CSJ. Decizia nr. 549/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.549Dosar nr.2906/2002
Şedinţa publică din 5 februarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr.209/A din 25 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I-a penală, privind pe inculpatul T.A.
S-a prezentat intimatul inculpat, asistat de avocat G.S., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului declarat de parchet, dezvoltând oral motivele formulate prin acesta.
Apărătorul a solicitat respingerea recursului declarat de parchet.
Inculpatul arată că este de acord cu susţinerile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.355 din 6 septembrie 2001, Judecătoria Călăraşi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe inculpatul T.A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.211 alin.2 lit.e Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, în favoarea Tribunalului Călăraşi, avându-se în vedere dispoziţiile Legii nr.456 din 25 iulie 2001.
Prin sentinţa penală nr.89 din 13 decembrie 2001, inculpatul T.A., a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare în baza art.211 alin.2 lit.e Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal şi a art.74-76 Cod penal.
În baza art.113 Cod penal s-a dispus obligarea inculpatului la tratament medical pe durata executării pedepsei.
S-a făcut aplicarea art.71 şi 64 Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă M.I. prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
Instanţa de fond – pe baza probelor administrate – a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 29 iunie 2001, în jurul orelor 10,00, deplasându-se pe B-dul Republicii din Călăraşi, a văzut pe partea vătămată M.I., persoană în vârstă şi s-a hotărât să-i sustragă banii din buzunar, imobilizând-o şi sustrăgându-i suma de 400.000 lei din cei 850.000 lei cât avea asupra sa.
La puţin timp, inculpatul a fost prins de organele de poliţie, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, atât inculpatul cât şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi.
Prin Decizia penală nr.209 din 25 aprilie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi inculpat, reţinându-se în considerente că s-a făcut o corectă încadrare juridică a faptei, iar pedeapsa a fost just individualizată.
În termen legal, împotriva hotărârilor de mai sus a declarat recurs doar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care prin motivele scrise a susţinut, în esenţă, următoarele:
- greşita individualizare a pedepsei prin reţinerea nejustificată în favoarea inculpatului a circumstanţelor judiciare atenuante, deşi împrejurările în care a fost comisă fapta, cât şi datele ce caracterizează pe acesta nu justificau coborârea pedepsei sub limita minimă legală.
Critica va fi examinată în raport de cazul de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.14 Cod procedură penală, constatându-se a fi fondată, pentru cele ce urmează:
În cauză, instanţele au stabilit o pedeapsă al cărui cuantum desconsideră criteriile generale şi speciale prevăzute de art.72 Cod penal.
Astfel, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă sub limita minimă legală, aproape de limita prevăzută de art.76 lit.b Cod penal, în condiţiile în care a comis o tâlhărie calificată, în stare de recidivă postcondamnatorie.
Pe de altă parte, din fişa de cazier judiciar a rezultat că inculpatul a avut numeroase condamnări pentru infracţiuni de furt şi tâlhărie şi deşi a fost surprins de lucrătorii de poliţie la scurt timp de la comiterea faptei, pe parcursul procesului penal a avut o atitudine procesuală oscilantă şi nesinceră, susţinâd că nu a sustras banii părţii vătămate, prin violenţă.
Osebit de aceste împrejurări, modalitatea de concepere şi executare a faptei asupra unei persoane în vârstă şi cu posibilităţi de apărare reduse accentuează pericolul social al faptei, dar şi al persoaneifăptuitorului, aşa încât, nu se justifică aplicarea unei pedepse sub limita minimă legală, prin reţinerea unor circumstanţe judiciare atenuante în favoarea sa.
Aşa fiind, pentru aspectele discutate, critica formulată este fondată şi prin admiterea recursului potrivit art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, hotărârile vor fi casate numai cu privire la pedeapsă, care va fi majorată la limita minimă legală, prin înlăturarea dispoziţiilor art.74-76 Cod penal.
Conform art.38517 alin.4 Cod procedură penală combinat cu art.88 Cod penal se va computa din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr.209/A din 25 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul T.A.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr.89 din 13 decembrie 2001 a Tribunalului Călăraşi, numai cu privire la soluţionarea laturii penale.
Înlătură aplicarea art.74-76 din Codul penal şi majorează pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.e, cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal, de la un an şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 iunie 2001 la 28 decembrie 2002.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 550/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 548/2002. Penal → |
|---|
