Decizia penală nr. 32/2013. Contestatie la executarea pedepsei

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 32/R/2013

Ședința publică de la 12 Februarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: P. A. D. ,președintele secției penale

: L. M. V., judecător

: G. A., judecător

GREFIER: C. M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, reprezentat prin: SÎNGEORZAN ANGELA, procuror

S-a luat în examinare recursul penal declarat de petentul B. I. S. I., împotriva Sentinței penale nr. 1950 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința se prezintă petentul recurent B. S. I. asist. de av. Rădăcină I. -I. în subst. av. Rădăcină F. din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care .

Petentul-recurent B. S. I. arată că își retrage recursul formulat.

Apărătorul recurentului solicită a se lua act de retragerea recursului cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial din oficiu.

Reprezentanta parchetului solicită a se lua act de retragerea recursului cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin Sentința penală nr. 1950 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul B. S. I. - fiul lui I. și C., născut la data de_, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița.

S-a dispus în baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligarea contestatorul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorar apărător din oficiu pentru av. Rădăcină F. .

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată sub nr._ al Judecătoriei Bistrița, contestatorul condamnat B. S. I., deținut în Penitenciarul Bistrița, a contestat pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune prin SP nr. 994/2011 a Judecătoriei C. -Napoca, definitivă prin nerecurare la data de_, solicitând reducerea pedepsei conform art. 320/1 Cod procedură penală.

Prezent fiind la termenul de judecată din 17 decembrie 2012, contestatorul a arătat își menține contestația la executare așa cum a fost formulată.

Potrivit art. 461 C.p.p contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă, când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Se menționează că toate considerentele petentului prin care solicită aplicarea dispozițiilor art. 3201C.p.p. în sensul de reducere cu o treime a pedepsei, nu pot fi analizate în cadrul unei contestații la executare, unde nu se pune în discuție cuantumul pedepsei, ci instanța are posibilitatea să analizeze doar anumite incidente la executare prev. de art. 461 C.p.p, care nu se regăsesc în speța dedusă judecății. De altfel dispozițiile art. 3201C.p.p se referă la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cursul judecării cauzei și inculpatul poate beneficia de aceste dispoziții doar ca urmare a unei declarații în acest sens dată înainte de citirea actului de sesizare al instanței, nicidecum ulterior condamnării sale.

Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea

Constituțională s-a pronunțat în acest sens astfel: "Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată pentru faptele și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritate de lucru judecat.

Constituția statuează cu privire la principiul aplicării legii penale mai favorabile. Fiind o construcție teoretică, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiază o idee sau lege de bază, o axiomă. Aceasta din urmă este însă valabilă în anumite limite și, prin ea însăși, constituie cadrul și măsura aplicabilității sale, Astfel, în cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune

problema alegerii legii mai favo rabile, deoarece aceasta este, prin ipoteză, legea nouă,

singura aplicabilă.";

Textul art. 320/1 din Codul de procedură penală "are în vedere o judecată

aparținând numai fondului și care t rebuie să fie operabilă numa i până la pronunțarea

unei hotărâri definitive. Prin urmare, nu este susceptibilă de aplicabilitatea

principiului retroactivității legii penale mai favorabile .";

În consecință, având în vedere că petentul contestator a fost condamnat pe baza unei hotărâri definitive, instanța de fond a constatat că cererea petentului nu se încadrează în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 461 C.p.p, motiv pentru care a respins contestația la executare ca inadmisibilă.

În baza art.192 al. 2 Cod procedură penală, instanța de fond a obligat contestatorul să plătească statului suma de 150 lei, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu cuvenit av. Rădăcină F. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul B. S.

I., solicitând admiterea recursului și aplicarea disp. art. 320/1 Cod procedură penală, întrucât nu a fost prezent la instanță, recunoscându-și implicit vinovăția.

La termenul de judecată din 12 februarie 2013, prezent în instanță recurentul B.

S. I. asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a învederat faptul că își retrage recursul formulat.

Având în vedere manifestarea de voință exprimată de condamnatul-recurent B.

S. I., tribunalul în baza art. 385/4 alin.2 rap. la art. 369 Cod procedură penală, va lua act de retragerea recursului declarat împotriva Sentinței penale nr. 1950 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

În baza art. 292 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul să plătească în favoarea statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu Rădăcină F. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 395/4 alin.2 rap. la art, 369 Cod procedură penală:

Ia act de retragere a recursului declarat de condamnatul B. S. I. , împotriva Sentinței penale nr. 1950 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

Obligă condamnatul-recurent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu Rădăcină F. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

P. A. D.

L. M.

V.

- G.

A. C. M.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE NR. 32/R/2013

În baza art. 395/4 alin.2 rap. la art, 369 Cod procedură penală:

Ia act de retragere a recursului declarat de condamnatul B. S. I. , împotriva Sentinței penale nr. 1950 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

Obligă condamnatul-recurent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu Rădăcină F. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

P. A. D.

L. M.

V.

- G.

A. C. M.

Pentru conformitate cu originalul,

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 32/R/2013

În baza art. 395/4 alin.2 rap. la art, 369 Cod procedură penală:

Ia act de retragere a recursului declarat de condamnatul B. S. I. , împotriva Sentinței penale nr. 1950 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

Obligă condamnatul-recurent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu Rădăcină F. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

P.

A. D.

L.

M.

V.

- G.

A.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 32/2013. Contestatie la executarea pedepsei