Sentința penală nr. 282/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ Nr. 282/2013
Ședința publică din 04 Iulie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: L. -A. C.
Grefier: D. -P. O.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat M.
L. L. , cauza având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru petentul condamnat M. L. L., av. Sabo S. cu delegație la dosar, lipsă fiind petentul condamnat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: ROMANA RĂDUCANU.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus la dosarul cauzei la termenul de azi, prin intermediul reprezentantului Gărzii Penitenciarului Gherla, un înscris, prin care condamnatul arată că înțelege să își retragă cererea formulată.
Față de această împrejurare, instanța acordă cuvântul părților.
Apărătorul condamnatului solicită a se lua act de retragerea cererii și acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Reprezentanta Parchetului solicită de asemenea a se lua act de retragerea cererii formulate.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr._, la data de _
, condamnatul M. L. L. a solicitat instanței de judecată întreruperea executării pedepsei de 11 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 322/2011 a Tribunalului Cluj, având în vedere faptul că pe perioada detenției s-a îmbolnăvit grav, și că nu poate executa în continuare pedeapsa.
La termenul de judecată din data de_, condamnatul a depus la dosarul cauzei, prin intermediul gărzii ce însoțește deținuții de la Penitenciarul Gherla la instanța, un înscris (f. 21), din care rezultă că își retrage cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată.
Față de această manifestare de voință, instanța va lua act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de către condamnat.
În baza art.189 Cod Procedură Penală va stabili onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, care se va avansa din Fondul
Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului Cluj - av. SAbo S. .
În temeiul art. 192 al. 2 Cod Procedură Penală va obliga condamnatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 200 lei, din care 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Â Ș T E
Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de către condamnatul M. L. L. , fiul lui natural și R., născut la data de_, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla.
În baza art.189 Cod Procedură Penală stabilește onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, care se avansează din Fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului Cluj - av. Sabo S. .
În temeiul art.192 al.2 Cod Procedură Penală obligă condamnatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 200 lei, din care 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 iulie 2013.
PREȘEDINTE
L. A. C.
GREFIER
DP O.
Red. L.A.C./3 ex./_
← Decizia penală nr. 314/2013. Cerere de întrerupere a... | Sentința penală nr. 174/2013. Cerere de întrerupere a... → |
---|