Sentința penală nr. 107/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA PENALĂ NR.107/2013
Ședința publică din data de 26 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. L.
GREFIER: M. S.
S-a luat spre examinare cauza penală privind pe condamnatul B. I., având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul B. I., aflat în stare de detenție, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. C. u Narcisa, cu delegație la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror G. PRUNEAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că, la data de_, Penitenciarul Gherla a remis la dosar copie de pe mandatul de executare a pedepsei privind pe condamnat, iar la data de_, a sosit, prin Serviciul poștal, și ancheta socială întocmită de Primăria comunei R. cova, jud. Maramureș - Serviciul Autoritate Tutelară.
La întrebarea instanței, condamnatul arată că își susține în continuare cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea cererii formulate de condamnat și, în baza art. 453 alin. 1 lit. c C.pr.pen. rap. la art. 455 C.pr.pen., să se dispună întreruperea executării pedepsei, întrucât condamnatul dorește să se ocupe de copii minori, chiar dacă în referatul de anchetă socială se arată că aceștia sunt în grija surorii lor. Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din oficiu și depune la dosar referat în acest sens.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, având în vedere concluziile anchetei sociale, din care rezultă că cei patru copii minori ai condamnatului se află în plasament la sora lor mai mare, unde sunt bine îngrijiți și educați. Ca atare, apreciază că nu se impune admiterea cererii și solicită obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Condamnatul B. I., având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, condamnatul B. I., deținut în Penitenciarul Gherla, a solicitat instanței să dispună întreruperea executării pedepsei de 16 ani închisoare, aplicată de Tribunalul Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, arătând în motivare că are șase copii din care patru sunt minori, aceștia având mare nevoie de ajutorul său.
Având în vedere motivul invocat de condamnat în susținerea cererii sale, în cauză s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul condamnatului, care să releve starea sanitară și situația materială a familiei acestuia.
Din concluziile anchetei sociale nr.1083/_ întocmită de Primăria comunei R. cova, jud. Maramureș, rezultă că petentul condamnat are cinci copii, dintre care patru sunt minori (clinic sănătoși), mama acestora fiind decedată (a fost victima infracțiunii de omor calificat comisă de condamnatul B. I. ). În prezent copiii minori ai condamnatului se află în grija surorii lor majore Bumbar I. ela și a soțului acesteia Bumbar V., care și-au asumat responsabilitatea creșterii și educării lor. Prin sentința civilă nr.1793/2012 a Judecătoriei Baia Mare, Bumbar I. ela și Bumbar V. au fost numiți tutori pentru minorul B. A., care are nevoie de îngrijire specială, întrucât este surdomut. La creșterea minorilor sunt ajutați și de numita Bumbar Svetlana, sora majoră a lui Bumbar V., care locuiește împreună cu ei și îi ajută la treburile casnice. Aceștia locuiesc într-un imobil compus din 3 camere, bucătărie, antreu, baie cameră de alimente, cu iluminat electric, încălzirea făcându-se cu lemne, iar locuința fiind dotată cu televizor, frigider, aragaz, mașină de spălat, apă curentă. Veniturile familiei se compun din alocația de stat pentru minori în sumă de 168 lei, din remunerația pentru plasamentul familial în sumă de 358 lei, din muncile ocazionale prestate de Bumbar V. și din resursele agricole obținute prin exploatarea terenului în suprafață de 0,75 ha. Totodată, familia condamnatului a fost ajutată de Primăria R. cova cu o sumă considerabilă de bani, precum și de către Fundația HHC Baia Mare cu bunuri materiale (f.18).
Condamnatul B. I. și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art.453 alin.1 lit.c C.pr.pen. potrivit cărora executarea pedepsei închisorii poate fi amânată atunci când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.
Tribunalul constată că ancheta socială efectuată în cauză nu a relevat nicio
"împrejurare specială"; în sensul dispozițiilor legale sus-menționate, de natură a atrage consecințe grave pentru familia condamnatului în situația continuării executării pedepsei de către acesta. Astfel, familia condamnatului se descurcă destul de bine din veniturile la care am făcut referire mai sus, locuiește într-o casă aflată în stare bună, utilată cu toate cele necesare unui trai decent, iar cei patru
copii minori ai condamnatului (în legătură cu care a fost formulată prezenta cerere) sunt clinic sănătoși și bine îngrijiți, în plus Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria R. cova urmărind îndeaproape modul în care aceștia sunt crescuți și educați.
Față de cele menționate mai sus, în baza art.455 și urm. C.pr.pen. instanța urmează să respingă cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul B. I., ca fiind neîntemeiată.
Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. C. u Narcisa), care va fi avansată din F.M.J.L.C.
Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. condamnatul va fi obligat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul B. I. , fiul lui I. și I., născut la data de_ în loc. R. cova, jud. Maramureș, CNP 1., deținut în prezent în Penitenciarul Gherla.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. C. u Narcisa), care se avansează din F.M.J.L.C.
Obligă condamnatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. L. M. S.
Red. M.L./B.C.
2 ex./_
← Sentința penală nr. 512/2013. Cerere de întrerupere a... | Sentința penală nr. 242/2013. Cerere de întrerupere a... → |
---|