Apel. Efectul extensiv. Citare

Potrivit art. 37 alin. 1 C. pr. pen., instanţa judecă apelul cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel.

Ca atare, prevederile art. 375 alin. 2 din acelaşi cod, potrivit cărora judecarea apelului se face cu citarea părţilor, trebuie înţelese în sensul că se citează persoanele menţionate în art. 371 alin. 1, cele care au calitatea de părţi în procesul ajuns în faza de apel; cele care, nedeclarând apel şi nefiind vizate de declaraţia de apel, nu mai sunt părţi în această fază procesuală.

în consecinţă, dacă instanţa, făcând aplicarea art. 373 C. pr. pen., extinde efectele apelului cu privire la alte persoane decât cele prevăzute în art. 371 alin. 1, acestea nu trebuie citate, soluţia adoptându-se în lipsa lor; ele au însă dreptul de a ataca decizia cu recurs, potrivit art. 385^1 alin. 4 partea finală, pentru alte motive decât cazul de casare prevăzut în art. 385 alin. 1 pct. 21 C. pr. pen.

(Secţia penală, decizia nr. 658 din 6 februarie 2002)

- Extras -

Prin sentinţa penală nr. 274 din 16 octombrie 2000 a Tribunalului Bihor, inculpaţii F. A., Z. M. şi D. G. au fost condamnaţi pentru săvârşirea, între altele, a infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 1, 2 şi 5 C. pen., respectiv a complicităţii la această infracţiune.

Instanţa a reţinut că inculpaţii, prin înşelăciune, au păgubit partea civilă cu suma de 46 milioane de lire italiene.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 103 din 19 aprilie 2001, a admis apelurile declarate de inculpaţii Z. M. şi D. G., a extins efectele şi cu privire la inculpatul F. A. care nu declarase apel, şi a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor săvârşite de inculpaţi, ca urmare a adoptării O. U. G. nr. 207/2000, din art. 215 alin. 1,2 şi 5 în prevederile art. 215 alin. 1 şi 2 C. pen., aplicând, totodată, pedepse mai uşoare, potrivit noii încadrări juridice.

împotriva acestei decizii inculpatul F. A. a declarat recurs, apărătorul susţinând că instanţa de apel, procedând la judecarea apelurilor celorlalţi doi inculpaţi şi extinzând efectele apelurilor şi privitor la F. A., nu l-a citat pe acesta din urmă, ceea ce constituie motive de casare conform art. 3859 alin. 1 pct. 171 şi 21 C. pr. pen.; prin cel de al doilea motiv de recurs, prevăzut în art. 3859 alin. 1 pct. 14 din acelaşi cod, inculpatul a susţinut că pedeapsa a fost greşit individualizată şi a solicitat suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 371 alin. 1 C. pr. pen., instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care o are apelantul în proces, iar potrivit art. 373 din acelaşi cod, instanţa de apel examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat apel sau la care acesta

nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea.

Pe de altă parte, potrivit art. 375 alin. 2, judecarea apelului se face cu citarea părţilor.

Din analiza acestor texte rezultă că efectul extensiv al apelului este instituit de lege pentru a da posibilitatea ca această cale de atac să folosească părţilor ce aparţin aceluiaşi grup procesual, iar soluţia dată cauzei să fie concordantă pentru toate persoanele aflate în situaţie identică ori asemănătoare cu cea a apelantului.

Mai rezultă că instanţa de apel, făcând aplicarea dispoziţiilor referitoare la efectul extensiv, nu este obligată să citeze partea vizată de acest efect, singura limitare fiind neagravarea situaţiei acestei părţi.

în speţă, instanţa de apel a fost sesizată numai cu apelurile declarate de inculpaţii Z. M. şi D. G.; constatând că ulterior judecării cauzei în primă instanţă a intervenit o lege mai favorabilă, noua lege a fost corect aplicată de instanţa de apel, ca urmare a extinderii efectelor şi asupra inculpatului F. A., fără a-l cita pe acesta.

Inculpatul are, însă, deschisă calea recursului împotriva deciziei instanţei de apel, putând invoca alte motive de casare.

Faţă de considerentele expuse, critica referitoare la necitarea inculpatului în apelul celorlalţi inculpaţi nu poate fi primită.

Constatându-se că şi critica privitoare la individualizarea pedepsei de către instanţa de apel este nefondată, recursul declarat de inculpat a fost respins.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Apel. Efectul extensiv. Citare