Sentința penală nr. 15/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

cod operator 2618

SENTINȚA PENALĂ Nr. 15

Ședința publică din 15 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. RAMONA M. S.

GREFIER: E. M.

Ministerul Public reprezentat prin procuror B. L.

de la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe condamnatul-petent B. S. (CNP 1., fiul lui G. și M., născut la_, deținut în Penitenciarul Baia Mare) având ca obiect întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 226/_ a T. ui Călărași. La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru condamnatul-petent B. S. lipsă, avocatul desemnat din oficiu P. O., cu delegația pentru asistență juridică obligatorie nr. 3356 din_ depusă la

dosar.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că la filele 15-18 din dosar, condamnatul-petent B. S. a depus un înscris intitulat "întâmpinare"; prin care arată că nu a înaintat nici o acțiune, nu știe cine a făcut-o și dorește încetarea procesului. Totodată, Penitenciarul Baia Mare prin adresa de la fila 20 din dosar a comunicat faptul că petentul condamnat a fost transferat la Penitenciarul Slobozia la data de _

.

Instanța pune în discuție aspectele mai sus arătate.

Apărătorul condamnatului-petent, avocat din oficiu P. Horia, solicită să se ia act de renunțarea soluționării cererii de întrerupere a executării pedepsei. La fila 15 din dosar condamnatul petent a solicitat instanței încetarea procesului întrucât nu a formulat nici o cerere, neștiind cine a formulat-o. Apreciază că soluția trebuie să fie una de respingere a cererii.

Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere a cererii pentru aceleași motive.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cauzei penale de față.-

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, condamnatul B. S. ar fi formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală 226/_ a T. ui Călărași

Trecând la soluționarea cauzei, tribunalul reține în fapt următoarele:

Pentru termenul din 15 ianuarie 2013, condamnatul B. S. a depus la dosar un înscris intitulat "întâmpinare"; prin care arată că cererea ce face obiectul prezentei nu-i aparține, nu știe cine a făcut-o și dorește încetarea procesului.

În raport de acest aspect, instanța constată că prezenta cerere nu a fost formulată de condamnatul B. S., ci de o persoană necunoscută în numele acestuia.

Date fiind soluția pronunțată și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia inclusiv suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției către dl.avocat P. O. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei ce face obiectul prezentei cauze ca fiind formulată de o persoană necunoscută în numele condamnatului B. S. - născut la data de_, fiul lui G. și M., aflat în Penitenciarul Baia Mare.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției către dl.avocat P. O. Horia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2013

PREȘEDINTE GREFIER

S. L. Ramona M. M. E.

Red. SL/T.red.ME _

ex.3.-

cod operator 2618

Tribunalul Maramureș Copie-Minuta

Secția Penală S.P. nr. 15/_

Dosar nr. _

Hotărăște:

Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei ce face obiectul prezentei cauze ca fiind formulată de o persoană necunoscută în numele condamnatului B. S. - născut la data de_, fiul lui G. și M., aflat în Penitenciarul Baia Mare.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției către dl.avocat P. O. Horia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

ss.indescifrabil

- pt.conformitate-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618 SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

din 15 ianuarie 2013

C ă t r e

PENITENCIARUL BAIA MARE

Conform dispozițiilor art. 360 (2) Cod procedură penală, alăturat prezentei vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr. 15 din 15 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, privind pe condamnatul B.

S. .

PREȘEDINTE GREFIER

S. L. Ramona M. M. E.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618 SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

din 15 ianuarie 2013

C ă t r e

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

-SERVICIUL CONTABILITATE-

Alăturat vă trimitem un exemplar din dispozitivul sentinței penale nr. 15 din 15 ianuarie 2013 prin care s-a dispus plata onorariului în sumă de 100 lei către avocatul desemnat din oficiu P. O. Horia.

PREȘEDINTE GREFIER

S. L. Ramona M. M. E.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 15/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei