CSJ. Decizia nr. 781/2002. Penal. Conflict de competenta. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.781
Dosar nr.4768/2002
Şedinţa publică din 17 februarie2003
La 6 februarie 2003 s-a luat în examinare conflictul de competenţă ivit între Judecătoria Craiova şi Judecătoria Râmnicu Vâlcea privind judecarea cauzei ce priveşte pe petiţionarul S.E.C. şi inculpaţii R.F. R.Fl. şi P.L.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 6 februarie 2003, iar pronunţarea s-a amânat la 17 februarie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.3781 din 9 septembrie 2002, Judecătoria Craiova şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii P.S., R.F. R.Fl. şi P.L. chemaţi în judecată pentru insultă şi calomnie în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
S-a motivat că prin încheierea nr.1725/2002 Curtea Supremă de Justiţie a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.7398/2001 de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea.
Obiectul dosarului respectiv l-au format recursurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi a părţii vătămate S.E.C. împotriva sentinţei penale nr.3873/2000 a Judecătoriei Craiova prin care aceasta a încetat procesul penal în baza art.10 lit.h din Codul de procedură penală.
Judecând recursul, Tribunalul Vâlcea a casat sentinţa nr.2873/2000 a Judecătoriei Craiova şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova.
Judecătoria Craiova a mai motivat că strămutarea judecării recursului de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea are ca efect strămutarea în întregime a cauzei, adică nu doar a recursului ci şi a fondului şi a trimis cauza la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa penală nr.1011 din 16 octombrie 2002 a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova şi a sesizat Curtea Supremă de Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
S-a motivat că potrivit legii, în cazul casării cu trimitere spre rejudecare competenţa aparţine instanţei a cărei hotărâre a fost casată, în cauză Judecătoria Craiova.
S-a mai motivat că în mod arbitrar Judecătoria Craiova a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, întrucât în circumscripţia Tribunalului Vâlcea sunt mai multe judecătorii şi nu există nici un temei legal în sprijinul hotărârii Judecătoriei Craiova de a-şi declina competenţa în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Curtea constată că se află în situaţia art.43 din Codul de procedură penală privind conflictul negativ de competenţă.
În fapt, prin sentinţa penală nr.2873 din 5 iunie 2000 Judecătoria Craiova în baza art.11 pct.2 lit.b şi art.10 lit.h din Codul de procedură penală a încetat procesul penal pornit de S.E.C. împotriva lui P.S., R.F. R.Fl. şi P.L pentru infracţiunile prevăzute de art.205, 206 Cod penal cu motivarea că partea vătămată a lipsit nejustificat la două termene consecutive de judecată.
Judecarea recursurilor procurorului şi părţii vătămate S.E.C. a fost strămutată de Curtea Supremă de Justiţie de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Vâlcea care admiţându-le, a casat hotărârea Judecătoriei Craiova şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, după care s-a declanşat conflictul de competenţă.
Potrivit art.38515 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală referitor la soluţiile în recurs, instanţa de recurs dispune rejudecarea cauzei şi atunci când prin hotărârea atacată nu a fost rezolvat fondul cauzei.
În mod expres legea prevede că instanţa competentă să rejudece după casare este „instanţa a cărei hotărâre a fost casată”.
De la această regulă legea prevede o singură excepţie, aceea de la art.38515 pct.2 alin.4 Cod procedură penală potrivit căruia numai Curtea Supremă de Justiţie, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată sau când interesele justiţiei o cer de către altă instanţă egală în grad.
Cum excepţiile sunt de strictă interpretare, iar în cauză nu Curtea Supremă de Justiţie a hotărâtcasarea cu trimitere spre rejudecare, este evident că Tribunalul Vâlcea constatând că recursurile sunt întemeiate în mod corect a decis trimiterea spre rejudecare la Judecătoria Craiova – instanţă a cărei hotărâre a fost casată.
Declinarea competenţei de către Judecătoria Craiova la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, una din cele 5 judecătorii din circumscripţia Tribunalului Vâlcea este şi arbitrară întrucât instanţa de declinare a fost aleasă aleatoriu, fără nici un temei legal.
Pe de altă parte, potrivit art.55 din Codul de procedură penală referitor la temeiul strămutării, Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care apreciind temeinicia motivelor de strămutare consideră că prin aceasta se asigură desfăşurarea normală a procesului.
Interpretarea literală şi raţională a textului impune concluzia că prin strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă competentă la o alta se transferă:
- 1. judecarea în fond de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad;
- 2. judecarea apelului de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad;
- 3. judecarea recursului de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad.
Faptul că o cauză va ajunge uneori să fie judecată în căile de atac ulterior strămutării la alte instanţe decât în situaţia în care cauza s-ar fi judecat după competenţa firească este consecinţa modului de organizare teritorială a instanţelor potrivit căruia fiecare curte de apel îşi exercită competenţa într-o circumscripţie ce cuprinde mai multe tribunale după cum în circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriilede judeţ (art.23, 24 Legea 92/1992).
Prin urmare, nu strămutarea este raţiunea acestei deviaţii de la traseul normal pe care ar trebui să-l parcurgă procesul penal, căci raţiunea strămutării este necesitatea asigurării desfăşurării normale a procesului la o anumită instanţă şi nu la toate instanţele din circumscripţia unui tribunal sau mai grav a unei Curţi de Apel.
Pe de altă parte, din examinarea alineatului 2 al art.55 Cod procedură penală rezultă că strămutarea nu poate fi dispusă din oficiu ci doar la cererea părţii interesate, procurorului sau ministrului justiţiei.
În cauză partea vătămată S.E.C. a cerut numai strămutarea judecării recursului, cererea fiindu-i admisă.
Mai mult, aşa cum rezultă din actele dosarului acesta stăruie ca rejudecarea fondului cauzei să se facă la Judecătoria Craiova aşa cum prevăd normele legale de procedură referitoare la competenţă şi la rezolvarea cauzei după casare cu trimitere.
Dacă s-ar proceda altfel – adică aşa cum preconizează Judecătoria Craiova – s-ar ajunge la situaţia nelegală de a transfera o cauză a cărei strămutare nu a fost nicicând cerută şi înafara temeiului prevăzut de art.55 din Codul de procedură penală – singurul care poate justifica strămutarea unei cauze.
Aşa fiind, în baza art.43 din Codul de procedură penală, Curtea va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii P.S., R.F. R.Fl., P.L şi petiţionarul S.E.C., în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2003.
Cu opinia separată a doamnei preşedinte de complet, în sensul că stabileşte judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
OPINIA SEPARATĂ
Potrivit art.55 alin.1 Cod procedură penală, Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, consideră că prin aceasta se asigură desfăşurarea normală a procesului.
Aceasta înseamnă că în anumite situaţii şi pentru anumite motive prin voinţa legii şi în temeiul hotărârii Curţii Supreme de Justiţie dată în baza legii – art.60 Cod procedură penală, judecarea unei cauze indiferent în ce fază se află este scoasă din competenţa ei normală legală şi dată în competenţa altor instanţe, dintr-o altă circumscripţie teritorială, unde se presupune că va putea fi asigurată „desfăşurarea normală a procesului”.
Odată strămutată judecarea cauzei indiferent în ce stadiu s-ar afla, se produc două efecte principale: primul – cauza strămutată intră în circuitul normal de judecată la instanţele din circumscripţia teritorială unde s-a strămutat; al doilea – vechile instanţe investite iniţial cu judecarea acesteia pierd definitiv competenţa de a judeca.
Este adevărat că atât competenţa materială cât şi cea teritorială este stabilită prin reguli procedurale imperative de strictă interpretare, dar în cazul strămutării ne aflăm în faţa unui remediu procesual prin intermediul căruia, în cazuri concrete, se realizează o deplasare de competenţă teritorială.
Nu înseamnă însă că se ignoră dispoziţiile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, care prevăd că instanţa de apel pentru motivele arătate expres, desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată. Aceasta, întrucât în condiţiile în care s-a produs strămutarea judecării cauzei, desfiinţarea sentinţei primei instanţe nu mai poate fi urmată de rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, întrucât prin strămutare nu mai are competenţa rejudecării.
Dacă s-ar admite că ar fi posibil acest lucru, problema care s-ar ridica ar fi aceea de a se răspunde: cine va soluţiona apelul declarat împotriva noii sentinţe pronunţată de această instanţă? Tribunalul de la cares-a strămutat judecarea cauzei sautribunalul din raza teritorială a instanţei care a soluţionat cauza după casarea cu trimitere?
Primul nu va putea soluţiona apelul întrucât prin hotărârea de strămutare cauza a fost luată din competenţa sa, dar nici cel de al doilea întrucât de această dată el nu mai este investit prin hotărârea de strămutare şi nu va putea soluţiona apelul declarat împotriva unei sentinţe pronunţată de o instanţă de fond dintr-o altă circumscripţie teritorială.
Conchizând, competenţa specială determinată prin hotărârea Curţii Supreme de Justiţie va subzista până la soluţionarea definitivă a cauzei penale respective, în sens contrar s-ar ignora motivul pentru care s-a admis o astfel de derogare de la regula procedurală obişnuită.
Soluţia este susţinută şi de interpretarea raţională a dispoziţiilor art.55 privind temeiul strămutării şi a dispoziţiilor art.61 Cod procedură penală care interzic repetarea cererii de strămutare pentru aceleaşi temeiuri.
| ← CSJ. Decizia nr. 782/2002. Penal. Conflict de competenta.... | CSJ. Decizia nr. 700/2002. Penal → |
|---|
