CSJ. Decizia nr. 229/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.229
Dosar nr.4056/2002
Şedinţa publică din 17 ianuarie2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul R.T. împotriva deciziei penale nr.544 din 16 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală.
S-au prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat V.F., apărător desemnat din oficiu şi intimata parte civilă V.D.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, în principal, achitarea acestuia pentru infracţiunea de tâlhărie, în temeiul art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală, deoarece nu el este autorul faptei.
În subsidiar, apărătorul inculpatului a solicitat reducerea pedepsei.
Intimata parte civilă, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, după loviturile aplicate de inculpat a avut 30 zile de îngrijiri medicale – pentru vindecare.
Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului deoarece din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu vinovăţia inculpatului, iar pedeapsa aplicată a fost bine individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susţinerile apărătorului său, el socotindu-se nevinovat, partea civilă de bună voie dându-i 650.000 lei.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.201 din 17 iulie 2002 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în baza art.211 alin.2 lit.b şi c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul R.T., la pedeapsa de 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71 şi 64 Cod penal.
În baza art.61 Cod penal, s-a menţinut liberarea condiţionată pentru restul de 51 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.543/2002 a Judecătoriei Slobozia.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 25 aprilie 2002 la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.850.000 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă V.D.
Instanţa a reţinut în fapt că în noaptea de 23 aprilie 2002, la ieşirea din Restaurantul aparţinând SC „V” inculpatul a exercitat violenţe asupra părţii vătămate V.D., sustrăgându-i din buzunar suma de 5.500.000 lei. Actele medico-legale atestă că victima a necesitat pentru vindecare un număr de 22-25 zile îngrijiri medicale.
Instanţa a înlăturat ca neavând nici un suport probator susţinerea inculpatului în sensul că a primit banii de la partea vătămată pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceasta, iar ulterior a fugit, încercând astfel să îi păstreze.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, şi susţinând în principal că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiuniireţinute în sarcina sa. În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală prin Decizia penală nr.544/10 septembrie 2002, a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.T., împotriva sentinţei penale nr.201/17.07.2002 a Tribunalului Ialomiţa.
S-a computat prevenţia inculpatului de la 25.04.2002 – 10 septembrie 2002.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, reluând motivele invocate prin apel şi anume cerând fie a fi achitat, el socotindu-se nevinovat, fie reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Examinându-se probatoriul administrat în raport de criticile aduse hotărârilor pronunţate precum şi din oficiu, se reţine că situaţiade fapt este corespunzătoareacestuia precum şi activităţii infracţionale efectiv întreprinsă de inculpat.
Poziţia sa oscilantă, între a susţine fie că, nu el e autorul faptei, fie a cere reducerea pedepsei aplicate, se apreciază în limita posibilităţilor intelective ale acestuia în a-şi face apărarea, dar şi în raport de comportamentul său social, de a persevera în comiterea de infracţiuni (fiind şi recidivist). Se vor reţine toate aceste date, nu numai faţă de fişa de cazier a recurentului ci şi pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, care infirmă apărările făptuitorului şi care tot timpul au asistat la desfăşurarea incidentului dintre victimă şi inculpat, cu alte cuvinte la comiterea tâlhăriei reţinute în sarcina sa.
În consecinţă, în raport de împrejurările concrete în care prin violenţă, urmată de 22-25 zile de îngrijiri medicale pentru victimă, inculpatul (recidivist postcondamnatoriu) îi fură din buzunar 5.500.000 lei, pedeapsa de 6 ani închisoare, orientată în apropierea limitei minime, prevăzută de textul ce încriminează tâlhăria comisă, nu poate fi apreciată ca excesivă şi deci cererea de reducere a pedepsei, se va înlătura ca nefondată.
Pentru considerentele analizate, hotărârea atacată urmează a fi menţinută iar recursul respins, ca nefondat, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Se vor aplica şi prevederile art.381 şi 192 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.T. împotriva deciziei penale nr.544 din 16 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la24 aprilie 2002 la 17 ianuarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumeide 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 213/2002. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 269/2002. Penal → |
|---|
