CSJ. Decizia nr. 1141/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1141/2003
Dosar nr. 5082/2002
Şedinţa publică din 6 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 240 din 24 aprilie 2002, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul I.M. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. c) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, de la 26 octombrie 2001, la zi.
În baza art. 112 lit. f) C. pen., raportat la art. 118 lit. b) din acelaşi cod, s-a dispus confiscarea specială, de la inculpat, a unui cuţit, corp delict.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.568.843 lei, cu dobânda legală aferentă, calculată până la achitarea efectivă a sumei către partea civilă Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, cât şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 3.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 26 octombrie 2001, pe fondul unor vechi neînţelegeri, între inculpatul I.M. şi fiul său I.M. a avut loc o altercaţie în cadrul căreia, primul a aplicat celui de al doilea o lovitură de cuţit în zona hemitoracelui stâng, provocându-i leziuni care au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, punând în primejdie viaţa victimei.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 399 din 23 septembrie 2002, admiţând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin înlăturarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului la 7 ani şi 6 luni închisoare, interzicându-i totodată drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani.
În considerentele deciziei se arată că, la individualizarea pedepsei, instanţa de fond nu a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite de inculpat, dedus din urmările acestuia şi nici împrejurarea că anterior inculpatul a mai fost condamnat pentru o infracţiune consumată de omor, cât şi pentru o tentativă la omor calificat, aceasta din urmă fiind comisă asupra soţiei sale.
Împotriva menţionatei decizii, au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cât şi inculpatul.
Prin recursul parchetului se solicită casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în temeiul art. 3859 pct. 10, 14 şi 17 C. proc. pen., susţinându-se că deşi procurorul de şedinţă a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul de a se reţine în sarcina inculpatului şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei cereri esenţiale de natură să garanteze corecta soluţionare a cauzei. Totodată, s-a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului este insuficientă pentru realizarea scopului acesteia de prevenţie specială şi generală.
La rândul său inculpatul a criticat hotărârea instanţei de apel numai sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o consideră prea severă în raport de condiţiile concrete în care s-a comis fapta.
Examinând hotărârea atacată, în raport de motive de casare invocate în recursurile formulate de procuror şi inculpat, cât şi din oficiu, se constată că instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 174 – art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. c) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesul-verbal şi planşele fotografice întocmite cu ocazia cercetării locului fapte, raportul de constatare medico-legală, declaraţiile constante ale părţi vătămate şi declaraţiile martorilor C.M., T.M., St.M., I.S. şi I.N., coroborate cu recunoaşterile inculpatului) care au fost analizate în considerentele deciziei, rezultă, fără dubiu, că la data de 26 octombrie 2001, în urma unei altercaţii, ce a avut loc între I.M. şi fiul său IM.I., pe fondul unei stări conflictuale preexistente, generată de comportamentul agresiv al celui din urmă, inculpatul a aplicat acestuia o lovitură de cuţit în zona hemitoracelui stâng, provocându-i leziuni care, au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, punând în primejdie viaţa victimei.
Aplicarea agravantei prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2000, în cauză nu se justifică, reţinerea acesteia fiind incompatibilă cu infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen., această formă de omor incluzând în conţinutul său juridic şi constitutiv agravanta privitoare la săvârşirea ei asupra unui membru al familiei, în speţă de către tată asupra fiului său.
Nici critica referitoare la faptul că instanţa ar fi trebuit să procedeze la schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen., nu este întemeiată, circumstanţele agravante sau atenuante fiind stări, situaţii sau împrejurări ocazionale exterioare conţinutului constitutiv al infracţiunii.
Ca urmare, atunci când, separat şi distinct de conţinutul juridic şi constitutiv al unei infracţiuni, se adaugă o situaţie sau împrejurare întâmplătoare şi ocazională, pe care legea o califică circumstanţă atenuantă sau agravantă, luarea ei în considerare nu presupune o schimbare de încadrare juridică şi în consecinţă instanţa nu este obligată să procedeze potrivit dispoziţiilor procedurale invocate.
Referitor la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost corect individualizată, instanţa având în vedere atât pericolul social sporit al faptei săvârşite de inculpat, dedus din urmările acesteia, cât şi împrejurarea că anterior inculpatul a mai fost condamnat pentru o infracţiune consumată de omor şi o tentativă la omor calificat săvârşită asupra soţiei sale.
Întrucât criticile formulate în recursurile formulate nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art. 38515pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge atât recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cât şi recursul inculpatului, cu obligarea acestuia din urmă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada, cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 26 octombrie 2001, la zi.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 399 din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpatul I.M.
Deduce din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 26 octombrie 2001 la zi.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţă în şedinţă publică, azi 6 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1121/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 1149/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
