Decizia penală nr. 314/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 314/R/2013

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B. D. JUDECĂTOR: G. A. JUDECĂTOR: L. M. V.

GREFIER: N. L.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-condamnat L. Ș.

Z. -Ș. , împotriva Sentinței penale nr. 1603/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._, având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă recurentul L. Ș., aflat în stare de deținere, asist. de av. Ciherean Anița M., din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:

La interpelarea președintelui completului de judecată, recurentul arată că își menține recursul formulat.

Apărătorul recurentului și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri de formulat, instanța declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținere.

Av. Ciherean Anița solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, să se admită cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petent. Consideră că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 453 alin. 1 lit. c rap. la art. 455 Cod procedură penală, existând împrejurări speciale care pot genera consecințe grave în cazul neadmiterii cererii. Mai arată că, așa cum rezultă din ancheta socială efectuată în cauză, petentul are doi copii minori, care trăiesc într-o cămăruță închiriată, fără curent electric și se gospodăresc doar din alocație.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului, ca nefundat, cu consecința menținerii, ca temeinică și legală, a hotărârii primei instanțe, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului. Arată că în mod corect s-a respins, de către instanța de fond, cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petent, acesta fiind condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, executarea fiind începută la data de_: Mai arată că, din ancheta socială reiese faptul că unul dintre copii are 17 ani iar celalalt, în vârstă de 10 ani, se află în întreținerea și îngrijirea bunicilor.

Având ultimul cuvânt, recurentul arată că a vrut să meargă acasă pentru o perioadă de 3 luni.

Cauza a rămas în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1603/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul-condamnat L. Z. -Ș., fiul lui Ș. și M., născut la data de 24 ianuarie 1976, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița, în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin SP nr.58/2013 a Judecătoriei Târnăveni.

În baza art.192 Cod proc.penală, a fost obligat petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat Ciherean Anița-M. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._, a Judecătoriei Bistrița, petentul- condamnat L. Z. Ș., deținut în Penitenciarul Bistrița a solicitat întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin SP nr.58/2013 a Judecătoriei Târnăveni, pentru motive familiale.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv constatările consemnate în ancheta socială efectuată în cauză (f.17 dos. fond), prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Petentul L. Z. Ș. este încarcerat în Penitenciarul Bistrița în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin SP nr.58/2013 a Judecătoriei Târnăveni, executare începută la data de_ .

Acesta nu a mai beneficiat de întreruperea executării pedepsei, potrivit Adresei nr. E - 37873/PBBN/_ emisă de Penitenciarul Bistrița (f. 13).

Din ancheta socială efectuată de Primăria comunei Mica, județul Mureș rezultă că la adresa indicată de petent, respectiv comuna Mica, județul Mureș, se află o casă socială cu o singură cameră, fără lumină electrică, fără dependințe și fără anexe gospodărești, iar încălzirea se face cu lemne. Petentul are 2 copii minori, unul de 17 ani, iar celălalt de 10 ani, acesta din urmă fiind în întreținerea bunicilor paterni, bine îngrijit, "frecventează școala din când în când ca și atunci când tatăl era în libertate";, starea de sănătate a membrilor familiei este bună, iar în privința situației materiale, familia se gospodărește din ajutorul social primit în baza legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat și din alocațiile de stat ale minorilor. Familia nu deține teren agricol și nici animale (f.17 dos. fond).

Raportat la această stare de fapt, având în vedere și concluziile anchetei sociale întocmită în cauză potrivit cărora "împrejurări speciale care ar putea avea consecințe grave pentru familie nu sunt, deci nu se impune întreruperea pedepsei";, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 453 al.l lit.c C.pr.pen., rap.la art.455 C.pr.pen, considerent pentru care a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petent.

În baza art.l92 al.2 C.pr.pen., a fost obligat petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat Ciherean Anița-M. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, petentul- condamnat L. Z. Ș., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, să se admită cererea de întrerupere a executării pedepsei pe care o execută, cu motivarea că familia sa are mare nevoie de el, deoarece este singurul ei sprijin.

Tribunalul, analizând sentința atacată în baza actelor și lucrărilor dosarului în care ea s-a pronunțat, a motivelor invocate, precum și în conformitate cu disp. art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedură penală, a apreciat că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare în tot sau în parte a acesteia.

Motivele de întrerupere a executării pedepsei, invocate de petent, sunt motive obiective și de durată, care nu au intervenit doar pe durata executării pedepsei de către condamnat, ele preexistând încă de dinaintea condamnării sale. De altfel, se observă că petentul a început să execute pedeapsa privativă de libertate la_, iar

cererea de întrerupere dedusă judecății a fost formulată la nici o lună de la încarcerarea sa, la_ . Întreruperea executării pedepsei pentru o durată de 3 luni de zile nu ar conduce automat la îmbunătățirea situației financiare a familiei condamnatului, câtă vreme nu s-a făcut dovada de către petent că anterior încarcerării sale a contribuit prin obținerea unor venituri rezultate din muncă la susținerea materială a familiei sale.

Din ancheta socială efectuată în cauză a rezultat că minorul în vârstă de 10 ani se află în grija părinților petentului, existând posibilitatea ca minorul mai mare, în vârstă de 17 ani, să muncească pentru susținerea celorlalți membri ai familiei sale.

Prin prisma celor statuate de ancheta socială efectuată și a susținerilor petentului-condamnat nu rezultă că în cauză este incidentă situația prev. de art. 455 rap. la art. 453 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, respectiv să existe împrejurări speciale din cauza cărora executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului.

Pentru motivele arătate, în temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul L. Z. Ș. împotriva Sentinței penale nr. 1603/_ pronunțată în dosar nr._ de Judecătoria Bistrița.

În conf. cu art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la soluția dată căii de atac formulate, deduse judecății, recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 110 lei, sumă ce include și onorariul pentru apărătorul din oficiu și care a fost acordat din fondurile Ministerului Justiției, potrivit disp. art. 189 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul L. Z. Ș. împotriva Sentinței penale nr. 1603 pronunțată la 8 octombrie 2013 în dosar penal nr._ de Judecătoria Bistrița.

Acordă apărătorului din oficiu pentru condamnatul recurent, av. Ciherean Anița M., onorariu în cuantum de 100 lei ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 110 lei, sumă ce include și onorariul pentru apărătorul din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

B.

D.

G.

A.

- L. M.

V.

GREFIER,

N. L.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

DOSAR PENAL NR. _

Către,

PENITENCIARUL BISTRIȚA

În conformitate cu dispozițiile art. 360 alin. ultim Cod procedură penală, vă înaintăm copia Deciziei penale motivate, nr. 314/R/_, pronunțată în dosarul penal nr._, privind pe inculpatul L. Z. Ș. .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

B.

D.

N.

L.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 314/R/2013

În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul L. Z. Ș. împotriva Sentinței penale nr. 1603 pronunțată la 8 octombrie 2013 în dosar penal nr._ de Judecătoria Bistrița.

Acordă apărătorului din oficiu pentru condamnatul recurent, av. Ciherean Anița M., onorariu în cuantum de 100 lei ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 110 lei, sumă ce include și onorariul pentru apărătorul din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

B.

D.

G.

A.

- L.

M.

V.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 314/R/2013

În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul L. Z. Ș. împotriva Sentinței penale nr. 1603 pronunțată la 8 octombrie 2013 în dosar penal nr._ de Judecătoria Bistrița.

Acordă apărătorului din oficiu pentru condamnatul recurent, av. Ciherean Anița M., onorariu în cuantum de 100 lei ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 110 lei, sumă ce include și onorariul pentru apărătorul din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

B.

D.

G.

A.

- L. M.

V.

GREFIER,

N. L.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 314/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei