Sentința penală nr. 62/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA PENALĂ NR.62/2013
Ședința publică din data de 26 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. L.
GREFIER: M. S.
S-a luat spre examinare cauza penală privind pe condamnatul B. F., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru condamnat apărătorul desemnat din oficiu, av. Mișin N., cu delegație la dosar, lipsă fiind condamnatul B. F., aflat în stare de detenție.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror G. PRUNEAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că, prin reprezentantul escortei, condamnatul a comunicat la dosar o cerere prin care își precizează poziția procesuală în prezenta cauză, arătând că dorește să-și retragă contestația la executare ce face obiectul prezentului dosar.
Față de poziția procesuală a condamnatului, instanța acordă cuvântul participanților.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită instanței să ia act de retragerea cererii și să pronunțe o hotărâre în consecință. De asemenea, solicită acordarea onorariului avocațial din oficiu.
Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a condamnatului și să oblige pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, condamnatul B. F., deținut în Penitenciarul Gherla, a formulat o contestație la mandatul de executare a pedepsei, precizând că motivele pe care se întemeiază contestația la executare le va prezenta oral în fața instanței.
La termenul de judecată din data de 26 februarie 2013, instanța constată că petentul condamnat a depus la dosar un înscris prin care arată că înțelege să-și retragă contestația la executare formulată, solicitând a se lua act de această manifestare de voință (f.8).
Față de cele menționate mai sus, în baza art.461 și urm. C.pr.pen. instanța va lua act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul B.
F. .
Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (cuvenit av. Mișin N. ), sumă care va fi avansată din F.M.J.L.C.
Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. condamnatul va fi obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul B.
F. , fiica lui I. și L., născut la data de 13 noiembrie 1986, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (av. Mișin N. ), sumă care se avansează din F.M.J.L.C.
Obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. L. M. S.
Red. M.L./B.C./2 ex.
← Sentința penală nr. 390/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 542/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|