CSJ. Decizia nr. 551/2002. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.551DOSAR NR. 3282/2002

Şedinţa publică din 5 februarie 2002

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva deciziei penale nr.405 din 10 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

S-au prezentat: recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat B.E., apărător desemnat din oficiu şi intimata parte vătămată P.D.

A lipsit intimata parte civilă Spitalul Universitar Bucureşti.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi, în principal, achitarea inculpatului, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art.208, 209 lit.d din Codul penal şi reducerea pedepsei.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât din actele dosarului rezultă vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică este corectă, iar pedeapsa just individualizată.

Partea vătămată arată că lasă soluţia la aprecierea instanţei.

Inculpatul declară că este de acord cu susţinerile apărătorului său.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr.455 din 9 mai 2002 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală l-a condamnat pe inculpatul M.E.,la 7 ani închisoare în baza art.211 alin.2 lit.d,e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

S-a făcut aplicaţia art.71 şi 64 Cod penal.

A fost menţinută starea de arest şi dedusă prevenţia de la 19 ianuarie 2001 la zi.

Inculpatul a fost obligat la 585.000 lei cheltuieli spitalizare către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, luând act că partea vătămată P.D. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art.118 lit.d Cod penal a fost confiscată de la inculpat suma de 600.000 lei.

S-a dispus obligarea inculpatului la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu pentru apărător oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

S-a reţinut, în fapt, că în seara de 25 noiembrie 2001, în jurul orelor 21,00 inculpatul M.E. şi partea vătămată P.D. se aflau în barul din comună consumând băuturi alcoolice. Partea vătămată, având bani asupra sa, a oferit de băut şi altor persoane din bar, printre care aflându-se şi inculpatul.

La un moment dat, la propunerea inculpatului, care a motivat că doreşte să-i arate ceva, partea vătămată a plecat cu acesta din local, îndreptându-se spre locuinţa numitului D.C.

După parcurgerea a cca 50 metri, aşa cum rezultă din plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, inculpatul a lovit-o cu pumnii şi picioarele, deposedând-o de geaca din piele în care avea suma de 600.000 lei, actele de identitate, chei şi abonamentul RATB şi o căciulă. Fiind adusă în stare de inconştienţă, partea vătămată a rămas la locul faptei câteva ore, după care a fost internată în Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată a suferit mai multe excoriaţii şi echimoze frontal, scapular, lombar, la nivelul gâtului şi falange, necesitând 8 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Conform procesului verbal din 19 noiembrie 2001, organul de poliţie a găsit în locuinţa inculpatului bunurile reclamate de partea vătămată, mai puţin suma de 600.000 lei.

Prin declaraţiile date inculpatul a prezentat o altă versiune a împrejurărilor incidentului, respectiv că din bar a plecat la locuinţa sa împreună cu partea vătămată pentru a servi masa. Aici, după ce au consumat peşte, partea vătămată, lăsând geaca în încăpere, a ieşit afară pentru a-şi satisface necesităţile. La revenirea în încăpere l-a acuzat pe inculpat şi concubina acestuia S.B. că i-au sustras banii.

Enervat, inculpatul a controlat-o pe partea vătămată, găsindu-i 322.000 lei la ciorap, motiv pentru care a luat-o la bătaie, oprindu-i geaca, banii şi căciula şi dând-o afară.

Inculpatul mai afirmă că a cheltuit banii întrucât nu a găsit-o a doua zi pe partea vătămată pentru a-i restitui.

Versiunea prezentată de inculpat este susţinută şi de concubina acestuia.

Analizând întregul material probator, instanţa a reţinut că actul de tâlhărie a fost săvârşit în împrejurările descrise de partea vătămată, susţinerile contrare ale inculpatului necoroborându-se, cu excepţia declaraţiei concubinei sale, cu celelalte mijloace de probă.

Împotriva hotărârii susmenţionate inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr.405 din 10 iulie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală a respins apelul inculpatului ca nefondat, constatând că, în raport cu gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite şi periculozitatea inculpatului, cunoscut cu numeroase condamnări pentru furt calificat, pedeapsa, orientată spre limita minimă prevăzută de lege, este bine individualizată.

Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, solicitând casarea acesteia şi, în principal, achitarea întrucât nu a săvârşit infracţiunea imputată iar, în subsidiar, fie restituirea cauzei la procuror întrucât nu i s-a respectat dreptul la apărare, fie reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivele invocate constituie cazurile de casare prevăzute de art.3859 alin.1 pct.18, 6 şi 14 din Codul de procedură penală însă nu sunt fondate.

