Sentința penală nr. 52/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei
Comentarii |
|
ROMÂNIA cod operator 2618 TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR. _
SENTINȚA PEN ALĂ nr. 52
Ședința publică din 23 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. C. - judecător
GREFIER: B. E.
Ministerul Public reprezentat prin procuror: B. I.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra cauzei penale cu nr. de mai sus privind pe condamnatul S. N. (fiul lui A. și V., născut la 4 septembbrie 1976, deținut la Penitenciarul Baia Mare), având ca obiect întreruperea executării pedepsei.
Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 22 ianuarie 2013, concluziile și susținerile condamnatului, ale apărătorului său și ale reprezentantului parchetului fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pronunțarea soluției s-a amânat pentru data de azi când, în urma deliberării, instanța a pronunțat următoarea hotărâre.
T.
Prin cererea formulată în prezenta cauză în numele condamnatului S. N. s-a arătat că acesta s-a îmbolnăvit în perioada de detenție de mai multe boli care în prezent sunt cronice (la nivelul inimii, a rinichilor) și solicită a fi expertizat.
În ședința publică din 22 ianuarie 2013 condamnatul a arătat că nu este scrisul și nici semnătura lui pe cerere. Așa fiind, tribunalul urmează a respinge cererea ca fiind formulată de o persoană necunoscută pentru condamnat.
În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina sa, iar onorariul avocatului numit din oficiu în sumă de 100 lei se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de o persoană necunoscută pentru condamnatul S. N. , fiul lui A. și V., născut la 4 sept.1976, deținut la Penit.Baia Mare.
În baza art. 192 alin.3 C.pr.pen., chelt.judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului desemnat din of.(av.C. S. ) în sumă de 100 lei se va suporta din fondurile Min.Justiției.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. C. B. E.
red. B.C./T.red. B.E.
3 ex./_
Cod operator 2618
Tribunalul Maramureș Minuta
Dos.nr._ S.P. nr. 52/_
Hotărăște
Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de o persoană necunoscută pentru condamnatul S. N. , fiul lui A. și V., născut la 4 sept.1976, deținut la Penit.Baia Mare.
În baza art. 192 alin.3 C.pr.pen., chelt.judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului desemnat din of.(av.C. S. ) în sumă de 100 lei se va suporta din fondurile Min.Justiției.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 ianuarie 2013.
Președinte
Cod operator 2618
Tribunalul Maramureș COPIE - Minuta
Dos.nr._ S.P. nr. 52/_
Hotărăște
Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de o persoană necunoscută pentru condamnatul S. N. , fiul lui A. și V., născut la 4 sept.1976, deținut la Penit.Baia Mare.
În baza art. 192 alin.3 C.pr.pen., chelt.judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului desemnat din of.(av.C. S. ) în sumă de 100 lei se va suporta din fondurile Min.Justiției.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 ianuarie 2013.
Președinte s.s.indesc.
pt.conf.
TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 DOSAR NR._ din
23 ianuarie 2013
Către
SERVICIUL FINANCIAR-CONTABIL
din cadrul T. UI M.
Alăturat vă înaintăm o copie de pe dispozitivul sentinței penale nr. 52/_
, prin care s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului desemnat din oficiu C. S., în sumă de 100 lei.
PREȘEDINTE GREFIER
B. C. B. E.
TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 DOSAR NR._ din
23 ianuarie 2013
Către
PENITENCIARUL BAIA MARE
Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 C.pr.pen. vă înaintăm copia dispozitivului sentinței penale nr. 52/_ pronunțată în dosarul cu nr.mai sus indicat privind pe condamnatul S. N. , fiul lui A. și V., născut la 4 sept.1976, deținut la Penitenciarul Baia Mare.
PREȘEDINTE GREFIER
B. C. B. E.
← Sentința penală nr. 174/2013. Cerere de întrerupere a... | Sentința penală nr. 330/2013. Cerere de întrerupere a... → |
---|