Apel. Motiv de apel privind judecarea cauzei în primă instanţă în lipsa inculpatului arestat în altă cauză. Obligaţia de a verifica
| Comentarii |
|
În cazul în care inculpatul condamnat în primă instanţă susţine în apel că a fost judecat în lipsă, deşi era arestat în executarea unei pedepse anterioare, instanţa are obligaţia să verifice realitatea acestei susţineri şi, dacă ea se confirmă, să desfiinţeze sentinţa şi să dispună rejudecarea cauzei de către prima instanţă.
Respingerea apelului, cu motivarea că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de libertate, a fost ascultat şi i s-a asigurat un apărător, iar instanţa de fond nu a fost înştiinţată despre arestarea lui în altă cauză înaintea dezbaterilor, fără a verifica existenţa acestui caz de nulitate absolută a hotărârii, prevăzut în art. 197 alin. 2 şi3 C. pr. pen., constituie motiv de admitere a recursului inculpatului şi de casare a deciziei cu trimitere pentru rejudecarea apelului.
(Secţia penală, decizia nr. 920 din 19 februarie 2002)
- Extras -
Prin sentinţa penală nr. 20 din 14 martie 2001, Tribunalul Sălaj a condamnat pe inculpatul B. B., între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, susţinând, între altele, că a fost judecat în lipsă, deşi se afla în executarea unei pedepse privative de libertate.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 206 din 7 iunie 2001, a admis apelul numai cu privire la omisiunea de a contopi unele pedepse.
în ceea ce priveşte judecarea inculpatului în lipsă, s-a motivat că el a fost trimis în judecată în stare de libertate, a fost ascultat în legătură cu învinuirile aduse, i s-a asigurat apărarea, iar instanţa nu a fost încunoştinţată despre arestarea lui pentru executarea unei pedepse anterioare.
Decizia a fost atacată cu recurs de inculpat, cu motivarea că hotărârea primei instanţe era lovită de nulitate absolută, având în vedere că judecarea cauzei a avut loc fără a fi adus la judecată de la locul de deţinere unde se afla în executarea unei pedepse. Recursul este fondat.
Potrivit art. 314 C. pr. pen., judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere, aducerea lui la judecată fiind obligatorie.
Pe de altă parte, potrivit art. 197 alin. 2 şi 3 din acelaşi cod, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, între altele, şi dispoziţiile relative la prezenţa inculpatului când este obligatorie potrivit legii, această nulitate neputând fi acoperită în nici un mod.
în raport cu aceste prevederi legale, instanţa de apel avea obligaţia să verifice dacă susţinerea inculpatului este reală, iar în cazul în care ar fi constatat realitatea acesteia, trebuia să admită apelul, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă.
întrucât la dosar nu există dovezi în acest sens, în vederea stabilirii dacă inculpatul la data judecăţii la prima instanţă se afla ori nu în stare de deţinere şi nu a fost adus la judecată, recursul a fost admis şi s-a casat decizia atacată, cu trimiterea cauzei la instanţa de apel în vederea rejudecării sub aspectul menţionat.
| ← Competenţă după calitatea persoanei. Infracţiuni... | Apel. Efectul extensiv. Citare → |
|---|
