Sentința penală nr. 168/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA PENALĂ Nr. 168/F/2013

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: L. M. V., Judecător GREFIER: C. M.

Parchetul de pe lângă tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin: ȘIPOȘ D., procuror

Pe rol fiind judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul M. S. .

La apelul nominal făcut în ședința se prezintă petentu-condamnat M. S. asist. de av. Bertel Alexandra-L. din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care .

Se constată că s-a primit răspunsul solicitat de instanță de la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici"; București din care rezultă că petentul nu se află în imposibilitatea executării pedepsei în regim de detenție, din punct de vedere medical.

Petentul arată că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța dispune judecarea cererii.

Apărătorul petentului solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată în scris, și a se dispune întreruperea executării pedepsei, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial din oficiu.

Reprezentanta parchetului, susține că date fiind concluziile specialiștilor privind refuzul petentului de a se supune unor analize medicale din data de_, precum și faptul că acesta nu se află în imposibilitatea executării pedepsei în regim de detenție din punct de vedere medical, solicită respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, ca neîntemeiată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Petentul M. S. având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pe baza actelor medicale depuse la dosar.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus petentul - condamnat M. S. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 93/_ a Tribunalului Teleorman cu motivarea că suferă de mai multe afecțiuni cronice care necesită intervenții chirurgicale ce nu pot fi efectuate în rețeaua sanitară a penitenciarelor.

În susținerea cererii petentul a depus la dosar o xerocopie după Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A_ emis la data de 06 iulie 2011 de Institutul

Național de Medicină Legală "Mina Minovici"; ( f. 11-13) acte medicale ( f. 25, f. 30-32), scrisori medicale ( f.33, și f. 54), Încheierea nr, 948 din data de_ emisă de judecătorul delegat de la Penitenciarul Giurgiu ( f. 26) precum și Încheierea nr. 499/_ emisă de judecătorul delegat al aceluiași penitenciar.

Analizând actele și lucrările dosar instanța reține următoarele:

Condamnatul petent M. S. se află încarcerat în Penitenciarul Bistrița în vederea executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de omor prev. de art. 174 Cod penal, prin Sentința penală nr. 93 din_ pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 5397/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit mențiunilor din cuprinsul Raportului de nouă expertiză medico-legală nr. A_ emis la data de 06 iulie 2011 de Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici"; București, se constată că petentul a solicitat pe parcursul detenției în mai multe rânduri întreruperea executării pedepsei pe motive de boală.

Pe baza rapoartelor de nouă expertiză medico-legală nr. A5/11217/2006 din_, nr. A5/11569/2007 din data de_, nr. A_ din data de_ și nr. A_ din data de_, toate emise de Institutul de Medicină legală "Mina Minovici"; București s-a concluzionat că petentul condamnat M. S. nu se află în imposibilitatea executării pedepsei în regim penitenciar din punct de vedere medical.

Întrucât, conform metodologiei medico-legale în domeniu comunicată Ministerului Justiției, orice eventuale alte expertize medico-legale pentru întreruperea executării pedepsei privind pe petent nu se pot efectua decât de către Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici"; București ( aspect consemnat în cuprinsul ultimului raport de nouă expertiză medico-legal f. 13), instanța a dispus efectuarea unei astfel de expertiză la nivelul institutului menționat, fixând obiectivele de la ( f. 35).

În consecință petentul M. S. a fost transferat în vederea efectuării raportului de nouă expertiză medico-legală la Penitenciarul Spital Jilava.

Potrivit adresei nr. A 5/1709/12 iulie 2013 emisă de Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici";, petentul a fost prezentat în cadrul comisiei de expertiză și examinat în ce privește bolile interne, recomandându-se cu acea ocazie și un consult de specialitate ORL la o unitate sanitară clinică din București ce aparține rețelei sanitare a Ministerului Sănătății, urmând ca după primirea rezultatului acelei examinări să se definitiveze raportul de nouă expertiză medico-legală.

Prin adresa nr. A_ din data de 26 iulie 2013 ( f. 50), Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici"; a comunicat că la data de_ petentul a fost consultat în cadrul Comisiei și după examemul de boli interne s-a decis, pentru precizarea diagnosticului, efectuarea unor consultări medicale de specialitate ( psihatrice și urologie) la unități clinice din București, care aparțin rețelei sanitare a Ministerului Sănătății, ddar că la data de_, acesta a refuzat continuarea expertizei medico-legale și semnarea "declarației de refuz";.

În consecință, Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici";, a comunicat că nu poate da curs solicitării instanței de a efectua o nouă expertiză medico-legală și a înaintat la dosar "Declarația de refuz"; întocmită de Penitenciarul Spital București - Jilava, înregistrată sub nr. 33881/_ ( f.51).

Prezent în instanță la termenul de judecată din data de 25 septembrie 2013 petentul M. S. a arătat că își menține cererea de întrerupere a executării pedepsei, a declarat că nu mai dorește să fie examinat de Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici"; București și a solicitat ca cererea formulată să fie soluționată pe baza actelor medicale pe care le-a depus la dosar ( f.55).

De asemenea, petentul a refuzat să mai fie transferat la Penitenciarul Spital București-Jilava ( f. 58).

Dată fiind situația de fapt, instanța a solicitat Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici"; să întocmească dacă este posibil un raport de expertiză medico-legală pe baza examinărilor deja efectuate și să se pronunțe referitor la întrebările menționate în adresa înaintată, aflată la dosar ( f. 44).

Prin răspunsul comunicat în adresa nr. A5/1709/18 octombrie 2013, Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici"; a comunicat că expertiza medico-legală complexă vizând stabilirea stării de boală a unei persoane în vederea aprecierii dacă aceasta poate sau nu executa pedeapsa privativă de libertate în regim penitenciar se poate efectua numai cu examinarea fizică a persoanei respective, clinic și paraclinic, în funcție de afecțiunile care le prezintă.

Referitor la situația concretă a petentului M. S., s-a arătat că după ce a fost examinat la data de_ în cadrul comisiei medico-legale de către medicul de boli interne, care a recomandat o serie de alte investigații medicale de specialitate în cadrul rețelei sanitare a Ministerului Sănătății și cea a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ORL, urologie, psihatric, analize de laborator) acesta a refuzat nejustificat continuarea expertizei, prin neefectuarea investigațiilor clinice și paraclinice, refuzând inclusiv să semneze "declarația de refuz";.

Ca urmare, Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici"; București, nu a putut finaliza expertiza, pronunțându-se exclusiv pe baza documentelor medicale pe care le deține în sensul că petentul M. S. nu se află în imposibilitatea executării pedepsei în regim penitenciar, din punct de vedere medico legal ( f.60).

Conform art. 455 rap. la art. 453 lit. "a"; Cod procedură penală, întreruperea executării pedepsei se poate dispune când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă, care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că lăsarea în libertate a celui în cauză nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Raportând dispozițiile legale enumerate la situația de fapt din dosar, instanța constată că în cauză nu s-a efectuat expertiza medico-legală necesară soluționării cererii deoarece petentul a refuzat să se supună tuturor investigațiilor clinice și paraclinice recomandate de comisia medico-legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici";.

Cu toate acestea, deși nu a efectuat expertiza medico-legală dispusă în cauză, pe baza documentației medico-legale pe care o deține, Institutul Național de Medicină legală "Mina Minovici"; și-a exprimat opinia că petentul M. S. nu se află în imposibilitatea executării pedepsei în regim penitenciar din punct de vedere medical.

Pentru considerentele expuse, instanța constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 453 lit. "a"; Cod procedură penală, astfel că va respinge ca neîntemeiată cererea petentului M. S. de întrerupere a executării pedepsei de 18 ani închisoare

aplicată prin Sentința penală nr. 93/_ a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 5397/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conform art. 192 alin.2 Cod procedură penală, petentul-condamnat va fi obligat să plătească în favoarea statului 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu Bertel Alexandra-L. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul M. S., fiul lui Gheorghe și E., născut la data de_ în com. Furculești jud. Teleorman, domiciliat în Alexandria, str. București, nr. 90-92 bl. P+4, sc. A, ap. 4 jud. Teleorman, CNP - 1., în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, privind pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 93/_ a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 5377/_ a I. .

Obligă petentul-condamnat să plătească în favoarea statului 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul av. din oficiu Bertel Alexandra L. .

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. V. C. M.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI SENTINȚEI PENALE Nr. 168/F/2013

Respinge ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul M. S., fiul lui Gheorghe și E., născut la data de_ în com. Furculești jud. Teleorman, domiciliat în Alexandria, str. București, nr. 90-92 bl. P+4, sc. A, ap. 4 jud. Teleorman, CNP - 1., în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, privind pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 93/_ a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 5377/_ a I. .

Obligă petentul-condamnat să plătească în favoarea statului 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul av. din oficiu Bertel Alexandra L. .

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. V. C. M.

Pentru conformitate cu originalul,

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA SENTINȚEI PENALE Nr. 168/F/2013

Respinge ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul M. S., fiul lui Gheorghe și E., născut la data de_ în com. Furculești jud. Teleorman, domiciliat în Alexandria, str. București, nr. 90-92 bl. P+4, sc. A, ap. 4 jud. Teleorman, CNP - 1., în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, privind pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 93/_ a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 5377/_ a I. .

Obligă petentul-condamnat să plătească în favoarea statului 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul av. din oficiu Bertel Alexandra L. .

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE,

L. M. V.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 168/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei