Sentința penală nr. 311/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA PENALĂ Nr. 311/D/2013
Ședința publică din 18 Iulie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: L. -A. C.
Grefier: Dan-P. O.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat M.
R., cauza având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul condamnat, aflat în stare de deținere, asistat de către av. A. șoni D., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av. P. C. cu delegație la dosar.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: ROMANA RĂDUCANU.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, petentul arată că își menține cererea formulată și că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul petentului solicită a se constata că Tribunalul Cluj este instanța competentă a soluționa cauza. De asemenea reiterează cererea de efectuare a unei anchete sociale, cu precizarea că pe strada Doinei nr. 38 din Sebeș, locuiește o altă familie, întrucât soția petentului a dat în chirie acel imobil, iar pe strada Alunelului nr. 20 din Sebeș locuiește fiica petentului, aceasta aflându-se în îngrijire la sora acestuia din urmă. Solicită efectuarea unei anchete sociale la ambele adrese, în temeiul art.455 C.p.p. coroborat cu art.453 C.p.p.
Instanța acordă cuvântul reprezentantei Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj față de cererea formulată de apărătorul petentului.
Reprezentanta Parchetului arată că ancheta socială a fost efectuată în cauză, fiind cerută de către Judecătoria Gherla. Totodată arată că au fost avute în vedere ambele adrese, atât imobilul aflat pe strada Alunelului nr. 20 din Sebeș unde locuiește fiica minoră a petentului, cât și imobilul aflat pe strada. Doinei nr. 38 din Sebeș, astfel că nu vede ce aspecte noi mai pot fi avute în vedere.
Solicită respingerea cererii formulate.
Apărătorul petentului arată că mai pot fi obținute informații de la familia ce locuiește în chirie în imobilul aflat pe strada Doinei.
Instanța deliberând, respinge cererea formulată, apreciind că la dosarul cauzei există suficiente date în acest sens.
Instanța întreabă participanții dacă mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Atât reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj cât și apărătoarea petentului arată că nu au alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat, ori excepții de ridicat, tribunalul acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul petentului solicită admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulate, raportat la situația familiei condamnatului. Arată că acesta are 4 copii, dintre care 2 majori, aceștia, împreună cu soția sa, aflându-se în încarcerați în penitenciar.
Arată că petentul are 2 copii minori ce sunt lipsiți practic de supraveghere, aflându-se în îngrijirea temporară a unei mătuși.
Consideră că cererea formulată este utilă, fiind vorba în cauză despre interesul superior al minorului.
Solicită admiterea cererii formulat și acordarea onorariului avocațial din
FMJ.
Reprezentanta Parchetului, arată că din conținutul anchetei sociale aflate
la dosar, nu rezultă acele împrejurări excepționale, pentru care să se poate dispună admiterea unei astfel de cereri, motiv pentru care solicită respingerea ei. Totodată arată faptul că fiica petentului este școlarizată, aceasta locuind cu mătușa sa și totodată au fost avute în vedere măsuri de ocrotire, raportat la prevederile Legii 272/2004 referitoare la protecția minorului.
De asemenea, din ancheta socială efectuată în cauză, rezultă că imobilul de pe strada Doinei se află într-o stare bună.
Petentul condamnat, având ultimul cuvânt arată că a formulat prezenta cererea pentru a-și putea reparata casa în care locuiește. Arată că momentan, la acea adresă locuiește o altă familie, iar sora sa are grijă de fiica lui minoră. Totodată mai arată faptul că are o fetiță minoră și doi băieți care se află încarcerați.
T R I BU N A L U L
Prin cererea înregistrată la data de_ la Judecătoria Gherla, condamnatul M. R. a solicitat instanței de judecată întreruperea executării pedepsei de 9 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, deoarece are 4 copii, dintre care doi sunt în penitenciar, iar doi sunt minori și nu se pot întreține singuri. Mai arată că și casa sa este veche și necesită reparații majore.
Prin sentința penală nr. 950/_ a Judecătoriei G. a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ului Cluj, deoarece petentul a fost condamnat în primă instanță de un tribunal, iar la momentul formulării cererii se afla în Penitenciarul Gherla.
La Tribunalul Cluj cauza a fost înregistrată la data de_, sub același număr unic de dosar.
Din actele dosarului instanța reține următoarele:
Petentul a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare prin sentința penală nr. 258/_ a T. ului Alba, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.
Față de temeiurile invocate de petent în cererea sa, Judecătoria Gherla a dispus efectuarea unei anchete sociale la adresele la care petentul a solicitat aceasta, și anume unde se află fetița sa minoră, și unde este locuința sa. Ancheta socială efectuată în cauză a concluzionat (fila 17) la adresa din Sebeș strada Alunelului 20, locuiește fetița petentului M. N. M., care se află în grija surorii petentului, numita Todor E., născută la data de_ . Sora petentului a relatat că fetița frecventează o școală din Alba Iulia fără să dorească să arate denumirea instituției, că în cursul săptămânii locuiește la internatul acelei școli, și numai în weekend vine în Sebeș. Casa este formată din trei camere, și locuiesc aici sora petentului și soțul acesteia împreună cu alte șapte persoane, locuința este îngrijită, racordată la rețelele de utilități. Numita Todor elena a arătat reticență în oferirea altor informații. La adresa din Sebeș, strada Doinei nr. 38, s- a constatat că locuința este închisă, părând să nu fie nimeni la domiciliu. Din ce s-a văzut din stradă, locuința părea în stare bună, iar din relatările vecinilor s-a aflat că în imobil locuiește o altă familie.
Din cele reținute mai sus, rezultă că familia petentului nu se află în împrejurări speciale din cauza cărora executarea în continuare a pedepsei de către petent să aibă consecințe grave pentru vreunul din membrii familiei condamnatului.
Este real că fetița minoră a petentului se află în îngrijirea unei mătuși, însă liberarea petentului pe o durată limitată la trei luni de zile nu este de natură a rezolva situația copilului condamnatului.
Prin urmare nefiind întrunite condițiile impuse de art.455 și art.453 lit. c Cod Procedură Penală, instanța va respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei.
În baza art.189 Cod Procedură Penală va stabili onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, care se va avansa din Fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului Cluj - av.
P. C. .
În temeiul art.192 al.2 Cod Procedură Penală va obliga condamnatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 200 lei, din care 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În temeiul art. 455 al. 1 rap. la art. 453 al. 1 lit. c Cod Procedură Penală, respinge ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de către condamnatul petent M. R. , fiul lui M. și I., născut la_, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla.
În baza art. 189 Cod Procedură Penală stabilește onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, care se va avansa din Fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului Cluj - av.
P. C. .
În temeiul art. 192 al. 2 Cod Procedură Penală obligă contestatorul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 200 lei, din care 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu procurorul și de la comunicare cu contestatorul.
Pronunțată în ședința publică din 18 iulie 2013, în lipsa condamnatului.
PREȘEDINTE
L. A. C.
GREFIER DAN P. O.
Red. L.A.C./3 ex./_
← Sentința penală nr. 434/2013. Cerere de întrerupere a... | Sentința penală nr. 117/2013. Cerere de întrerupere a... → |
---|