CSJ. Decizia nr. 780/2002. Penal. Conflict de competenta. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.780Dosar nr.4767/2002
Şedinţa publică din 17 februarie 2003
S-a luat în examinareconflictul de competenţă ivit între Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi Judecătoria Craiova în soluţionarea cauzei privind pe inculpaţii R.F. , R.D. şi partea vătămată Ş.E.C.
Dezbaterile au avu avut loc în şedinţă publică la 6 februarie 2003 , în lipsa părţilor care , deşi legal citate , nu s-au prezentat , fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea datăcînd Curtea , având nevoie de timp pentru a delibera , a amânat pronunţarea deciziei pentru astăzi 17 februarie 2003.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar , constată următoarele:
Prin încheierea nr.1721 pronunţată la data de 29 martie 2002 în dosarul nr.348/2002 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală , a fost admisă cererea formulată de petiţionarulŞimoiu EvdalianClaudiu privitor la strămutareajudecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.9016/2001 al Tribunalului Dolj.
În consecinţă , Curtea a dispus strămutarea judecării recursurilor declarate decătre Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şipartea vătămată Ş.E.C. împotriva sentinţei penale nr.1973din 7 mai 2001 a Judecătoriei Craiova , în dosarul nr.23978/1999privind pe inculpaţii R.F. şi R.D. , de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea.
Prin Decizia penală nr.621 din 27 mai 2002 , Tribunalul Vâlcea a respins recursurile declarate împotriva hotărârii primei instanţe.
Pronunţându-se în sensul admiterii contestaţiei în anulare formulată de cătrepartea vătămatăŞ.E.C. împotriva acestei din urmă decizii , Tribunalul Vâlcea, prin Decizia penală nr.774 pronunţată la 24 iunie 2002 , a anulat Decizia atacată , a admis recursuriledeclarate împotriva hotărârii primei instanţe , pe care a casat-o şi a trimis cauza , spre rejudecare , la aceeaşi instanţă de fond.
Judecătoria Craiova , prin sentinţa penală nr.3786 pronunţată la data de 9 septembrie 2002 în dosarul nr.23420/2002 , a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, cu motivarea că soluţia strămutării judecării recursului nu priveşte numaisoluţionareacăii de atac ci a întregii cauze , în ipoteza casării şi trimiterii cauzei la instanţa de fond în vederea rejudecării.
Prin sentinţa penală nr.1010 din 16 octombrie 2002 , Judecătoria Râmnicu Vâlcea a declinatcompetenţa soluţionării cauzei privind pe inculpaţii R.F. , R.D. şi partea vătămatăŞ.E.C. , pentru săvârşirea infracţiunilorprevăzute de art.205 şi 206 din Codul penal , în favoarea Judecătoriei Craiova , cu motivarea că în cazul strămutării , competenţa rejudecării cauzei după casare revine instanţei din raza teritorailă a celei de la care s-a dispus strămutarea judecăţii.
Judecătoria Râmnicu Vâlceaa constatat că s-a ivit conflictnegativ de competenţăşi a sesizat Curtea Supremă de Justiţie , în vederea soluţionării acestuia.
Faţă de cele de mai sus , Curtea constată că se află în situaţia prevăzută de art.43 alin.7 din Codul de procedură penală , cu referire la art.43 alin.1 din acelaşi cod.
Din actele dosarului , Curtea mai constată că la data de 28 octombrie 1999 , pe rolul Judecătoriei Craiovas-a înregistrat plângereaprealabilă formulată de partea vătămată Ş.E.C.împotriva inculpaţilor R.F. şi R.D.pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă şi calomnie prevăzute de art.205 şi 206 din Codul penal.
Prin sentinţa penală nr.1973 din 7 mai 2001 , Judecătoria Craiova a constatat lipsa nejustificată a părţii vătămate la două termene succesive de judecată şi , făcând aplicaţia art.11 pct.2 lit.b din Codul de procedură penală raportat la art.10 lit.h şi art.2841 din acelaşi cod , a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs atât de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova , cât şi de către partea vătămată Ş.E.C.
Recursurile au fost soluţionate de către Tribunalul Vâlcea , ca urmare a strămutării judecării acestora , prin încheierea pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia penală.
Investit cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei pronunţate în recurs ,Tribunalul Vâlcea a anulat Decizia atacată , a admisrecursurile , acasatsentinţa instanţei de fond şi a dispus trimiterea cauzei în vederea rejudecării la aceiaşi instanţă de fond.
Această din urmă decizie este corectă din punctul de vedere al competenţei teritoriale , cu referire la soluţionarea în fond a cauzei după casare cu trimitere.
Astfel , potrivit art.38515 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală , referitor la soluţiile în recurs , instanţa de recurs dispune rejudecarea cauzei , între altele , şi atunci când prin hotărâreaatacată nu a fost rezolvat fondul cauzei. Prin acelaşi text se prevede în mod expres că instanţa competentă să judece după casare este „instanţaa cărei hotărâria fost casată”.
De la regula generală , prin art.38515 pct.12 alin.4 din Codul de procedură penală , este reglementată o singură excepţie potrivit căreia numai Curtea Supremă de Justiţie , atunci când interesele justiţiei o cer , poate dispune rejudecarea unei cauze de către o instanţă egală în grad , alta decât cea a cărei hotărâre a fost casată.
Cum excepţiile sunt de strictă interpretare şi în cauză nu Curtea Supremă a hotărât casarea cu trimitere spre rejudecare , Tribunalul Vâlcea nu putea să procedeze altfel decât a hotărât, şi anumerejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată.
Ca atare , fără nici un temei legal , Judecătoria Craiova a declinat competenţa la Judecătoria Vâlcea , una dintre cele cinci judecătorii din circumscripţia Tribunalului Vâlcea.
Pe de altă parte , potrivit art.55 din Codul de procedură penală , Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad în cazul în care , apreciind temeinicia motivelor de strămutare , consideră că prin aceasta se asigurădesfăşurarea normală a procesului.
Strămutarea poate fi cerută de partea interesată , de procuror sau de ministrul justiţiei.
Interpretarea literală şi raţională a textului impune concluzia că prin strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă competentă la alta se transferă : 1. judecarea în fond de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad ; sau 2. judecarea apelului de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad ; ori 3. judecarea recursului de la oinstanţă competentăla o altă instanţă egală în grad.
Faptul că o cauză , ulterior strămutării , va ajunge uneori să fie judecată în căile de atac la alte instanţe decât cele care ar fi judecat potrivit competenţei fireşti , este consecinţa modului de organizare teritoarială a instanţelor , conform art.23 şi 24 din Legea nr.92/1992 ,potrivit căreia fiecare curte de apel îşi exercită competenţa într-o circumscripţie cuprinzând mai multe tribunale , după cumîn circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ.
Prin urmare , nu strămutarea este raţiunea acestei deviaţii de la traseul normal pe care ar trebui să-l parcurgă procesul penal căci , aşa cum este reglementat în art.55 din Codul de procedură penală , temeiul strămutării este necesitatea asigurării desfăşurării normale a procesului , la o anumită instanţă , cu privire la care titularii cererii de strămutare îşi manifestă temerea de climat nepotrivit de judecată.
Pe de altă parte , din examinarea alineatului 2 al art.55 din Codul de procedură penală , rezultă că strămutarea nu poate fi dispusă din oficiu ci doar la cererea părţii interesate , procurorului sau ministrului justiţiei.
În cauză , partea vătămată Ş.C. a cerut numai strămutarea judecării recursului , cererea fiindu-i admisă.
Mai mult , aşa cum rezultă din actele dosarului , aceAsta stăruie ca judecarea fondului cauzei să se facă la Judecătoria Craiova , aşa cum prevăd normele legale de procedură referitoare la competenţă şi cele privind rezolvareacauzei după casare cu trimitere spre rejudecare.
Dacă s-ar proceda altfel s-ar ajunge la situaţia nelegală de a trece la altă instanţă spre judecare o cauză a cărei strămutare nu a fost cerută şi în afara temeiului prevăzut de art.55 din Codul de procedură penală , singurul care poate justifica strămutarea unei cauze.
Aşa fiind, în baza art.43din Codul de procedură penală , Curtea va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţade soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii R.F. , R.D. şi petiţionarulŞ.E.C. , în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie2003.
Cu opinia separată a doamnei preşedinte de complet, în sensul că stabileşte judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
OPINIA SEPARATĂ
Potrivit art.55 alin.1 Cod procedură penală, Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfăşurarea normală a procesului.
Aceasta înseamnă că în anumite situaţii şi pentru anumite motive prin voinţa legii şi în temeiul hotărârii Curţii Supreme de Justiţie dată în baza legii – art.60 Cod procedură penală, judecarea unei cauze indiferent în ce fază se află este scoasă din competenţa ei normală legală şi dată în competenţa altor instanţe, dintr-o altă circumscripţie teritorială, unde se presupune că va putea fi asigurată „desfăşurarea normală a procesului”.
Odată strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două efecte principale: primul – cauza strămutată intră în circuitul normal de judecată la instanţele din circumscripţia teritorială
unde s-a strămutat; al doilea – vechile instanţe investite iniţial cu judecarea acesteia pierd definitiv competenţa de a judeca.
Este adevărat că atât competenţa materială cât şi cea teritorială este stabilită prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în cazul strămutării ne aflăm în faţa unui remediu procesual prin intermediul căruia, în cazuri concrete, se realizeazăo deplasare de competenţă teritorială.
Nu înseamnă însă că se ignoră dispoziţiile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, care prevăd că instanţa de apel pentru motivele arătate expres, desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată. Aceasta, întrucât în condiţiile în care s-a produs strămutarea judecării cauzei, desfiinţarea sentinţei primei instanţe nu mai poate fi urmată de rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, întrucât prin strămutare nu mai are competenţa rejudecării.
Dacă s-ar admit că ar fi posibil acest lucru, problema care s-ar ridica ar fi aceea de a se răspunde: cine va soluţiona apelul declarat împotriva noii sentinţe pronunţată de această instanţă? Tribunalul de la cares-a strămutat judecarea cauzei sautribunalul din raza teritorială a instanţei care a soluţionat cauza după casarea cu trimitere?
Primul nu va putea soluţiona apelul întrucât prin hotărârea de strămutare cauza a fost luată din competenţa sa, dar nici cel de al doilea întrucât de această dată el nu mai este investit prin hotărârea de strămutare şi nu va putea soluţiona apelul declarat împotriva unei sentinţe pronunţată de o instanţă de fond dintr-o altă circumscripţie teritorială.
Conchizând, competenţa specială determinată prin hotărârea Curţii Supreme de Justiţie va subzista până la soluţionarea definitivă a cauzei penale respective, în sens contrar s-ar ignora motivul pentru care s-a admis o astfel de derogare de la regula procedurală obişnuită.
Soluţia este susţinută şi de interpretarea raţională a dispoziţiilor art.55 privind temeiul strămutării şi a dispoziţiilor art.61 Cod procedură penală care interzic repetarea cererii de strămutare pentru aceleaşi temeiuri.
| ← CSJ. Decizia nr. 77/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 81/2002. Penal → |
|---|
