Sentința penală nr. 429/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei
Comentarii |
|
ROMÂNIA Cod operator - 2618 TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ NR. 429
Ședința publică din data de 19 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. VIOLETA - judecător
GREFIER: B. -L. E.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror B. I. V.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol este soluționarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul-condamnat T. D. V. (fiul lui P. și E., născut la data de 05 februarie 1971, deținut în Penitenciarul Satu Mare).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul-condamnat
T. D. V., în stare de deținere, asistat de avocat ales T. T., din cadrul Baroului M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că la data de_, prin registratura instanței, s-a depus la dosar adresa nr. 439/_ emisă de Spitalul Județean de Urgență
"Dr. Constantin O. "; Baia Mare, prin care se comunică faptul că expertiza medico-legală nu a putut fi întocmită întrucât petentul-condamnat a refuzat examinarea sa, motivând că dorește să fie examinat și operat numai în sistemul privat.
Petentul-condamnat T. D. V. depune la dosar o cerere prin care arată că renunță la cererea formulată.
Apărătorul ales al petentului-condamnat T. D. V., domnul avocat T.
T., solicită instanței a lua act de cererea depusă la dosar de către petentul- condamnat.
Reprezentantul Ministerului Public formulează aceleași concluzii și solicită instanței a lua act de manifestarea de voință a petentului-condamnat.
Petentul-condamnat T. D. V. solicită instanței a lua act de renunțarea sa la cerere.
T.
La data de_ a fost înregistrată pe rolul T. ui M. cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul-condamnat T. D. V.
, privind pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 305/_ a T. ui Bihor.
La data de_ petentul-condamnat T. D. V., prezent la judecată, a arătat că renunță la cererea formulată.
În raport de manifestarea de voință a petentului-condamnat, instanța va lua act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul T. D. V. .
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, instanța îl va obliga pe petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul T. D. V., fiul lui P. și E., născut la data de 05 februarie 1971, deținut în Penitenciarul Satu Mare.
În temeiul art.192.alin.2 C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | |
A. C. Violeta | B. -L. | E. |
red. A.C.V. / t-red. B.L.E. 3 ex. / 25 iunie 2013
Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ Minută
DOSAR_ Sentința penală nr. 429/_
Hotărăște:
Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul T. D. V., fiul lui P. și E., născut la data de 05 februarie 1971, deținut în Penitenciarul Satu Mare.
În temeiul art.192.alin.2 C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2013.
Președinte
Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ Copie - Minută
DOSAR_ Sentința penală nr. 429/_
Hotărăște:
Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul T. D. V., fiul lui P. și E., născut la data de 05 februarie 1971, deținut în Penitenciarul Satu Mare.
În temeiul art.192.alin.2 C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2013.
Președinte
s.s. indescifrabil pt. conformitate
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Secția penală Dosar nr._ din 19 iunie 2013
Către
PENITENCIARUL SATU MARE
Alăturat prezentei, conform art. 360 alin. 2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr. 429/_ , pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe petentul T. D. V. .
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
A. C. Violeta | B. | -L. | E. |
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Secția penală Dosar nr._ din 19 iunie 2013
Către
PENITENCIARUL SATU MARE
Alăturat prezentei, conform art. 360 alin. 2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr. 429/_ , pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe petentul T. D. V. .
PREȘEDINTE | GREFIER | |
A. C. Violeta | B. -L. | E. |
← Sentința penală nr. 7/2013. Cerere de întrerupere a... | Decizia penală nr. 341/2013. Cerere de întrerupere a... → |
---|