CSJ. Decizia nr. 520/2002. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.520 Dosar nr.4771/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr.627 din 22 august 2001 a Judecătoriei Piatra Neamţ şi deciziei penale nr.468/Ap din 31 octombrie 2001 a Tribunalului Neamţ, privind pe inculpatul B.D.
S-a prezentat intimatul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat M.B., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind celelalte părţi.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a susţinut şi dezvoltat oral motivele recursului în anulare depuse în scris la dosar şi a solicitat admiterea acestuia aşa cum a fost formulat în scris la dosarul cauzei.
Apărătorul inculpatului a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea recursului.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a susţinut că nu a lovit pe nimeni, şi că fără să vrea a dat peste partea vătămată.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.627 din 22 august 2001, Judecătoria Piatra Neamţ, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul B.D. la 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art.26 raportat la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a şi e cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din art.211 alin.2 lit.a şi e cu aplicarea art.37 lit.a din acelaşi cod.
Totodată, în baza art.61 din Codul penal, a revocat liberarea condiţionată a restului de 371 zile de închisoare rămas neexecutat din sentinţa penală nr.1775/99 a Judecătoriei Piatra Neamţ, pe care a contopit-o cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute în final, 3 ani închisoare.
S-a reţinut că, la 30 aprilie 2001, în jurul orei 11,30 inculpatul B.D., împreună cu inculpaţii N., G.P. (condamnaţi în cauză) şi S.P. (faţă de care s-a dispus dijungerea cauzei), s-a deplasat la Magazinul „L.T.E.” cu intenţia de a sustrage articole de îmbrăcăminte din piele.
În timp ce inculpatul B.D. asigura paza, ceilalţi inculpaţi au pătruns în magazin, unde se aflau soţia patronului şi părinţii acesteia. Inculpaţii N.T. şi S.P., după ce au probat câteva haine, au luat fiecare câte una şi au ascuns-o sub hainele cu care erau îmbrăcaţi, moment în care au fost văzuţi de către partea vătămată HG
Acesta a încercat să-i împiedice să părăsească magazinul căutând să închidă uşa de acces şi prinzându-l pe inculpatul S.P. de haină.
În acest timp, inculpatul B.D., care asigurase până atunci paza, pentru a facilita scăparea inculpatului S.P., a împins-o pe partea vătămată, lovind-o cu palma peste faţă, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale (fila 13 dosar urmărire penală).
Tribunalul Neamţ a respins apelul declarat de inculpat, prin Decizia penală nr.468/Ap din 31 octombrie 2001.
În temeiul art.409 şi art.410 alin.1 partea I pct.7 din Codul de procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva celor două hotărâri pentru că faptei săvârşită de inculpatul B.D. i s-a dat o încadrare juridică greşită, hotărârile fiind pronunţate în ce-l priveşte pe acest inculpat cu încălcarea legii.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că în cauză, din declaraţiile părţilor vătămate HG, A.M. şi A martorelor H.O., M.E., care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor B.D. , G.P. şi N.C. rezultă cu certitudine că, inculpatul B.D., a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate HG pentru păstrarea bunurilor sustrase şi a asigura scăparea celorlalţi inculpaţi. În raport cu această situaţie de fapt, instanţele trebuiau să reţină că inculpatul B.D. a săvârşit infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a şi e cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, iar nu complicitate la infracţiunea de furt calificat.
Recursul în anulare este întemeiat.
Infracţiunea de tâlhărie este definită în articolul 211 alin.1 din Codul penal ca fiind furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, pedepsită cu închisoare de la 3 la 18 ani.
Alineatul 2 lit.a şi e al aceluiaşi articol incriminează forma agravată a infracţiunii de tâlhărie săvârşită de două sau mai multe persoane împreună sau într-un loc public şi o sancţionează cu închisoare de la 5 la 20 de ani.
Infracţiunea de tâlhărie este alcătuită dintr-o acţiune principală, respectiv săvârşirea furtului, şi o acţiune adiacentă, întrebuinţarea, printre altele, de violenţe.
Este necesar ca acţiunea adiacentă să fi servit ca mijloc pentru săvârşirea furtului sau pentru păstrarea bunului furat, înlăturarea urmelor infracţiunii ori asigurarea scăpării făptuitorului.
Sub aspect subiectiv, este necesară intenţia calificată de a recurge la vreunul din modurile de constrângere (în speţă violenţa) pentru a păstra bunul furat ori pentru asigurarea scăpării.
Intenţia va rezulta, de altfel, ex re, din însuşi faptul recurgerii la astfel de procedee sau al profitării de acestea, în cazul unei pluralităţi de făptuitori, în cadrul căreia unii săvârşesc furtul iar ceilalţi exercită violenţele în scopurile arătate.
Fiind de necontestat că inculpatul B.D. a luat hotărârea împreună cu ceilalţi inculpaţi de a fura haine de piele, că a cooperat în prima fază asigurând paza iar când N.C. şi S.P. au fost surprinşi şi reţinuţi de partea vătămată, le-a asigurat păstrarea bunurilor sustrase dar mai ales scăparea, lovind cu palma pe partea vătămată, instanţele trebuiau să reţină că inculpatul a săvârşit infracţiunea de tâlhărie iar nu aceea de complicitate la furt calificat.
În consecinţă, recursul în anulare fiind fondat urmează a fi admis, a casa hotărârile cu privire la încadrarea juridică reţinută faptei săvârşite de inculpatul B.D.
Rejudecând cauza, în baza art.334 Cod procedură penală va fi schimbată încadrarea juridică în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.e din Codul penal cu aplicarea art.37 lit.a şi art.13 din acelaşi cod, texte de lege în baza cărora inculpatul urmează a fi condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Se va menţine revocarea liberării condiţionate a restului de 371 zile închisoare rămas neexecutat din sentinţa penală nr.1775/1999 a Judecătoriei Piatra Neamţ, care urmează a fi contopit cu pedeapsa aplicată în recursul în anulare de faţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
În baza art.38517 alin.4 raportat la art.383 alin.2 Cod penal se va deduce din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 30 aprilie 2001 la 4 februarie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva sentinţei penale nr.627 din 22 august 2001 a Judecătoriei Piatra Neamţ, deciziei penale nr.468/Ap din 31 octombrie 2001 a Tribunalului Neamţ, privind pe inculpatul B.D.
Casează hotărârile atacate cu privire la încadrarea juridică reţinută inculpatului B.D.
În baza art.334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prevăzută de art.26 raportat la art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a,e cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.e din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a şi art.13 din Codul penal, şi îl condamnă la 5 ani închisoare.
Menţine revocarea liberării condiţionate pentru restul de 371 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.1775/1999 a Judecătoriei Piatra Neamţ, pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani închisoare.
Deduce din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 30 aprilie 2001 la 4 februarie 2003.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu asigurată inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 664/2002. Penal. Art.354 alin.2 c.pen. Recurs... | CSJ. Decizia nr. 451/2002. Penal → |
|---|
