CSJ. Decizia nr. 659/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.659Dosar nr.2953/2002
Şedinţa publică din11 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr.331/A din 24 iunie 2002 a Curţii de Apel Galaţi.
S-a prezentat recurentul inculpat T.D., asistat de apărător ales, avocat G.C.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul ales al inculpatului, avocat G.C., a precizat că recursul se întemeiază pe prevederile art.3859 pct.10, pct.13 şi pct.17 din Codul de procedură penală şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea soluţiei pronunţată de instanţa de fond.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului declarat de inculpat sub un singur aspect şi anume, nulitatea absolută a deciziei pronunţate în apel, nefiind indicată fapta reţinută în sarcina inculpatului, atât în considerente, cât şi în dispozitiv şi a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galaţi.
Inculpatul T.D., având ultimul cuvânt, a declarat că nu este vinovat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Secţia penală a Tribunalului Galaţi, prin sentinţa penală nr.314 din 17 septembrie 2001, a respins cererea inculpatului T.D.privind restituirea cauzei la procuror.
În temeiul dispoziţiilor art.334 din Codul de procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art.254 alin.1 din Codul penal, în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută şi pedepsită de art.256 din acelaşi cod şi în baza acestei încadrări, conform art.11 pct.2 lit.a, coroborat cu art.10 alin.1 lit.b1 din Codul de procedură penală şi a art.181 din Codul penal, l-a achitat pe inculpatul T.D..
În temeiul art.91 lit.c din Codul penal, instanţa a aplicat inculpatului o amendă cu caracter administrativ în sumă de 1.000.000 lei, iar în baza art.191 din Codul de procedură penală l-a obligat pe acesta la plata sumei de 4.000.000 lei către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, după încheierea contractului de închiriere nr.444 din 2 martie 2000, cu martorul G.M., având ca obiect închirierea unei magazii din cadrul Fermei nr.2 Umbrăreşti (cu o suprafaţă de 695 mp pe termen de un an de zile şi cu o chirie de 209 dolari SUA pe lună) în calitatea ce o avea de director al S.C.AGR S.A. Iveşti, căreia îi aparţinea ferma, a primit într-un plic suma de 1000 dolari SUA.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul T.D., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Parchetul a apreciat că, în mod greşit instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei în art.256 alin.1 din Codul penal, deoarece martorul G.M. împreună cu cetăţenii italieni S.F.şi L.P. au hotărât să constituie o societate mixtă româno-italiană al cărei obiect de activitate urma să fie realizarea de produse din mase plastice. Pentru că aveau nevoie de un spaţiu corespunzător, sarcina de a-l găsi i-a revenit lui G.M., cel care l-a contactat pe inculpat, director general la S.C.AGR S.A. Iveşti, pe care nu l-a cunoscut până la acea dată.
Inculpatul a oferit la început un spaţiu cu care întreprinzătorii nu au fost mulţumiţi, oferindu-i 200 de dolari chirie şi 100 de dolari pentru el, iar, ulterior, martorul G.M. a revenit asupra acestei oferte,acceptată de inculpat, solicitându-i, în avans, suma de 6000 de dolari, ce i s-ar fi cuvenit pentru închirierea spaţiului pe 5 ani.
În urma acestei înţelegeri, G.M. a depus două cereri, la care nu a primit nici un răspuns de la inculpat, întrucât acesta se temea că nu va primi suma promisă, situaţie care l-a determinat pe martor să-l denunţe pe inculpat la organele de procuratură, care au organizat flagrantul cu marcarea criminalistică a sumei de 1000 dolari, compusă din bancnote a câte 100 dolari.
Printr-un al doilea motiv de apel, parchetul a considerat sentinţa ca nelegală şi netemeinică în ce priveşte soluţia de achitare în baza art.10 alin.1 lit.b1 din Codul de procedură penală, solicitând ca prin admiterea apelului şi desfiinţarea hotărârii să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.254 alin.1 din Codul penal.
La rândul său, inculpatul a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, deoarece în mod greşit nu s-a dispus restituirea cauzei la procuror, conform art.333 din Codul de procedură penală, pe de o parte, iar, pe de altă parte, trebuie achitat în baza art.11 pct.2 lit.a, coroborat cu art.10 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală, pentru infracţiunea prevăzută de art.256 alin.1 din Codul penal, întrucât suma de 1000 dolari reprezintă împrumutul pe care i l-a dat, la 29 februarie 2000, cetăţeanului italian S.F., căruia i se furase această sumă, în timp ce se afla pe teritoriul ţării noastre.
Curtea de Apel Galaţi, Secţia penală, prin Decizia penală nr.331 din 24 mai 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi a condamnat pe inculpat la o pedeapsă cu închisoare de 3 ani şi 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b din Codul penal.
Potrivit art.71 din Codul penal, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 din acelaşi cod şi a respins ca nefondat apelul declarat de acesta.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs prin care consideră Decizia netemeinică şi nelegală, cu invocarea cazurilor de recurs prevăzute de art.3859 alin.1, pct.10, pct.13 şi pct.17 din Codul de procedură penală, solicitând ca, prin admiterea recursului şi casarea deciziei, să se dispună, în principal, achitareasa, deoarece a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută în legea penală, iar, în subsidiar, să se menţină soluţia primei instanţe.
Totodată, inculpatul a menţionat şi faptul că, a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, fără însă a se pronunţa în dispozitiv asupra admiterii sau respingerii unor probe solicitate în apărare şi fără a se indica pentru ce infracţiune este condamnat.
Examinând Decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.
1. În acest sens, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art.379 din Codul de procedură penală, referitoare la „Soluţiile la judecata în apel”, instanţa, judecând apelul pronunţă una dintre soluţiile menţionate la pct.1 sau 2, respectiv, respinge sau admite apelul.
În situaţia în care admite apelul şi desfiinţează sentinţa primei instanţe, numai în ce priveşte latura penală (art.382 alin.2 teza a doua), pronunţând o nouă hotărâre, instanţa de apel procedează potrivit art.345 şi urm.privind judecata în fond, iar conform art.383 Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă în expunere, temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la admiterea apelului, precum şi „temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluţiile prevăzute de art.379 pct.2”.
Totodată, date fiind dispoziţiile de trimitere la judecata în fond, în art.357 se precizează că: „Dispozitivul trebuie să cuprindă ... soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiune, indicându-se, în caz de condamnare, denumirea acesteia şi textul de lege în care se încadrează ...”
2. Revenind la cauză, se constată, din examinarea minutei (fila 25 verso) şi a dispozitivului deciziei, că instanţa de control judiciar, admiţând apelul parchetului şi desfiinţând sentinţa primei instanţe, numai în ce priveşte latura penală, a condamnat pe inculpatul T.D., fără să menţioneze denumirea infracţiunii şi textul de lege în care se încadrează.
Această omisiune este sancţionată de legiuitor, conform art.197 alin.1 din Codul de procedură penală, cu nulitatea hotărârii, deoarece prin încălcarea prevederilor art.357 alin.1 din acelaşi cod, s-a adus, în mod evident, o vătămare intereselor legale ale inculpatului, care nu şi-a putut formula apărările necesare în raport cu fapta (nenominalizată) pentru care a fost condamnat de către instanţa de apel, cu atât mai mult cu cât a fost trimis în judecată sub o calificare juridică, ce a fost schimbată de prima instanţă.
Faţă de această situaţie, Curtea constată că, examinarea celorlalte motive de recurs nu se mai impune, ele urmând a fi avute în vedere cu prilejul rejudecării cauzei.
În consecinţă, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând îndeplinite cerinţele cazului de recurs prevăzut de art.3859 alin.1 pct.171 teza întâi din Codul de procedură penală, în baza art.38515 alin.1 pct.2 lit.c din acelaşi cod va admite recursul declarat de inculpatul T.D., va casa Decizia atacată şi va trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr.331/A din 24 iunie 2002 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galaţi.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 667/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 655/2002. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
