Sentința penală nr. 7/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei

ROMÂNIA Cod operator 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. _

SENTINȚA PENALĂ NR. 7

Ședința publică din 10 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S. -F. - judecător

GREFIER: L. M. I.

MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin PROCUROR: L. B. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind soluționarea cererii înregistrate sub nr. de mai sus formulată de condamnatul-petent P. A., fiul lui V. și X., născut la_, domiciliat în T., str. Calea S. nr.21 ap.25, județul Timiș, privind întreruperea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.372/2011 a T. ui M. .

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi pentru condamnatul-petent P. A., lipsă, se prezintă avocat desemnat din oficiu SA S. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul condamnatului-petent P. A., avocat desemnat din oficiu SA S., depune la dosar delegația pentru asistență juridică obligatorie nr.3353 eliberată de Baroul Maramureș la data de_ . Arată că din actele de la dosar rezultă că petentul ar fi fost liberat.

Instanța constată faptul că potrivit adresei comunicată de Penitenciarul Baia Mare rezultă că P. A. a fost pus în libertate prin întreruperea executării pedepsei conform deciziei penale nr.1742/R din_ a Curții de Apel C. .

De asemenea, instanța constată că este îndeplinită procedura de citare, condamnatul-petent semnând dovada de îndeplinire a procedurii de

citare la data de_ pentru termenul din 10 ianuarie 2013 în prezenta cauză; solicită să se precizeze dacă se formulează alte cereri.

Apărătorul condamnatului-petent P. A., avocat desemnat din oficiu SA S., arată că nu formulează alte cereri.

Reprezentanta parchetului arată că nu formulează alte cereri.

Constatând faptul că nu se formulează alte cereri, instanța acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul condamnatului-petent P. A., avocat desemnat din oficiu SA S., solicită a se constata că petentul-condamnat a fost pus în libertate astfel că cererea acestuia a rămas fără obiect.

Reprezentanta parchetului solicită a se respinge cererea ca rămasă fără obiect.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei, de față,

Prin cererea adresată Judecătoriei Baia Mare, condamnatul-petent P.

A. (fiul lui V. și X., născut la_, deținut în Penitenciarul Baia Mare) a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii în baza art.455 raportat la art.453 lit.c Cod procedură penală.

Prin sentința penală nr.2526/_, Judecătoria Baia Mare a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ui M., având în vedere dispozițiile art.456 Cod procedură penală și faptul că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr.372/_ a T. ui M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Maramureș sub dosar nr._

.

Din actele dosarului rezultă că la data formulării cererii de

întrerupere a executării pedepsei, condamnatul petent P. A. executa în Penitenciarul Baia Mare pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.372/2011 a T. ui M. .

Anterior prezentei cereri, condamnatul a mai formulat o cerere de întrerupere a executării pedepsei închisorii, soluționată în dosar nr._ al T. ui M., prin sentința penală nr.497/2012 respingându-se cererea. Această sentință a fost modificată prin decizia penală nr.1742/R/2012 a Curții de Apel C., în sensul că s-a admis recursul condamnatului și s-a dispus întreruperea executării pedepsei de 3 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr.372/2011 pe o perioadă de 3 luni.

Din adresa nr.D/44640/2012 a Penitenciarului Baia Mare rezultă că în conformitate cu decizia penală nr.1742/R/2012 a Curții de Apel C., condamnatul P. A. a fost pus în libertate la data de_, aflându-se în întreruperea executării pedepsei (fila 17).

Față de împrejurarea că petentul-condamnat P. A. se află în prezent în întreruperea executării pedepsei, tribunalul va constata că prezenta cerere, prin care se solicită întreruperea executării aceleiași pedepse și pentru aceleași temeiuri, a rămas fără obiect.

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului și se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului desemnat din oficiu SA

S. în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Constată ca rămasă fără obiect cererea formulată de condamnatul- petent P. A., fiul lui V. și X., născut la_, domiciliat în T., str. Calea S. nr.21 ap.25, județul Timiș, privind întreruperea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.372/2011 a T. ui M. .

În temeiul art.192 al.3 C.pr.penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului desemnat din oficiu SA S. în sumă de 100 lei.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din _

.

PREȘEDINTE

GREFIER

A. S. -F.

L.

M.

I.

Red.A.S.-F./T.red.L.M.I._ /2 ex.

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ Cod operator 2618

DOSAR NR._ din 10 ianuarie 2013

Către

SERVICIUL FINANCIAR contabil din cadrul

T. UI M.

Alăturat prezentei vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr.7 din 10 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat prin care s-a dispus și plata din fondurile Ministerului Justiției a

onorariului avocatului desemnat din oficiu S.

A. S.

în sumă de 100

lei.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ Cod operator 2618

DOSAR NR._ din 10 ianuarie 2013

Către

SERVICIUL FINANCIAR CONTABIL din cadrul

T. UI M.

Alăturat prezentei vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr.7 din 10 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat prin care s-a dispus și plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului desemnat din oficiu SA S. în sumă de 100 lei.

PREȘEDINTE, GREFIER,

cod operator 2618

Tribunalul Maramureș COPIE-Minută Dosar nr._ S.P.7/_

Hotărăște:

Constată ca rămasă fără obiect cererea formulată de condamnatul- petent P. A., fiul lui V. și X., născut la_, domiciliat în T., str. Calea S. nr.21 ap.25, județul Timiș, privind întreruperea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.372/2011 a T. ui M. .

În temeiul art.192 al.3 C.pr.penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului desemnat din oficiu SA S. în sumă de 100 lei.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte s.s.indesc.

pt.conf.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 7/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei