Sentința penală nr. 136/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALA NR. 136

Ședința publică din data de 16 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. T.

GREFIER: M. S.

S-a luat spre examinare cauza penală privind pe petentul-condamnat ȘUT C. , având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art. 455 C.pr.pen.).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul-condamnat Șut C.

, aflat în stare de detenție, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Feier A., cu delegație la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a fost reprezentat de procuror D. CRĂCIUNESCU.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că nu a fost întocmit raportul de expertiză medico-legală dispus în cauză, motiv pentru care se pune în discuție amânarea cauzei și revenirea cu adresă la IML Mina Minovici.

Procurorul și apărătorul condamnatului solicită amânarea cauzei.

Petentul-condamnat arată vehement că nu a fost examinat de către INML Mina Minovici, că i s-a spus de-a lungul timpului că nu există fonduri pentru intervenția chirurgicală ce trebuie efectuată în cazul său, că medicii au transmis că instanța nu are decât să facă ea intervenția chirurgicală, că s-a săturat să fie purtat pe drumuri și că își retrage cererea de întrerupere a executării pedepsei.

Față de poziția procesuală a petentului-condamnat, instanța acordă cuvântul reprezentantei Parchetului și apărătorului condamnatului.

Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței să ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei și să oblige pe condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul petentului-condamnat solicită să se ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Petentul-condamnat Șut C., având ultimul cuvânt, solicită să se ia act de retragerea cererii.

T R I B U N A L U L

Reține că prin cererea înregistrată sub dosar nr. 1_, condamnatul Șut C., deținut în Penitenciarul Gherla, a solicitat întreruperea executării pedepsei pentru motive medicale.

În urma verificărilor efectuate instanța a constatat că petentul se află în executarea pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 106/2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud și că la data formulării cererii era încarcerat în Penitenciarul Gherla.

La termenul de judecată din data de_ petentul a declarat că își retrage cererea formulată, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile Deciziei nr. XXXIV/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța va lua act de retragerea cererii cu obligarea petentului la plata în favoarea statului a cheltuielilor judiciare ce includ și onorariul apărătorului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Ia act de retragerea de către petentul Șut C., fiul lui S. și Măriuca, născut la data de_, deținut în Penitenciarul Gherla, a cererii de întrerupere a executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 106/2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. Feier A. ) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă petentul să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi_ .

PREȘEDINTE GREFIER

S. T. M. S.

red. S.T./_ /3 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 136/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei