CSJ. Decizia nr. 4720/2003. Penal. Art.271 alin.2 c.pen. Recurs în anulare

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4720/2003

Dosar nr.2870/2003

Şedinţa publică din 23 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a formulat recurs în anulare împotriva sentinţei penale nr. 28 din 11 ianuarie 2001 a Judecătoriei Rădăuţi, Decizia penală nr. 187 din 12 martie 2001 a Tribunalului Suceava şi a deciziei penale nr. 379 din 18 aprilie 2001 a Curţii de Apel Suceava, hotărârile fiind pronunţate cu încălcarea legii.

Se susţine că în mod just s-a dispus condamnarea inculpatei T.T., întrucât aceasta, a acţionat cu bună credinţă dat fiind faptul că pe termenul în discuţie îi fusese reconstituit dreptul de proprietate prin sentinţa civilă nr. 2415 din 5 mai 1997 a Judecătoriei Rădăuţi.

Recursul în anulare este fondat.

Prin sentinţa penală nr. 28 din 11 ianuarie 2001 a Judecătoriei Rădăuţi, inculpata T.T. a fost condamnată la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni.

De asemenea a dispus restabilirea situaţiei anterioare, inculpata fiind obligată să ridice porţile ce închid calea de acces.

S-a reţinut, că prin sentinţa penală nr. 937 din 4 octombrie 1995 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin Decizia penală nr. 357 din 5 mai 1997 a Tribunalului Suceava, soţul condamnatei a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie constând în aceea că prin construirea unei porţi, a blocat un drum public, împiedicând accesul lui T.G. şi T.A., la propria locuinţă.

Totodată, s-a repus părţile vătămate în situaţia anterioară, dispoziţie a cărei executare s-a realizat prin procesul verbal din 19 mai 1999, când porţile au fost ridicate şi drumul redat circulaţiei publice.

Ulterior, inculpata a refuzat să respecte această hotărâre judecătorească, împiedicând din nou accesul pe teren prin construirea unui gard.

Tribunalul Suceava şi Curtea de Apel Suceava au respins apelul şi respectiv recursul, declarate de inculpată.

Interpretând dispoziţiile legale referitoare la infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen., rezultă că, săvârşirea infracţiunii nu poate fi concepută fără preexistenţa unei hotărâri judecătoreşti executorii, susceptibilă de a fi adusă la îndeplinire prin executare materială, iar locuinţa sau partea din locuinţă să fie determinată în baza acestei hotărâri. Lipsa oricăreia dintre situaţiile premise duce la inexistenţa momentului material al infracţiunii.

În cauză, preexistă o hotărâre judecătorească executorie, respectiv sentinţa penală nr. 937 din 4 octombrie 1995 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin Decizia penală nr. 357 din 5 mai 1997 a Tribunalului Suceava, nefiind însă susceptibilă de executare, nefiind consacrată în titlul executoriu obligaţia inculpatei de a-şi ridica vreo poartă.

Pentru acest motiv, prin Decizia civilă nr. 1541 din 20 iunie 2000 a Curţii de Apel Suceava, i-a fost admisă inculpatei contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 463 alin. (3) C. proc. pen., împotriva actelor de executare a sentinţei penale nr. 937 din 4 octombrie 1995 a Judecătoriei Rădăuţi şi suspendată executarea acesteia.

Aşadar, în mod greşit, instanţele care au adoptat soluţia de condamnare au reţinut că este lipsit de relevanţă împrejurarea că procesul verbal de executare din 19 mai 1999 a fost anulat în cadrul contestaţiei la executare, câtă vreme la momentul săvârşirii unei fapte, hotărârea judecătorească pentru nerespectarea căreia a fost trimisă în judecată a fost executată sub aspectul restabilirii situaţiei anterioare.

Inculpata, care contestase dispoziţiile civile ale sentinţei penale nr. 937/1995 încă din 19 noiembrie 1999, cauză care la 19 mai 1999, momentul executării şi ulterior când se susţine că a săvârşit fapta se afla încă pe rol, a acţionat cu bună credinţă, întemeindu-şi acţiunile ei pe exercitarea dreptului de acces la justiţie şi pe faptul că pe terenul în discuţie i se reconstituise dreptul de proprietate.

Pe de altă parte, pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 271 alin. (2) C. pen., este necesar ca imobilul a cărui folosire este împiedicată, să fie deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti, ori în cauză, nu numai că nu era deţinut de partea vătămată în baza unui titlu, dar era deţinut chiar de inculpată.

Aşa fiind, recursul în anulare va fi admis, hotărârile atacate vor fi casate numai cu privire la greşita condamnare a inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., va achita pe inculpată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 271 alin. (2) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 28 din 11 ianuarie 2001 a Judecătoriei Rădăuţi, deciziei penale nr. 187 din 12 martie 2001 a Tribunalului Suceava şi deciziei penale nr. 379 din 18 aprilie 2001 a Curţii de Apel Suceava, privind pe inculpata T.T.

Casează hotărârile atacate numai cu privire greşita condamnare a inculpatei pentru infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata T.T. pentru infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen.

Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 4720/2003. Penal. Art.271 alin.2 c.pen. Recurs în anulare