența pe rolul Tribunalului Cluj a dosarului nr._, în care M. Pavel C. a fost parte și care s-a soluționat prin sentința civilă nr. 2900/2012, urmând a admite în parte excepția autorității de lucru judecat.
Instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul SS
D. I. T. SI A. în contradictoriu cu pârâții S. P. P., C. LOCAL AL M. T. și P. L. T., a solicitat reîncadrarea și obligarea pârâtelor unități de învățământ la calculul și la plata diferențelor salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu data de_ și până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței cât și pentru viitor, actualizate cu indicele
de inflație la data efectivă a plății și obligarea pârâților autorități ale administrației publice locale la alocarea fondurilor necesare plății sumelor.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că Guvernul României a aprobat la_ O.G. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, iar potrivit alin. 1, lit. b din această ordonanță, coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10% începând cu_ față de nivelul din _
, fiind menționată valoarea coeficientului de multiplicare pentru perioada până la_ .
Potrivit susținerilor reclamanților O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/_, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400 lei pentru perioada 01.10-_ și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare și pârâții nu au procedat la calculul si la plata drepturilor salariale potrivit acestei legi.
În drept, au fost invocate prevederile art. 268 alin.1 lit. c din Codul Muncii, art. unic din Legea 221/2008 și ale OG 15/2008, Legea-cadru 330/2009.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Membrii de sindicat reprezentați de către reclamant au avut calitatea de cadre didactice și personal auxiliar la pârâtele unități de învățământ, astfel cum rezultă din adeverințele de la f.12-14.
În ceea ce îl privește pe membrul de sindicat M. Pavel C., acesta a fost parte în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, soluționat prin sentința civilă nr. 2900/2012 (f.81-82) iar acțiunea a vizat perioada_ -_, așadar o perioadă anterioară celei analizate în prezentul dosar.
Asupra cadrului legislativ care reglementează materia, instanța reține că prin dispozițiile O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ordonanța nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament .
Prin Decizia nr. 1221/_ publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a OUG 136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă
față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care a fost modificată denumirea O.G. nr.15/2008, prin art.I pct.2 și 3 și au fost reduse în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008.
Dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr.464/6 iulie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din
învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța reține că întrucât modificările aduse O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
Tribunalul observă în același timp că Guvernul, în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992, a procedat la emiterea unor noi
ordonanțe de urgență ( nr.31/2009 și 41/2009) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale .
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul consideră că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr.221/2008.
De asemenea, mai reține instanța că potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în
legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Totodată, instanța reține jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate consacrat în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Astfel, membrii sindicatului dețin un bun în sensul Convenției, în sensul de valori patrimoniale, inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora aceștia pot pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său, dreptul lor fiind consacrat de un act normativ în vigoare. De asemenea, membrii de sindicat sunt beneficiari ai dispozițiilor
O.G. nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008 și în această calitate pot pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale. Această
"speranță legitimă"; își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția Guvernului, care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (Străin și alții împotriva României, nr.57.001/00, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Păduraru împotriva României, Podeanu împotriva României, R. împotriva României). Totodată, prin numeroasele modificări legislative a căror neconstituționalitate a fost declarată succesiv de instanța de control constituțional, s-a produs o ingerință în dreptul titularilor la respectarea drepturilor salariale.
În lumina aceleiași jurisprudențe, tribunalul reține că pentru ca o ingerință să fie socotită în conformitate cu dispozițiile art. Prot.1 la Convenție, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și, nu în ultimul rând, să fie proporțională cu scopul legitim urmărit, în sensul de a păstra un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor membrilor de sindicat (cauza Viașu împotriva României).
În speță, se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al membrilor de sindicat încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de
politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament .
În acest context, văzând și dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României, instanța va face aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului care constituie o garanție a respectării drepturilor conferite particularilor.
Mai mult, instanța reține forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 si nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 31 ianuarie 2009, respectiv 6 februarie 2009 si pana la data de 31 decembrie 2009. De asemenea, pentru rațiuni asemănătoare, instanța supremă a statuat că raportat la dispozițiile art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Astfel încât în perioada_ și până la data de_, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, prin care a fost reglementată unitar salarizarea personalului didactic, membrii de sindicat sunt îndreptățiți la plata acestor diferențe salariale. În speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul reține că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de
inflație aplicabil la data plății efective.
Pentru toate considerentele expuse, instanța va admite în parte acțiunea formulată, potrivit dispozitivului sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul SS
D. Î. T. cu sediul în T., str. I R. nr. 49 în numele și pentru membrii de sindicat ȘIPOȘ S., M. PAVEL C. și TURDEAN M. în contradictoriu cu pârâții Ș. P. P. cu sediul în T., str. C. nr. 51, C. LOCAL AL M. T. cu sediul în T., str. 1 D. 1918 nr. 28 și P. M. T. cu sediul în T., str. 1 D. nr. 20.
Obligă pârâta de rândul 1, în calitate de angajator la reîncadrarea, calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței
Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr. 285/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2010, până la data de 13 mai 2011 pentru membrul de sindicat TURDEAN M. și începând cu_, până la 13 mai 2011 pentru membrii de sindicat SIPOS S. și M. PAVEL C., actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Obligă pârâții de rândul 2 și 3 să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
Respinge ca neîntemeiată cererea privind plata drepturilor ulterior datei de 13 mai 2011.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
I. P.
Asistent judiciar,
B. -A. C.
Asistent judiciar,
A. Ș.
Grefier,
O. -R. L.
Red IP
6 ex/_
