Decizia penală nr. 341/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 341/R/2013

Ședința publică din 02 Octombrie 2013 Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: A. -C. Ț.

Judecător: I. -M. L. Judecător: S. T. Grefier: Dan-P. O.

S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de petentul condamnat C.

B. E. împotriva sentinței penale nr.1035/_ a Judecătoriei G., cauza având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al petentului, lipsă, av. L. M. S. cu delegație la dosar.

Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: G. PRUNEAN.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosarul cauzei, prin șeful Escortei P. ului G., a unui înscris din partea petentului, prin care acesta arată că înțelege să își retragă recursul formulat.

Față de această împrejurare, instanța acordă cuvântul părților.

Apărătorul petentului, raporatat la art.314 C.p.p. considră că se impune amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată în vederea citării petentului pentru ca acesta să poată fi prezent în fața instanței, întrucât are dubii că

cererea a fost formulată de el.

Instanța, deliberând, respinge cererea de amânare formulată în cauză de apărătorul desemnat din oficiu al petentului, aratând că înscrisul remis la dosar, a fost depus personal de către șeful Escortei P. ului G., înscris ce a fost redactat de petent în fața acestuia din urma.

Față de această împrejurare, instanța acordă cuvântul părților. Apărătorul petentului solicită a se lua act de retragerea recursului.

Reprezentantul Parchetului solicită de asemenea a se lua act de retragerea recursului formulat.

T RI B U N A L U L

Prin sentința penală nr.1035/_ a Judecătoriei G., s-a constatat că, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petiționarul C. B., în prezent deținut în cadrul P. ului G., este fără obiect.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care suma de 100 lei, onorar pentru apărătorul din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției, avocat Precup Fabiola.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :

La data de_ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei G. o cerere de întrerupere a executării pedepsei închisorii formulată de condamnatul C. B. invocând motive de ordin familial.

La termenul de judecată din data de_, instanța de fond a constatat că petiționarul, nu a formulat cererea și nu o însușește.

Potrivit disp. art. 453 alin. 2 C.p.p. la care face trimitere art. 455 C.p.p. cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii poate fi făcută doar de persoanele expres menționate. Întrucât cererea este făcută în numele condamnatului C. B., dar aceasta nu o însușește, instanța reține că cererea cu care a fost investită instanța este formulată de către o altă persoană, decât cele expres și limitativ prevăzute că pot formula o astfel de cerere, astfel cum prevăd disp. art. 453 alin. 2 C.p.p..

Pentru aceste considerente în baza art. 455 rap. la art. 453 alin. 1 lit. c C.p.p. a respins cererea formulată în numele condamnatului C. B. privind întreruperea executării pedepsei.

În baza art. 189 C.p.p. a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. Precup Fabiola.

În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, întrucât cheltuielile judiciare ocazionate nu s-au datorat conduitei condamnatului C. B., ci unei alte persoane, neidentificate, care în numele acesteia a formulat cererea de față.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs în termen legal petentul condamnat C. B. E., recursul nefiind motivat.

La dosarul cauzei s-a depus un script prin care recurentul învedera instanței că înțelege să renunțe la calea de atac a recursului.

Pe cale de consecință, față de manifestarea de voință a petentului tribunalul va lua act de retragerea prezentului recurs, conform art. 385/4 al. al.2 rap. la art. 369 C.p.pen..

În baza art. 189 C.p.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (cuvenit av. L. M.

S. ) care se avansează din FMJ.

În baza art. 192 al. 2 C.p.pen. va obliga pe condamnat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 150 lei, în care se include și suma reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul C. B. , fiul lui

N. și M., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr.1035/_ a Judecătoriei G. .

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (cuvenit av. L. M. S. ) care se avansează din FMJ.

Obligă pe condamnat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 150 lei, în care se include și suma reprezentând onorariul avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

A. Ț. M.

L.

S.

T.

GREFIER DAN-P. O.

Red.A.Ț./C.B.

2 ex./_

Jud. fond: H. O. T.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 341/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei