CSJ. Decizia nr. 981/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.981DOSAR NR.1155/2002
Şedinţa publică din 26 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul A.S.I. împotriva deciziei penale nr.60/Adin 18 februarie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
S-a prezentat recurentul, asistat de avocat F.V., apărător ales, lipsind intimata parte vătămată S.L.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a dezvoltat oral motivele scrise, depuse la dosar, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tăinuire şi reducerea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, susţinând că încadrarea juridică dată faptei este corectă iar pedeapsa este bine individualizată.
Inculpatul a fost de acord cu concluziile puse de apărător.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.823/P/26 noiembrie 2001 Tribunalul Timiş l-a condamnat pe inculpatul A.S.I. la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.208, 209 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal şi art.37 lit.b Cod penal.
S-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv şi s-a constatat reparată paguba cauzată părţii vătămate S.L.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că în noaptea de 3/4 aprilie 1999 inculpatul lapropunerealuiV.D. condamnat în altă cauză s-a deplasat cu acesta din urmă la domiciliul părţii vătămate„pentru a face rost de bani” după cum se exprimă inculpatul.
Cei doi au plecat spre locuinţa părţii vătămate pentru a pune planul în practică. V.D. a escaladatgardul curţii părţii vătămate iar inculpatul A.S.I. a rămas de pază la colţul străzii. V.D. a reuşit să pătrundă prin efracţie în locuinţa părţii vătămate de unde a furat 450 dolari, 10.140 DM, 6.950 forinţi, 5.100.000 lei, 6 inele din aur, 5 lănţişoare, 2 monede, 2 brăţări, 1 medalion, toate din aur în valoare de circa 100 milioane lei.
V.D. a revenit afară din locuinţă cu banii şi bunurile furate şi împreună cu inculpatul A.S.I. le-au împărţit, acestuia din urmă revenindu-i 5.395 DM, 220 dolari şi 1.400.000 lei.
Prin Decizia penală nr.60 din 18 februarie 2002 Curtea de Apel Timişoara a respins apelul inculpatului care a cerut schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de furt în infracţiunea de tăinuire.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care critică hotărârile pronunţate în principal pentru încadrarea juridică pe care o consideră greşită cerînd schimbarea în infracţiunea de tăinuire iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei, motive de casare prevăzute de art.3859 pct.17 şi pct.14 din Codul de procedură penală.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art.26 din Codul penal constituie complicitate la săvârşirea unei infracţiuni, între altele promisiunea unei persoane făcută înainte sau în timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor.
Pe de altă parte costituie infracţiunea de tăinuire, primirea, dobândirea sau transformarea unui bun oriînlesnireavalorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material.
Din examinarea acestei dispoziţii legale, rezultă că esenţial pentru complicitate la comiterea unei fapte penale este împrejurarea că înţelegerea dintre persoana care promite tăinuirea bunurilor şi persoana care comite nemijlocit fapta din care acestebunuri provin este anterioară sau concomitentă cu fapta autorului spre deosebire de infracţiunea de tăinuire la care înţelegerea de primire, dobândire sau transformare a bunurilor provenite din fapta penală este ulterioară acestei fapte.
Or, în cauză s-a stabilit neîndoielnic că inculpatul A.S.I. a avut o înţelegere anterioară cu V.D. de a împărţi bunurile şi banii pe care acesta din urmă urma să le fure de la partea vătămată aşa cum s-a şi întâmplat.
Prin urmare încadrarea juridică dată faptelor inculpatului recurent de către instanţă este legală şi temeinică.
Pe de altă parte pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului care a comis infracţiunea în condiţiile agravante de la art.75 lit.c, şi în stare de recidivă nu este severă având în vedere limitele de pedeapsă prevăzutede lege pentru infracţiunea comisă, cuprinse între 3 şi 15 ani închisoare.
Aşa fiind Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge recursul inculpatului şi-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S.I.împotriva deciziei penale nr.60/Adin 18 februarie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurent la 850.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 99/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 980/2002. Penal → |
|---|
