Sentința penală nr. 512/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ Nr. 512/2013
Ședința publică din 21 Noiembrie 2013 Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: I. N. B.
Grefier: D. -P. O.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul M. R. R.
, cauza având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului, av. Brebenaru Tudor cu delegație la dosar, lipsă fiind condamnatul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror
G. PRUNEAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, s-a depus la dosarul cauzei, prin șeful Escortei Penitenciarului Gherla, un înscris emis de condamnat, prin care acesta arată că nu el este cel care a formulat cererea din prezentul dosar.
Față de această împrejurare, instanța acordă cuvântul părților.
Apărătorul condamnatului solicită a se lua act de faptul că, nu acesta a formulat prezenta cerere. Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Reprezentanta Parchetului solicită de asemenea a se constata că, cererea nu a fost efectuată de către condamnat.
I N S T A N Ț A
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, condamnatul M. R. R. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună întreruperea executării pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată prin S.P. 248/2011 a Trib. Vâlcea, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, pe motiv social, arătând în motivare că, tatăl său este în vârstă și foarte bolnav, având nevoie să-l ajute pe perioada iernii.
La termenul din data de_, prin înscrisul depus la dosar (f.12), contestatorul-condamnat a invederat instanței faptul că, nu el a formulat prezenta cerere.
Având în vedere cele de mai sus, instanța, în baza art. 456 rap. la art.453 al.1 lit.c C.p.p., va lua act că prezenta cerere nu a fost formulată de condamnatul
R. R. .
În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art. 189 C.p.p., va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Tudor Brebenaru, ce se va avansa din F.M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMLELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În baza art. 456 rap. la art.453 al.1 lit.c C.p.p., ia act că prezenta cerere nu a fost formulată de condamnatul M. R. R. , fiul lui L. și M., ns. la data de_, deținut în prezent în PNT Gherla.
Potrivit art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În temeiul art.189 C.p.p., stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Tudor Brebenaru, ce se avansează din FMJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
N. B. DP O.
Red.3ex/I.N.B. _
← Sentința penală nr. 31/2013. Cerere de întrerupere a... | Sentința penală nr. 107/2013. Cerere de întrerupere a... → |
---|