CSJ. Decizia nr. 784/2002. Penal. Conflict de competenta. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.784Dosar nr.4781/2002
Şedinţa publică din 17 februarie 2003
La 6 februarie 2003 s-a luat în examinare conflictul de competenţă ivit în soluţionarea cauzei privind pe inculpatul L.E. şi petiţionarul S.E.C.
Dezbaterile au fost consemnate în încheirea cu data de 6 februarie 2003, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 17 februarie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr.1715 din 29 martie 2002 Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea formulată de petiţionarul S.E.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.9010/2001 al Tribunalului Dolj şi a strămutat judecarea recursurilor declaratede Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şi partea vătămată S.E.C. împotriva sentinţei penale nr.1976/2001 a Judecătoriei Craiova de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea.
Prin Decizia penală nr.776 din 24 iunie 2002, Tribunalul Vâlcea, soluţionând recursurile a casat sentinţa penală nr.1976/2001 a Judecătoriei Craiova şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova.
Judecătoria Craiova prin sentinţa penală nr.3790/2002 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, cu motivarea că soluţia strămutării judecării recursului duce şi la strămutarea fondului dacă soluţia din recurs impune rejudecarea.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin sentinţa nr.1020/2002 şi-a declinat competenţa de soluţionare a fondului cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova cu motivarea că aceasta din urmă este obligată să se supună dispoziţiilor instanţei de recurs –Tribunalului Vâlcea- iar pe de altă parte, Judecătoria Vâlcea nu a soluţionat niciodată fondul cauzei şi nu este competentă să rejudece o cauză cu privire la care nu s-a pronunţat.
Concomitent a sesizat Curtea Supremă de Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Faţă de cele mai sus arătate, Curtea constată că se află în situaţia prevăzută la art.43 alin.1 din Codul de procedură penală, referitoare la conflictul negativ de competenţă.
Mai constată că la 3 mai 2000 partea vătămată S.E.C. a sesizat Judecătoria Craiova cu plângere prealabilă împotriva lui L.E. pentru infracţiunea prevăzută de art.213 Cod penal.
Prin sentinţa penală nr.1976 Judecătoria Craiova a făcut aplicarea art.11 pct.2 lit.b şi art.10 lit.h din Codul de procedură penală, a constatat lipsa nejustificată a părţii vătămate la două termene succesive de judecată şi a încetat procesul penal.
Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şi partea vătămată.
Aşa cum s-a arătat, Curtea Supremă de Justiţie la cererea părţii vătămate a strămutat judecarea recursului la Tribunalul Vâlcea care a casat hotărârea instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova, prima care a avut de soluţionat procesul penal.
Decizia Tribunalului Vâlcea este corectă din punctul de vedere al competenţei teritoriale pe care a stabilit-o.
Potrivit art.38515 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală referitoare la soluţiile în recurs, instanţa de recurs dispune rejudecarea cauzei, între altele, şi atunci când prin hotărârea atacată nu a fost rezolvat fondul cauzei.
În mod expres legea prevede că instanţa competentă să judece după casare este „instanţa a cărei hotărâre a fost casată”.
De la această regulă legea prevede o singură excepţie aceea de la art.38515 pct.12 alin.4 Cod procedură penală potrivit căreia numai Curtea Supremă de Justiţie, atunci când interesele justiţiei o cer, poate dispune rejudecarea unei cauze de către o instanţă egală în grad, alta decât cea a cărei hotărâre a fost casată.
Cum excepţiile sunt de strictă interpretare şi în cauză nu Curtea Supremă de Justiţie a hotărât casarea cu trimitere spre rejudecare este evident că Tribunalul Vâlcea nu putea să procedeze altfel decât a hotărât –rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată.
Ffără temei legalJudecătoria Craiova a declinat competenţa la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, una din cele 5 judecătorii din circumscripţia Tribunalului Vâlcea.
Pe de altă parte, potrivit art.55 din Codul de procedură penală Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfăşurarea normală a procesului.
Strămutarea poate fi cerută de partea interesată, de procuror sau de ministrul justiţiei.
Interpretarea literală şi raţională a textului impune concluzia că prin strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă competentă la o alta se transfera ori 1. judecarea în fond de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad;ori 2. judecarea apelului de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad; ori 3. judecarea recursului de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad.
Faptul că o cauză va ajunge uneori să fie judecată în căile de atac, ulterior strămutării, la alte instanţe decât în situaţia în care cauza s-ar fi judecat după competenţa firească este consecinţa modului de organizare teritorială a instanţelor potrivit căreia fiecare curte de apel îşi exercită competenţa într-o circumscripţie cuprinzând mai multe tribunale după cum în circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ (art.23, 24 Legea nr.92/1992).
Prin urmare nu strămutarea este raţiunea acestei deviaţii de la traseul normal pe care ar trebui să-l parcurgă procesul penal căci, aşa cum este reglementat la art.55 Cod procedură penală, temeiul strămutării este necesitatea asigurării desfăşurării normale a procesului la o anumită instanţă cu privire la care titularii cererii de strămutare –parte, procuror sau ministrul justiţiei- îşi manifestă temerea de climat nepotrivit de judecată.
Pe de altă parte din examinarea alineatului 2 al art.55 Cod procedură penală rezultă că strămutarea nu poate fi dispusă din oficiu ci doar la cererea părţii interesate, procurorului sau ministrului justiţiei.
În cauză partea vătămată a cerut numai strămutarea judecării recursului, cerea fiindu-i admisă.
Mai mult, aşa cum rezultă din actele dosarului aceasta stăruie ca judecarea fondului cauzei să se facă la Judecătoria Craiova aşa cum prevăd normele legale de procedură referitoare la competenţă şi cele privind rezolvarea cauzei după casare cu trimitere spre rejudecare.
Dacă s-ar proceda altfel s-ar ajunge la situaţia nelegală de a transfera o cauză a cărei strămutare nu a fost nicicând cerută şi în afara temeiului prevăzut de art.55 din Codul penal, singurul care poate justifica strămutarea unei cauze.
Aşa fiind, în baza art.43 din Codul de procedură penală Curtea va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul L.E. şi petiţionarul S.E.C., în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 februarie 2003.
Cu opinia separată a doamnei preşedinte de complet , în sensul că stabileşte judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
OPINIA SEPARATĂ
Potrivit art.55 alin.1 Cod procedură penală, Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfăşurarea normală a procesului.
Aceasta înseamnă că în anumite situaţii şi pentru anumite motive prin voinţa legii şi în temeiul hotărârii Curţii Supreme de Justiţie dată în baza legii – art.60 Cod procedură penală, judecarea unei cauze indiferent în ce fază se află este scoasă din competenţa ei normală legală şi dată în competenţa altor instanţe, dintr-o altă circumscripţie teritorială, unde se presupune că va putea fi asigurată „desfăşurarea normală a procesului”.
Odată strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două efecte principale: primul – cauza strămutată intră în circuitul normal de judecată la instanţele din circumscripţia teritorială
unde s-a strămutat; al doilea – vechile instanţe investite iniţial cu judecarea acesteia pierd definitiv competenţa de a judeca.
Este adevărat că atât competenţa materială cât şi cea teritorială este stabilită prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în cazul strămutării ne aflăm în faţa unui remediu procesual prin intermediul căruia, în cazuri concrete se realizeazăo deplasare de competenţă teritorială.
Nu înseamnă însă că se ignoră dispoziţiile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, care prevăd că instanţa de apel pentru motivele arătate expres, desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată. Aceasta, întrucât în condiţiile în care s-a produs strămutarea judecării cauzei, desfiinţarea sentinţei primei instanţe nu mai poate fi urmată de rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, întrucât prin strămutare nu mai are competenţa rejudecării.
Dacă s-ar admite că ar fi posibil acest lucru, problema care s-ar ridica ar fi aceea de a se răspunde: cine va soluţiona apelul declarat împotriva noii sentinţe pronunţată de această instanţă? Tribunalul de la cares-a strămutat judecarea cauzei sautribunalul din raza teritorială a instanţei care a soluţionat cauza după casarea cu trimitere?
Primul nu va putea soluţiona apelul întrucât prin hotărârea de strămutare cauza a fost luată din competenţa sa, dar nici cel de al doilea întrucât de această dată el nu mai este investit prin hotărârea de strămutare şi nu va putea soluţiona apelul declarat împotriva unei sentinţe pronunţată de o instanţă de fond dintr-o altă circumscripţie teritorială.
Conchizând, competenţa specială determinată prin hotărârea Curţii Supreme de Justiţie va subzista până la soluţionarea definitivă a cauzei penale respective, în sens contrar s-ar ignora motivul pentru care s-a admis o astfel de derogare de la regula procedurală obişnuită.
Soluţia este susţinută şi de interpretarea raţională a dispoziţiilor art.55 privind temeiul strămutării şi a dispoziţiilor art.61 Cod procedură penală care interzic repetarea cererii de strămutare pentru aceleaşi temeiuri.
| ← CSJ. Decizia nr. 785/2002. Penal. Conflict de competenta.... | CSJ. Decizia nr. 782/2002. Penal. Conflict de competenta.... → |
|---|
