CSJ. Decizia nr. 552/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.552Dosar nr.4491/2002
Şedinţa publică din 5 februarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva deciziei penale nr.283 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat G.S., apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte civilă A.F.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit.c Cod procedură penală, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului.
Inculpatul arată că nu a avut intenţia de a lua banii părţii vătămate, ci i-a cerut acesteia să plătească băutura pe care o consuma. Totodată, declară că este de acord cu apărătorul său şi solicită reducerea pedepsei aplicate.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.171 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Vaslui, inculpatul H.D.a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d,e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
În baza art.61 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 464 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1069/2001 a Judecătoriei Bârlad, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa din prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71 şi 64 Cod penal.
Starea de arest a inculpatului a fost menţinută, deducându-se din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 13 ianuarie 2002, la zi.
Inculpatul H.D. a fost obligat în solidar cu inculpatul A.A. (şi el condamnat în această cauză pentru coautorat la infracţiunea de tâlhărie) la plata sumei de 2.350.000 lei reprezentând prejudiciu nerecuperat către partea civilă A.F. Celelalte pretenţii ale părţii civile până la suma de 3.000.000 lei au fost respinse ca nedovedite.
Inculpatul a fost obligat la 2.250.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care 600.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 24 decembrie 2001, inculpaţii H.D. şi A.A., aflaţi împreună cu partea vătămată A.F. într-un bar, au hotărât să-i sustragă acesteia din urmă banii pe care îi avea asupra sa.
În jurul orei 3,30 – 4,00 dimineaţa, părţile au părăsit localul, H.D. însoţindu-l pe A.F., în timp ce A.A. a ales un alt traseu pentru a le ieşi în întâmpinare.
La locul stabilit, inculpatul H.D. i-a pus piedică părţii vătămate care a căzut şi l-a ţinut la pământ, punându-i un picior pe torace, în timp ce A.A. a lovit-o şi i-a sustras din buzunarul cămăşii suma de 2.350.000 lei.
Partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale şi care au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente (constatare medico-legală nr.213/OF din 28 decembrie 2001 a Laboratorului de medicină legală Bârlad – f.16 dosar urmărire penală).
În timpul urmăririi penale, inculpaţii au recunoscut săvârşirea infracţiunii, dar în faza de cercetare judecătorească au revenit parţial asupra declaraţiilor date, susţinând că A.A. a lovit partea vătămată, fără a-i sustrage vreo sumă de bani.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului H.D. au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a plângerii, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, declaraţiile părţii vătămate, acte medico-legale, declaraţiile martorilor, proces-verbal de predare primire, declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr.283 din 8 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul inculpatului H.D., a dedus perioada arestului preventiv din pedeapsa aplicată şi a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art.10 lit.c Cod procedură penală.
În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie dispoziţiile art.3859 pct.18 şi 14 Cod procedură penală.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Instanţa de judecată a dispus în mod temeinic şi legal condamnarea inculpatului H.D.pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, reţinând participarea acestuia la săvârşirea faptei şi vinovăţia sa pe baza probelor administrate în cauză.
În faza urmăririi penale inculpatul a recunoscut înţelegerea avută cu A.A. pentru a o tâlhări pe partea vătămată şi a dat amănunte despre comiterea faptei (f.27-30), relatările sale coroborându-se cu declaraţiile celuilalt făptuitor, precum şi cu cele ale victimei şi cu concluziile actelor medico-legale.
Ulterior, a recunoscut urmărirea, prinderea şi agresarea părţii vătămate de către A.A., susţinând că acesta nu a luat nici o sumă de bani, declaraţie care în mod corect nu a fost reţinută de instanţa de judecată, fiind în mod intenţionat trunchiată pentru a înlătura răspunderea penală şi neavând corespondent în celelalte probe administrate în cauză.
După comiterea infracţiunii, autorii au recunoscut săvârşirea ei faţă de martorii B.C., S.C. şi C.C., au fost văzuţi cheltuind sume de bani din cei sustraşi de la partea vătămată (niciunul din inculpaţi neavând o ocupaţie şi fiind amândoi recent liberaţi din penitenciar) şi au părăsit localitatea de domiciliu imediat ce au demarat cercetările penale în cauză.
Cât priveşte motivul de recurs privind reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului H.D., Curtea constată că nici acesta nu este fondat.
Individualizarea pedepsei aplicate s-a făcut în mod just, în raport de criteriile stabilite de articolul 72 Cod penal. Instanţa de judecată a avut în vedere atât pericolul social concret al infracţiunii săvârşite, modalitatea de acţionare coordonată dintre cei doi autori, consecinţele faptei asupra părţii vătămate, precum şi statutul de recidivist al inculpatului H.D. şi atitudinea oscilantă avută pe parcursul procesului penal.
Pedeapsa aplicată corespunde şi necesităţii asigurării reeducării inculpatului şi prevenirii săvârşirii de către acesta de alte fapte penale, conform dispoziţiilor art.52 Cod penal.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului.
Timpul arestării preventive va fi dedus din pedeapsa aplicată de la 13 ianuarie 2002 la zi.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva deciziei penale nr.283 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 13 ianuarie 2002 la 5 februarie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 554/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 551/2002. Penal → |
|---|
