CSJ. Decizia nr. 23/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.23
Dosar nr.3120/2002
Şedinţa din 7 ianuarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul A.C. împotriva deciziei penale nr.249 din 5 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
S-a prezentat recurentul, arestat, asistat de avocat Z.C., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul recurentului condamnat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, reducerea pedepsei în condiţiile aplicării legii mai favorabile.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Recurentul, în ultimul cuvânt, a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.109 din 8 aprilie 2002, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a fost admisă cererea formulată de condamnatul A.C., aflat în executarea pedepsei de 12 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c din Codul penal, aplicată prin sentinţa penală nr.117 din 13 mai 1998 a Tribunalului Prahova şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr.234 din 7 iulie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti.
Drept consecinţă, a fost înlăturată pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c din Codul penal, pe o durată de 6 ani.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală sus-menţionată, contestatorul A.C. a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art.15 Cod penal, reindividualizarea pedepsei de 12 ani închisoare, având în vedere că prin modificările aduse dispoziţiilor art.146 din Codul penal, prin Legea nr.456/2001, s-a modificat noţiunea de „consecinţe deosebit de grave” stabilindu-se că acest termen corespunde unei pagube materiale mai mari de 2 miliarde de lei.
Aşa încât, el fiind condamnat la 12 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.4 şi 5 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, pentru un prejudiciu situat sub această limită, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile faţă de modificările invocate.
Prin sentinţa pronunţată, tribunalul a constatat că, în raport de prevederile art.458 Cod procedură penală, contestaţia la executare formulată de condamnat este întemeiată sub aspectul pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi prevăzute de art.64 Cod penal, deoarece prin modificările intervenite prin Legea nr.456/2001 şi în raport de prejudiciul creat, în valoare de circa 255.000.000 lei, pentru care a fost condamnat inculpatul, pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de înşelăciune nu prevede pedeapsa complimentară prevăzută de art.65 Cod penal de interzicere a unor drepturi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul A.C., care a solicitat instanţei să aprecieze asupra aplicării dispoziţiilor art.15 Cod penal, privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.
Prin Decizia penală nr.249 din 5 iunie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs condamnatul A.C., solicitând, pe fond, aplicarea legii penale mai favorabile şi reducerea pedepsei.
Curtea, verificând actele dosarului cauzei, constată că recursul este fondat pentru următoarele motive:
Potrivit prevederilor art.15 din Codul penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedepasă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei.
În această ordine de idei, prin Ordonanţa de Urgenţă nr.207 din 15 noiembrie 2000, art.5 se stipulează că art.146 din Codul penal va avea următorul cuprins: „consecinţe deosebit de grave” se înţelege o pagubă materială mai mare de 1.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată altei persoane juridice sau fizice.
Condamnatul a fost pedepsit 12 ani închisoare la momentul în care fapta sa constituia infracţiunea de înşelăciune calificată, prevăzută de art.215 alin.4 şi 5 Cod penal, deoarece prejudiciul era de 255.000.000 lei, iar dispoziţiile art.146 Cod procedură penală prevedeau că faptele prin care se cauzează un prejudiciu de peste 50.000.000 lei sunt fapte cu consecinţe deosebit de grave.
În prezent fapta comisă de condamnat având un prejudiciu sub 2 miliarde lei –legea actuală şi totodată mai favorabilă, art.13 Cod penal reprezintă infracţiunea de înşelăciune în formă simplă, pentru care limitele de pedeapsă sunt de la 3 la 15 ani închisoare.
Din caracterizarea făcută de Penitenciarul Mărgineni rezultă că activitatea deţinutului a avut un caracter exemplar: recompensat de 27 ori, folosit la munci de mare încredere şi responsabilitate pe parcursul celor cinci ani petrecuţi în detenţie. Condamnatul nu are antecedente penale şi anterior condamnării era încadrat în muncă, avea familie, un copil minor.
Faţă de cele arătate se consideră îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art.15 Cod procedură penală cu consecinţa reducerii pedepsei de executat, fiind singura soluţie echitabilă şi care poate împlini cu adevărat scopul educativ al pedepsei.
Faţă de prevederile art.15 din Codul penal, de modificările intervenite prin OUG nr.207/2001, de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal şi de scopurile pedepsei prevăzute de art.52 din Codul penal, raportat la situaţia de fapt, Curtea apreciază că se impune admiterea recursului declarat de condamnat şi reducerea pedepsei aplicate acestuia, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de condamnatul A.C. împotriva deciziei penale nr.249 din 5 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr.109 din 8 aprilie 2002 a Tribunalului Prahova sub aspectul greşitei soluţionări a contestaţiei la executare formulată de condamnat împotriva sentinţei penale nr.117 din 13 mai 1998 a Tribunalului Prahova.
Reduce pedeapsa aplicată condamnatului A.C. pentru infracţiunea prevăzută de art.215 alin.4 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, de la 12 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 239/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 163/2002. Penal → |
|---|