În adevăr, datorită împrejurărilor de săvârşire a actului de deposedare a părţii vătămate – fără prezenţa vreunui martor, în versiunea părţii vătămate sau în prezenţa concubinei sale, în versiunea inculpatului – instanţa de fond, coroborând elementele de fapt rezultate din declaraţiile martorilor fără interes în cauză, a concluzionat că fapta a fost comisă de inculpat, în apropierea locuinţei martorului D.C.

Această concluzie este logică şi se impune în baza mijloacelor de probă.

Mai înainte de toate, este în afară de orice îndoială că partea vătămată P.D. a fost bătută în seara de 15 noiembrie 2001, suferind leziuni care au necesitat 8 zile îngrijiri medicale pentru vindecare şi că bunurile acesteia, reclamate ca sustrase, au fost găsite cu excepţia sumei de bani, cu ocazia percheziţiei la domiciliul inculpatului, la data de 19 noiembrie 2001 (dosar urmărire, filele 47 şi 20).

Martorii D.M., D.M., M.I. şi P.D., toţi aflaţi în bar, susţin că inculpatul şi partea vătămată au părăsit împreună localul, îndreptându-se pe stradă spre locuinţa numitului D.C.

Mai mult, martorul D.M., auzind că partea vătămată a fost tâlhărită, fiind vecini, a vizitat-o ulterior, aceasta confirmându-i că a fost bătută de inculpat şi trântită jos (dosar urmărire – fila 23).

La toate acestea este de adăugat că partea vătămată, în raport cu interesele sale, neavând motive să susţină săvârşirea faptei în alte împrejurări decât cele reale, furnizează detalii, cum sunt cele referitoare la bunurile de care a fost deposedată care, verificate, se confirmă, acele bunuri fiind găsite la inculpat.

Se conchide, astfel, că în cauză instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, confirmată prin Decizia instanţei de apel.

De altfel, şi în versiunea prezentată de inculpat fapta acestuia realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, împrejurările diferite fiind doar locul comiterii şi invocarea unui mobil, constând în corecţia ce dorea să i-o aplice părţii vătămate pentru ofensa pe care i-a adus-o prin învinuirea de furt, împrejurări care, însă, sunt exterioare conţinutuluiinfracţiunii imputate.

Nu este întemeiată nici critica privind neasigurarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale.

Aşa cum rezultă din dosar, încă de la prima declaraţie luată inculpatului în cursul urmăririi penale, care a precedat reţinerea acestuia la 19 noiembrie 2001, organul de cercetare penală i-a asigurat asistenţa juridică, la fel procedându-se şi la audierile de către procuror din 20 noiembrie 2001 – înainte de a se fi dispus arestarea preventivă – şi 23 noiembrie 2001 (dosar – filele 11-16).

Conform delegaţiilor, iniţial s-a asigurat asistenţă juridică prin apărători din oficiu (dosar – filele 49,58), care au încetat prin prezentarea delegaţiei apărătorului ales C.L. (dosar – fila 59), reactivându-se delegaţia apărătorului din oficiu când, conform procesului verbal din 21 ianuarie 2002 întocmit de procuror, apărătorul ales a renunţat la acordarea asistenţei juridice (dosar – fila 57).

Materialul de urmărire penală a fost prezentat la data de 21 ianuarie 2002 în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul nesolicitând administrarea vreunei probe. Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă, înainte de a i se lua declaraţiile, dreptul de a fi asistat de un apărător, conform art.6 Cod procedură penală, consemnându-se aceasta în preambulul declaraţiilor.

În raport cu aceste date se constată că organul de urmărire penală a asigurat inculpatului asistenţa juridică în conformitate cu dispoziţiile legii.

În sfârşit, nici critica privind greşita individualizare a pedepsei, impunându-se reducerea acesteia, nu este fondată.

La stabilirea pedepsei instanţa a ţinut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, reţinând obiectiv şi justificat căinculpatul, cunoscut cu numeroase condamnări pentru infracţiuni de furt- ultima dată fiind liberat condiţionat la data de 13 iunie 1997 din executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.549/1995 a Judecătoriei Sectorului 1Bucureşti – a săvârşit o nouă infracţiune cu un grad de pericol social mai ridicat decât al celor anterioare.

Cu toate acestea, pedeapsa a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Reducerea acesteia nu se justifică, pedeapsa astfel stabilită fiind necesară realizării atât funcţiilor de constrângere şi reeducare cât şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art.3859 alin.3 Cod procedură penală, existenţa vreunui caz de casare a hotărârii atacate, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.

Conform art.38517 alin.4 Cod procedură penală raportat la art.383 alin.2 Cod procedură penală, din pedeapsa aplicată urmează a se deduce timpul reţinerii şi arestării preventive de la 19 noiembrie 2001 la 5 februarie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva deciziei penale nr.405 din 10 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 noiembrie 2001 la 5 februarie 2003.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 551/2002. Penal