CSJ. Decizia nr. 135/2002. Penal
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.135
Dosar nr.4251/2002
Sedinţa publică din 14 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul U.G. împotriva deciziei penale nr.255 din 12 septembrie 2002 a Curţii de Apel
S-a prezentat recurentul inculpat U.G., asistat de apărător ales, avocat S.S.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la curtea de apel, întrucât judecata s-a realizat cu lipsa de procedură cu inculpatul.
Apărătorul inculpatului a mai criticat soluţiile pronunţate şi pentru greşita încadrare juridică a faptelor, greşita individualizare a pedepsei şi greşita aplicare a măsurii de confiscare a bunurilor pronunţate din infracţiune.
Procurorul a pus concluzii în sensul că recursul inculpatului este admisibil pentru lipsa de procedură la instanţa de apel, motiv pentru care se impune casarea şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de apel, care urmează să analizeze şi celealte motive de casare invocate la acest termen.
Inculpatul având ultimul cuvânt a declarat că este de acord cu susţinerile apărătorului său.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr.218 din 11 aprilie 2002 a condamnat pe inculpatul U.G. la: doi ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art.257 alin.1 din Codul penal şi doi ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influneţă, prevăzută de art.257 alin.1 din Codul penal.
In baza art.33 lit.a şi a art.34 lit.b din Codul penal a contopit pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.71 şi art.64 din Codul penal.
In baza art.257 alin.2 raportat la art.256 alin.2 din Codul penal a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 900 USD echivalent în lei la cursul zilei şi 5.000.000 lei, sume provenite din infracţiuni.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele :
La începutul lunii ianuarie 1999, inculpatul U.G. a dat un anunţ în ziar din care rezultă că asigură „cu şi fără viză transportul şi loc de muncă în Italia, în condiţii deosebit de avantajoase”, indicând totodată numărul de telefon la care putea să fie contactat.
In a doua jumătate a lunii ianuarie 1999, partea vătămată H.C. s-a întâlnit cu inculpatul U.G. şi acesta i-a confirmat că organizează plecări în Italia, precizându-i totodată că în schimbul sumei de 1.100 USD poate să-i obţină viza prin intermediul unor funcţionari de la Ambasada statului italian.
După câteva zile, partea vătămată H.C. s-a întâlnit din nou cu inculpatul şi în prezenţa tatălui său, martorul H.I., i-a dat suma de 700 USD.
Folosind acelaşi procedeu, inculpatul U.G. solicită şi primeşte suma de 5.000.000 lei şi 200 USD în două rate, de la partea vătămată C.G.
Părţile vătămate H.C. şi C.G. l-au căutat în mai multe rânduri pe inculpat, acesta invocând diferite motive care împiedicau plecarea în Italia.
La cererea lui C.G., inculpatul a emis o chitanţă sub semnătură privată la data de 07.01.1999 în care recunoştea că a primit suma de 5.000.000 lei.
După un timp, inculpatul a plecat în Italia, de unde a trimis o scrisoare şi solicită părţii vătămate H.C. să-i acorde răgaz pentru a-i restitui banii.
Impotriva sentinţei penale a declarat apel inculpatul U.G. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de
trafic de influenţă, deoarece consideră că încadrarea juridică corectă a faptei este aceea în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art.215 din Codul penal şi a solicitat aplicarea unei sancţiuni corespunzătoare gravităţii acestei fapte şi persoanei făptuitorului.
Curtea de Apel Iaşi, prin decizia penală nr.255 din 12 septembrie 2002 a respins apelul inculpatului, ca nefondat, cu motivarea că în baza probatoriului administrat în cauză, prima instanţă a stabilit corect situaţia
de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la o justă încadrare în drept a faptei comise; a mai reţinut instanţa de control judiciar, că a admite punctul de vedere a inculpatului cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din trafic de influenţă, în înşelăciune, ar însemna a-i crea o situaţie mai grea în propria cale de atac – ceea ce contravine dispoziţiilor art.372 alin.1 din Codul de procedură penală.
Nemulţumit de hotărârea instanţei de apel, în termenul legal a declarat recurs inculpatul Ursu Gheorghe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând :
- nulitatea absolută a hotărârilor pronunţate în cauză, susţinând că procedura de citare cu inculpatul nu a fost îndeplinită atât la instanţa de fond cât şi în apel, nefiind citat în Italia, la adresa indicată în dosar şi a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond;
- greşita încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina sa, în infracţiunea de trafic de influenţă, în loc de infracţiunea de înşelăciune, având în vedere că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă trebuia ca inculpatul să fi precizat numele funcţionarului, funcţia acestuia şi faptul că acesta are în atribuţiile de serviciu acordarea vizei promise de inculpat;
- greşita individualizare a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră, şi
- greşita aplicare a măsurii de confiscare a bunurilor provenite din infracţiune.
Recursul declarat de inculpat este fondat în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.21 din Codul de procedură penală care se referă, printre altele, la situaţia când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a inculpatului.
Examinând hotărârile atacate şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate de recurent, se constată că susţinerile inculpatului în sensul că judecata în fond s-ar fi realizat în condiţiile lipsei de procedură cu aceatsa, nu pot fi reţinuite având în vedere că pentru termenul
din data de 11 aprilie 2002 când a avut loc dezbaterea cauzei în fond, inculpatul a fost legal citat la adresa pe care acesta a indicat-o prin cererea depusă la dosar prin apărătorul său ales, şi anume în Italia, Via Salaria,212, Monterotondo (RM) – conform dovezilor de la filele 105-120 din dosarul de fond, între care se află şi dovada de înmânare a citaţiei.
Fondată se dovedeşte, însă, susţinerea inculpatului în sensul că judecata la instanţa de apel a avut loc cu neîndeplinirea faţă de el a procedurii de citare, de vreme ce , în această fază procesuală, conform dovezilor de la filele 19 şi 20 din dosarul de apel, procedura de citare cu inculpatul s-a realizat numai la domiciliul acestuia din comuna Bosia, jud.Iaşi şi prin afişare la sediul Consiliului Local al Municipiului Iaşi, cu toate că, din datele dosarului reieşea că inculpatul U.G. se afla în Italia, unde de altfel a şi fost citat de prima instanţă, aspect neluat însă în considerare de către instanţa de control judiciar.
In atare situaţie, instanţa de apel, necitându-l pe inculpat la adresa indicată de acesta, în Italia, prin procedura specială îndeplinită prin Ministerul Justiţiei şi trecând la judecarea apelului, a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate, conform art.197 alin.2 din Codul de procedură penală.
Pentru aceste motive şi pentru a se da posibilitatea inculpatului U.G. să se prezinte şi să-şi susţină motivele invocate prin cererea de apel, se impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, la curtea de apel.
Cu ocazia rejudecării apelului se va avea în vedere şi susţinerile inculpatului prin notele scrise depuse la dosar în legătură cu recursul declarat.
Faţă de cele arătate, în baza art.38515 alin.1 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de inculpatul U.G., va casa decizia atacată şi va trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, în limitele şi pentru considerentele arătate şi a se dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul U.G. împotriva deciziei penale nr.255 din 12 septembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Iaşi.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 12/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 139/2002. Penal → |
|---|
