CSJ. Decizia nr. 980/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 980DOSAR NR. 3808/2002
Şedinţa publică din 26 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr.138 din 21 mai 2002 a Curţii de Apel Cluj, privind pe inculpatul F.M.T.
Au lipsit intimatul inculpat F.M.T. şi intimata parte vătămată L.L.. Pentru inculpat a răspuns avocat C.D., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a susţinut recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dezvoltând oral motivele scrise.
Apărătorul a pus concluzii de respingere a recursului, susţinând că nu se poate reţine în sarcina inculpatului, infracţiunea de trafic de influenţă, existând dubiu asupra comiterii acestei infracţiuni.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.62 pronunţată la 11 februarie 1999 de Tribunalul Cluj inculpatul F.M.T.a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art.257 din Codul penal şi la un închisoare pentru infracţiunea de trafic de stupefiante prevăzută de art. 312 alin.1 din Codul penal.
În baza art.33 lit.a Cod penal, s-a constatat că faptele sunt concurente, iar în baza art.34 lit.b Cod penal, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 2 ani închisoare.
În temeiul art.61 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiţionate, privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.564/1992 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi a contopit restul neexecutat de 2 ani 3 luni 11 zile, cu noua pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu un, deci 3 ani 3 luni şi 11 zile închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 Cod penal.
S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii de 24 ore din data de 23 iulie 1997.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală raportat la art.998 Cod civil, inculpatul a fost obligat să-i plătească părţii civile L.L., 3.000 dolari SUA sau echivalentul lor în lei, la data efectuării plăţii.
În temeiul art.118 lit.e Cod penal, s-a dispus confiscarea oxidului galben de mercur, corp delict.
În baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 300.000 lei.
S-a reţinut că, în vara anului 1993, inculpatul F.M.T. a pretins şi primit de la partea vătămată L.L., cu care se cunoştea mai de mult timp, suma de 3.000 dolari SUA pentru a interveni pe lângă şeful poliţiei municipiului şi şefii filialei Registrului Auto Român, pentru înmatricularea în circulaţie a unui autoturism marca Renault, mai vechi de 8 ani, care nu putea să fie înmatriculat.
A pretins că o partea din bani va fi dată acestora.
Înmatricularea autoturismului nu a avut loc şi inculpatul a refuzat să restituie suma astfel obţinută.
S-a mai reţinut că, prin anul 1991, inculpatul a cumpărat şi deţinut ilegal cantitatea de 4,5 kg de oxid galben de mercur.
Prin Decizia penală nr.298 din 7 octombrie 1999 a Curţii de Apel Cluj, a fost admis apelul inculpatului împotriva sentinţei penale nr. 62/1999 a Tribunalului Cluj, pe care a desfiinţat-o şi pronunţând o hotărâre, l-a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art.257 Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod procedură civilă art.121 şi 124 Cod penal, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În temeiul art.118 lit.e Cod penal, s-a confiscat cantitatea de 4,5 kg oxid galben de mercur.
Prin Decizia penală nr.3227 din 6 iulie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr.298/1999 a Curţii de Apel Cluj, care a fost casată împreună cu sentinţa penală nr.62/1999 a Tribunalului Cluj, numai în ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art.257 Cod penal şi a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj cu îndrumarea de a fi audiaţi martorii B.N. şi M.M.
Prin sentinţa penală nr.491, pronunţată la 20 noiembrie 2001 de Tribunalul Cluj, în rejudecare, s-a dispus, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, achitarea inculpatului F.M.T. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art.257 Cod penal.
În baza art.346 alin.3 şi 169 Cod procedură penală, s-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă şi cererea acesteia de instituire a măsurii asiguratorie.
Conform art.192 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, partea civilă a fost obligată să plătească 500.000 lei în favoarea statului, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Se motivează, în esenţă, că între declaraţiile părţii vătămate şi restul probelor administrate există neconcordanţe, pe de o parte, iar pe de altă parte chiar între declaraţiile părţii vătămate există multe neconcordanţe care nu sunt fireşti.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, care a criticat sentinţa penală nr.491 din 20 noiembrie 2001 a Tribunalului Cluj, pentrunetemeinicie, susţinândcăprobelenuau fost apreciate corect, ceea ce a dus la o soluţie greşită de achitare a inculpatului, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, solicitând admiterea recursului, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr.138 din 21 mai 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Se motivează că soluţia de achitare pronunţată de instanţa de fond este rezultatul unei analize judiciare şi complete a întregului material probator administrat în cauză, existând serioase dubii, care profită inculpatului conform principiului „in dubio pro reo”.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a declarat recurs şi critică Decizia instanţei de apel cât şi sentinţa instanţei de fond, pentru netemeinicie, susţinând că, din probele dosarului, rezultă vinovăţia inculpatului şi se impune a fi condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi obligat la plata despăgubirilor civile.
Recursul este nefondat.
Contrar celor susţinute în recurs, se constată că ambele instanţe, au făcut o amplă analiză a probelor administrate şi le-au apreciat just şi complet.
Potrivit dispoziţiilor art.345 alin.2 din Codul de procedură penală, condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat.
Or, din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă, cu certitudine comiterea faptei de trafic de influenţă prevăzută de art.257 din Codul penal, imputată inculpatului.
În mod corect instanţele, analizând probele, au constatat că există contradicţii în declaraţiile părţii vătămate şi relatări neverosimile.
Astfel, apare ca neverosimilă susţinerea acesteia că a dat inculpatului suma de 3.000 dolari în vederea obţinerii aprobării înmatriculării autoturismului, deşi acesta a fost evaluat la numai 2.500 dolari.
Partea vătămată a pretins că a cumpărat autoturismul respectiv de la martorul S.L., dar acesta nu a confirmat susţinerea acesteia.
Există, de asemenea, contradicţii între cele declarate de partea vătămată cu privire la autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului şi la persoana şi apoi societatea la care a vândut autoturismul, precum şi la preţul de cumpărare de către ea şi la cel de vânzare.
Cu privire la declaraţia martorului B.N., considerată esenţială de organele de urmărire penală, întrucât ar fi asistat la înmânarea de către partea vătămată a sumei de 3.000 dolari, către inculpat, instanţele în mod justificat au avut dubii asupra sincerităţii, deoarece martorul C.V. a declarat că a fost de faţă, când B.N. a mărturisit că, la data respectivă (legată de înmânarea şi primirea banilor), acesta din urmă s-a aflat într-o avansată stare de ebrietate şi a văzut că partea vătămată a dat o sumă (neprecizată) de bani, dar nu poate preciza cine era persoana care a primit banii.
Martora B.M. a declarat că martorul B.N. a afirmat şi faţă de ea, că la data pretinsă în dosar, a fost întradevăr acasă la partea vătămată, dar aflându-se în stare de ebrietate nu poate fi sigur dacă l-a văzut sau nu pe inculpat.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorului F.Ş., acestea nu sunt de natură să stabilească vinovăţia inculpatului, avându-se în vedere faptul că acesta nu cunoaşte nimic în legătură cu cauza, în mod direct, ci doar din cele ce i s-au povestit de partea vătămată, afându-se în relaţii apropiate cu aceasta.
Aşadar, existând serioase dubii asupra realităţii faptei, corect ambele instanţe au pronunţat achitarea inculpatului şi respectiv, respingerea apelului declarat de parchet.
Recursul fiind deci nefondat urmează a fi respins, ca atare, în baza art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Clujîmpotrivadecizieipenale nr.138 din 21 mai 2002 a Curţii de Apel Cluj, privind pe inculpatul F.M.T.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 981/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 979/2002. Penal → |
|---|
