Sentința penală nr. 79/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
2618
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ NR. 79
Ședința publică din 31 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. O. M.
GREFIER: M. C.
Ministerul Public reprezentat prin procuror B. L.
de la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Pe rol este soluționarea cererii formulate de condamnatul T. D. V. (născut la data de_ ,fiul lui P. și E., CNP1710205051135, deținut la Penitenciarul Baia Mare) având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul T. D.
V., în stare de deținere, asistat de avocat desemnat din oficiu B. D. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Condamnatul T. D. V. arată că își retrage cererea privind întreruperea executării pedepsei și depune la dosar "cerere-act de renunțare";
Apărătorul desemnat din oficiu al T. D. V., doamna avocat B. D.
, având în vedere poziția acestuia, solicită a lua act de retragerea cererii.
Reprezentantul parchetului solicită a lua act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2790 din_ Judecătoria Baia Mare a declinat competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul-petent T. D. V. în favoarea T. ui
M. .
La data de_ a fost înregistrată pe rolul T. ui M. cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul-petent T. D. V.
, deținut în Penitenciarul Baia Mare, prin care acesta arăta că suferă de o boală care face imposibilă executarea pedepsei, respectiv că a contactat o inflamație (infecție) la ochiul stâng, care netratată fiind, a evoluat.
La dosarul cauzei au fost depuse fișa condamnatului, referat medical, referatul de cunoaștere și caracterizare înaintate de către Penitenciarul Baia Mare, sopia sentinței penale nr. 305/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. _
Trecând la soluționarea cauzei, instanța reține în fapt următoarele:
În motivarea cererii sale, condamnatul-petent a arătat în esență că suferă de o boală care face imposibilă executarea pedepsei, respectiv că a contactat o inflamație (infecție) la ochiul stâng, care netratată fiind, a evoluat.
La termenul de judecată din_, condamnatul-petent T. D. V. a învederat instanței că retrage cererea privind întreruperea executării pedepsei formulată în prezenta cauză.
Având în vedere poziția procesuală exprimată de petent, instanța urmează să ia act de retragerea cererii, iar în baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul-petent T. D. V. , fiul lui P. și E., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă condamnatul-petent la plata către stat a sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care, 100 lei onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din
fondurile Ministerului Justiției către d-na av. B. | D. | . |
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare. | ||
Pronunțată în ședință publică, astăzi _ | . |
PREȘEDINTE, | GREFIER | ||
G. | O. M. | C. | M. |
Red.G.O.M../T.red.C.M._ /3 ex.
Cod operator 2618
Dosar nr._ Minută
S.P. 79/_
Hotărăște:
Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul-petent T. D. V. , fiul lui P. și E., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă condamnatul-petent la plata către stat a sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care, 100 lei onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiției către d-na av. B. D. .
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, astăzi_ .
Președinte
Cod operator 2618
Dosar nr._ Minută
S.P. 79/_
COPIE

Președinte ss.indesc. pt.conf.

Președinte ss.indesc.
pt.conf.
ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618 DOSAR NR. _
Din _
Către,
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Biroul financiar-contabil
Alăturat prezentei, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr. 79/_ privind plata onorariului avocatului desemnat din oficiu avocat B.
D. în cuantum de 100 lei.
PREȘEDINTE | G. | IER | |
G. O. M. | C. | M. |
ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618
Secția penală DOSAR NR. _
Din _
Către
PENITENCIARUL BAIA MARE
Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului sentinței penale nr. 79/_ pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe condamnatul T. D. V. (fiul lui P. și E. născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
G. O. M. | C. | M. |
← Decizia penală nr. 411/2013. Cerere de întrerupere a... | Sentința penală nr. 138/2013. Cerere de întrerupere a... → |
---|