Sentința penală nr. 411/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. 9809/1172013

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 411/2013

Ședința publică din 01 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. T.

GREFIER: M. S.

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe petentul-condamnat C.

M. , având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art. 455 C.pr.pen.). La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru petentul-

condamnat, apărătorul desemnat din oficiu, av. P. escu Roman-Mihnea, cu delegație la dosar, lipsă fiind petentul-condamnat C. M., aflat în stare de detenție.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. CRĂCIUNESCU.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care

Instanța constată că petentul-condamnat C. M. a comunicat la dosar, prin reprezentantul escortei, o cerere prin care își precizează poziția procesuală în prezenta cauză, învederând instanței faptul că dorește să se ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Față de poziția procesuală a condamnatului, instanța acordă cuvântul reprezentantei Parchetului și apărătorului acestuia.

Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței să ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei și să oblige pe condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, având în vedere că acesta a formulat numeroase cereri de acest gen pe care, ulterior, le-a retras.

Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită să se ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei. Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din FMJLC și depune la dosar referat în acest sens.

T R I B U N A L U L

Reține că prin cererea înregistrată sub dosar nr._, condamnatul C. M.

, deținut în Penitenciarul Gherla, a solicitat întreruperea executării pedepsei pentru motive sociale.

În urma verificărilor efectuate instanța a constatat că petentul se află în executarea pedepsei de 25 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 118/2006 a Tribunalului Bihor și că la data formulării cererii era încarcerat în Penitenciarul Gherla.

Pentru termenul de judecată din data de_ petentul a depus la dosar prin intermediul administrației locului de deținere un memoriu prin care își retrage cererea formulată, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile Deciziei nr. XXXIV/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța va lua act de retragerea cererii cu obligarea petentului la plata în favoarea statului a cheltuielilor judiciare ce includ și onorariul apărătorului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Ia act de retragerea de către petentul condamnat C. M., fiul lui I. și M., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Gherla, a cererii de întrerupere a executării pedepsei de 25 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 118/2006 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. P. escu Roman Mihnea) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi_ .

PREȘEDINTE GREFIER

S. T. M. S.

Red. S.T./_ /3 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 411/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei