CSJ. Decizia nr. 519/2002. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.519
Dosar nr.4765/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva deciziei penale nr.254/P din 17 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa.
S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat D.L., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind celelalte părţi.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acestuia.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
Inculpatul a lăsat soluţionarea cauzei la aprecierea instanţei.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prinsentinţa penală nr.86 din 11 iunie 2002, Tribunalul Tulcea, în baza art.334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul N.A., din infracţiunile prevăzute de art.197 alin.1, alin.2 lit.b/1 şi alin.3 teza I Cod penal, cu aplicarea art.41-42 şi art.37 lit.a Cod penal, prevăzute de art.203 Cod penal, într-o unică infracţiune, prevăzută de art.197 alin.1, alin.2 lit.b, b/1 şi alin.3 teza I Cod penal cu aplicarea art.41-42 şi art.37 lit.a Cod penal.
În baza art.197 alin.1, alin.2 lit.b, b/1, alin.3 teza I Cod penal, cu art.41-42 Cod penal, cu art.37 lit.a Cod penal, a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 13 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal pe timp de 7 ani.
În baza art.306 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art.33 lit.b şi art.34 lit.b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare.
În baza art.61 Cod penal, a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 278 zile rămase neexecutate din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.92/1998 a Judecătoriei Tulcea şi a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 13 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71 în referire la art.64 Cod penal, iar conform art.350 Cod proc.pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 23 aprilie 2002 şi în baza art.191 Cod proc.pen., a fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul, prin constrângere fizică şi morală, timp de 2 ani, la diferite intervale de timp, a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa minoră în vârstă de 11 ani (în prezent de 13 ani), aflată în îngrijirea şi întreţinerea sa.
În desfăşurarea activităţii infracţionale, inculpatul a aplicat şi lovituri fiicei sale, cu o coadă de topor, provocându-i leziuni corporale, pentru vindecarea cărora au fost necesare îngrijiri medicale de 6-8 zile.
Situaţia de fapt a fost stabilită, pe baza probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate, cu declaraţiile martorului M.M.C., cu raportul de examinare medico-legală nr.24167/2002, întocmit de serviciul medico-legal jud.Tulcea, cu procesul-verbal de confruntare din 24 aprilie 2002.
La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului, iar cuantumul pedepsei a fost stabilit spre maximul special prevăzut de lege, cu executarea acesteia prin privare de libertate.
Împotriva sentinţei penale nr.86/2002 a Tribunalului Tulcea, inculpatul a declarat apel, susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa şi că a bătut-o pe partea vătămată –fiica sa, întrucât plecase de acasă fără să-i ceară voie şi s-a întors noaptea târziu.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia penală nr.254 din 17 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
A motivat instanţa de apel că situaţia de fapt a fost stabilită corect de prima instanţă, pe baza probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile apelantului, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate, cu declaraţiile martorilor audiaţi în faza de cercetare penală şi faza de cercetare judecătorească, cu actele medico-legale şi din care rezultă că acesta, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleaşi activităţi infracţionale, începând cu vara anului 2000, a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa minoră, ce se afla în îngrijirea şi întreţinerea sa ca membru al familei, şi prin violenţele exercitate asupra acesteia, i-a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală.
Încadrarea juridică a fost stabilită corect de prima instanţă, în sensul că infracţiunile săvârşite de apelantul inculpat, în raport de situaţia de fapt reţinută sunt: viol, prevăzută de art.197 alin.1, alin.2 lit.b, b/1 alin.3 teza I Cod penal cu aplicarea art.41-42 şi art.37 lit.a Cod pena; rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art.306 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
Individualizarea pedepsei s-a realizat conform criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal şi, având în vedere gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, cauzele şi condiţiile care au determinat şi favorizat săvârşirea acestora, persoana apelantului inculpat, conduita avută pe parcursul procesului penal, precum şi starea de recidivă postcondamantorie a acestuia, cuantumul pedepsei, orientat spre maximul special prevăzut de lege şi modalitatea de executare sunt de natură a realiza scopul pedepsei cerut de art.52 Cod penal.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, reiterând motivul de apel cu privire la reducerea pedepsei.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Instanţa de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului, care au fost complet şi just apreciate, faptele şi împrejurările reţinute corespunzând actelor dosarului.
Cu privire la individualizarea pedepselor se constată că nu sunt elemente de reapreciere în sensul solicitat, instanţa făcând o justă individualizare prin respectarea criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal, având în vedere pericolul social sporit al faptelor comise, consecinţele acestora asupra minorei sub raport fizic şi psihic, împrejurarea că inculpatul este recidivist cu o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal.
Se constată astfel că pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, atât sub aspectul duratei cât şi al modalităţii de executare este de natură să atingă scopul cerut de art.52 Cod penal.
În conformitate cu art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din pedeapsă perioada executată prin arest preventiv.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva deciziei penale nr.254/P din 17 octombrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 23 aprilie 2002 la 4 februarie 2003.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 475/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 518/2002. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
