CSJ. Decizia nr. 491/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.491 Dosar nr.2894/2002
Sedinţa publică din 31 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr.1146 din 22 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpatul N.A.
S-a prezentat inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de av. R.N., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Procurorul a susţinut recursul în anulare, astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar, solicitând admiterea lui.
Apărătorul inculpatului a pus concluzii de respingere, ca inadmisibil a recursului în anulare, deoarece în speţă a fost atacată cu recurs în anulare o hotărâre ce are autoritate de lucru judecat, având în vedere că prin sentinţă s-a pronunţat deja o hotărâre de reabilitare a inculpatului.
Inculpatul în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susţinerile apărătorului său.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.657 din 22 decembrie 1998 Judecătoria Călăraşi i-a condamnat pe inculpaţii :
- N.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208,209 lit.a,g,i din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal ;
- N.I. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208,209, lit.a,g,i din Codul penal ;
- V.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art.197 din Codul penal ;
- B.A. ( la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art.221 din Codul penal.
S-a făcut aplicarea art.71,64 din Codul penal pentru toţi inculpaţii.
În baza art.88 din Codul penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului N.I., reţinerea preventivă de o zi, din data de 10 iunie 1998.
S-a constatat recuperat prejudiciul în sumă de 12.000.000 lei, produs părţii civile Moara „S.B.” precum şi prejudiciul în sumă de 46.000.000 lei produs părţii civile A.I., inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 1.500.000 lei către partea civilă A.I., plus dobânzile acordate de BCR, calculate de la 22 decembrie 1998, până la achitarea debitului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În luna februarie 1998, inculpatul B.A., cunoscând că în incinta părţii civile Moara „S.B.” se păstrează o sumă mare de bani, i-a propus coinculpatului V.G. să găsească pe cineva care să pătrundă în interior şi să sustragă banii.
În noaptea de 10/11 martie 1998, inculpaţii V.G., N.A., N.I., împreună cu coinculpatul R.L., au hotărât să pătrundă în incinta părţii civile, însă observând că aceasta era păzită, au renunţat, punând în aplicare acest plan, în noaptea următoare.
Astfel, N.A., R.L. şi N.I., au pătruns prin efracţie în incinta părţii civile, sustrăgând 52.000.000 lei pe care i-au împărţit în mod legal, dându-i şi inculpatului B.A., suma de 4.400.000 lei, întrucât le furnizase informaţia referitoare la existenţa banilor .
V.G. care a renunţat să participe la sustragerea banilor, după comiterea faptei mai sus-descrise, i-a ameninţat pe inculpaţii N.I., N.A. şi R.L., că îi va denunţa organelor de poliţie, dacă nu-i predă suma de 20.000.000 lei.
Inculpaţii, i-au predat lui V.G., suma pretinsă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii N.I., B.A., N.A. şi V.G., solicitând reducerea pedepselor.
Inculpatul B.A. a solicitat schimbarea modalităţii de executare a predepsei, cu motivarea că a achitat suma de 4.400.000 lei, primită pentru informaţiile oferite celor care au sustras din incinta părţii civile întreaga sumă de 50.000.000 lei.
Prin decizia penală nr.256 din 18 aprilie 2000 Tribunalul a admis apelul declarat de inculpatul B.A., schimbând modalitatea de executare a pedepsei închisorii cu executarea acesteia la locul de muncă, în temeiul art.867 din Codul penal.
Prin aceeaşi hotărâre s-a înlăturat obligarea inculpatului la plata despăgubirilor datorate părţii civile, în solidar cu ceilalţi inculpaţi.
Au fost respinse apelurile celorlalţi inculpaţi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpaţii N.A., N.I. şi V.G.
În recursul său, Tribunalul Olt a solicitat casarea hotărârii atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, cu motivarea că s-a făcut o greşită individualizare a modalităţii de executare stabilită faţă de inculpatul B.A.
În apelul lor, inculpaţii N.I. şi V.G. au solicitat reducerea pedepselor aplicate, iar inculpatul N.A. a susţinut că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa starea de recidivă, întrucât prin sentinţa penală nr.295 din 11 iulie 2001 a Judecătoriei Călăraşi, a fost reabilitat judecătoreşte, faţă de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.301 din 4 octombrie 1990 a aceleiaşi instanţe.
Prin decizia penală nr.1146 Curtea de Apel Craiova a admis recursul parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul N.A.
S-a dispus casarea deciziei în ce priveşte inculpatul B.A. menţinând faţă de acesta sentinţa nr.657 din 22 decembrie 1998 a Judecătoriei Călăraşi.
A fost casată decizia şi sentinţa în ce priveşte inculpatul N.A., în sensul că au fost înlăturate dispoziţiile art.37 lit.b din Codul penal, menţionând faţă de acesta cuantumul pedepsei, modalitatea de executare precum şi celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de ceilalţi inculpaţii.
A fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri, în temeiul art.409 şi a art.410 alin.1 partea I pct.7 din Codul de procedură penală, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, criticând-o în sensul că, faptei săvârşite de inculpatul N.A., i s-a dat o greşită încadrare juridică a faptei.
În motivarea recursului în anulare, s-a reţinut că din fişa de cazier judiciar, rezultă că prin sentinţa penală nr.301 din 4 octombrie 1990 a Judecătoriei Călăraşi, pronunţată în dosarul nr.2866/1990 definitivă prin nerecurare, inculpatul N.A. a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de viol prevăzută de art.26 raportat la art.197 alin.2 lit.b din Codul penal, inculpatul a fost arestat de la 8 august 1990, la 18 mai 2002, când a fost liberat condiţionat, având un rest de executat de 511 zile închisoare (fila 113 din dosarul de urmărire penală şi 26, 31 şi 105 din dosar).
S-a mai susţinut că inculpatul a prezentat instanţei de recurs, sentinţa penală nr.295 din 11 iulie 2001 a Judecătoriei Călăraşi pronunţată în dosarul nr.373/2001, definitivă prin neapelare, prin care s-a dispus reabilitarea acestuia, rezultă că inculpatul a formulat cererea de reabilitare la 4 iulie 2001, în condiţiile în care împotriva sa fusese pusă în mişcare acţiunea penală la 1 septembrie 1998 pentru infracţiunea de furt calificat săvârşită la 11 martie 1998, în stare de recidivă prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal (filele 104 şi 105 din dosarul instanţei de recurs.
S-a arătat că din actele şi lucrările dosarului nr.3731/2001 al Judecătoriei Călăraşi, rezultă că instanţa sesizată cu cererea de reabilitare judecătorească nu a avut cunoştinţă de punerea în mişcare a acţiunii penale, împotriva inculpatului, soluţie în care era obligată, potrivit art.520 din Codul de procedură penală, să suspende examinarea cererii până la soluţionarea definitivă a cauzei privitoare la noua învinuire. Pe de altă parte calculul termenului de reabilitare prevăzut de art.135 lit.a din Codul penal de 6 ani, începe de la 7 august 1994 şi se împlineşte la 7 august 2000.
S-a mai reţinut în motivarea recursului în anulare că, inculpatul săvârşind la 11 martie 1998 până la împlinirea termenului de reabilitare, o nouă infracţiune intenţionată pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 1 an, aceasta este comisă în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal.
S-a concluzionat că, recunoscând efectele hotărârii de reabilitare judecătorească şi înlăturând prevederile art.37 lit.b din Codul penal, instanţa de recurs a atribuit o încadrare juridică greşită faptei săvârşită de inculpatul N.A.
Recursul în anulare nu este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art.38 alin.2 din Codul penal la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.
Raportând cauzei acest text de lege, se constată că în mod corect, instanţa de recurs a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art.37 lit.b din Codul penal, referitor la recidiva postexecutorie deoarece inculpatul a fost reabilitat judecătoreşte pentru pedeapsa de 4 ani închisoare pentru care fusese anterior condamnat pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de viol.
Pe de altă parte, Judecătoria Călăraşi, care a dispus reabilitarea judecătorească, a apreciat în mod corect, conform actelor depuse la dosar, că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.137 din Codul penal deoarece din certificatul de cazier judiciar rezultă că inculpatul, în cursul termenului de reabilitare nu a mai comis alte infracţiuni.
Această hotărâre a rămas definitivă la data de 23 iulie 2001, împotriva sa nefiind exercitată nici o cale ordinară de atac.
În situaţia în care s-a descoperit că de fapt, inculpatul a comis o altă infracţiune în cursul termenului de reabilitare, despre care instanţa nu a avut cunoştinţă la data pronunţării hotărârii de reabilitare judecătorească, aceasta mai putea fi desfiinţată prin exercitarea împotriva ei în termen legal, a unei căi extraordinare de atac, respectiv a unui recurs în anulare.
Cum nici această cale extraordinară de atac nu a fost exercitată, sentinţa penală nr.295 din 11 iulie 2001 a Judecătoriei Călăraşi care a dispus reabilitarea judecătorească a inculpatului N.A. pentru pedeapsa de 4 ani îmchisoare, pentru complicitate la infracţiunea de viol, a dobândit autoritate de lucru judecătoresc.
Aşa fiind, instanţa de recurs, în mod corect a constatat că inculpatul nu a comis infracţiunea de furt în stare de recidivă
postexecutorie, deoarece în cauză erau aplicabile dispoziţiile art.38 din Codul penal.
Pentru aceste considerente, recursul în anulare se constată că nu este întemeiat şi urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei penale nr.1146 din 22 octombrie 2001 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpatul N.A.
Onorariul de avocat, în sumă de 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 484/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 510/2002. Penal → |
|---|
