CSJ. Decizia nr. 4711/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4711/2003

Dosar nr.4226/2003

Şedinţa publică din 23 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 103 din 12 mai 2003, Tribunalul Sibiu, a condamnat pe inculpatul B.M. la:

- 17 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod.

- 7 ani şi 10 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 3 lit. b) din acelaşi cod;

- 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., de omor deosebit de grav prevăzut de art. 20, raportat la art. 174 – art. 176 C. pen.;

- 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 20, raportat la art. 217 art. 1 şi 4 C. pen., urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa de 17 ani închisoare şi sporită la 19 ani închisoare, 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus, din durata pedepsei aplicate, perioada arestării preventive, de la 14 ianuarie 2003, la zi.

Potrivit art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus restituirea, către partea vătămată Ş.D.P. a întinzătorului de aluat, corp delict.

S-a constatat că prejudiciul cauzat, prin infracţiunea de tâlhărie a fost recuperat integral.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În cursul lunilor noiembrie şi decembrie 2002, după corespondenţa purtată între Ş.D.P. şi inculpat, victima l-a invitat pe acesta din urmă la domiciliul său din Sibiu pentru a petrece împreună sărbătorile de iarnă.

La data de 24 decembrie 2002, conform înţelegerii cei doi s-au întâlnit la domiciliul victimei, unde inculpatul a fost găzduit peste noapte fără ca între aceştia să intervină vreun incident.

A doua zi, respectiv la 25 decembrie 2002, între victimă şi inculpat a avut loc o discuţie pe teme de sexualitate, încercând să-l determine pe inculpat să lectureze o carte pe această temă, făcându-i în cele din urmă propunerea de a întreţine cu el raporturi intime.

Întrucât inculpatul a respins propunerea, între cei doi s-a declanşat un conflict, în cadrul căruia victima a fost lovită de mai multe ori cu pumnii, cât şi cu un întinzător de aluat, în cap cât şi în alte regiuni ale corpului.

În continuare, inculpatul a imobilizat victima, prin legarea braţelor şi a picioarelor, după care a acoperit-o cu mai multe perne şi pături peste care a turnat conţinutul unei sticle de vişinată.

Urmare agresiunii suferite, victima, persoană de vârstă înaintată, a sângerat abundent şi a decedat, datorită leziunilor suferite, cât şi a astupării căilor respiratorii.

Pentru a stinge urmele infracţiunii inculpatul a aşezat lângă corpul victimei o lumânare aprinsă, după care a deschis robinetul de la aragaz şi a închis ferestrele, sperând că prin acumularea de gaze în încăpere, se va produce un incendiu.

La finalizarea acestor acţiuni, inculpatul a sustras din locuinţa victimei o geantă cu ilustrate şi un ceas de mână, după care a încuiat uşa şi a aruncat cheile la ieşirea din bloc, deplasându-se la domiciliul său din oraşul Tg. Ocna.

În zilele următoare, inculpatul a făcut mai multe apeluri telefonice la domiciliul victimei pentru a afla ce s-a întâmplat după plecarea sa.

Victima a fost descoperită la data de 11 ianuarie 2003, deci după 17 zile de la comiterea faptelor, timp în care gazele din bucătăria locuinţei sale s-au scurs continuu, însă explozia şi incendiul, preconstatat de inculpat, nu au avut loc, datorită ventilaţiei create printr-un geam de la încăpere, pe care inculpatul l-a uitat deschis la plecare.

La data de 14 ianuarie 2003, inculpatul a fost prins de poliţie, ocazie cu care, la domiciliul său au fost descoperite şi ridicate bunurile sustrase din apartamentul victimei.

Fiind supus unei expertize medico-legale psihiatrice, s-a stabilit că inculpatul prezintă tulburări polimorfe de personalitate (de tip instabil) ce a comis fapta cu discernământ.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 278/ A din 26 august 2003, admiţând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 176 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod, de la 17 ani la 20 ani închisoare.

Făcând aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., aceiaşi instanţă a dispus ca prin contopirea pedepselor aplicate inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare sporită cu 3 ani, în final 23 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Totodată, s-au menţinut aceleaşi dispoziţii.

Apelul inculpatului, prin care solicită aplicarea în cauză a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepselor, a fost respins, ca nefondat.

Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul B.M. a declarat recurs, reiterând motivele de casare invocate în apel, respectiv, greşita încadrare juridică a infracţiunii de omor şi greşita individualizare a pedepsei.

Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că deşi instanţele au reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au făcut o greşită încadrare juridică a faptelor în infracţiunile de omor deosebit de grav prevăzute de art. 174 alin. (1), raportat la art. 176 lit. a) şi d) C. pen., cu art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod.

Potrivit art. 176 lit. d) C. pen., constituie omor deosebit de grav şi se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi, omorul comis pentru a săvârşi sau a ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii.

Agravanta prezentată are în vedere, săvârşirea unui omor în scopul înlesnirii comiterii unui tâlhării, ori piraterii, ori pentru a ascunde asemenea fapte.

Din probele administrate în cauză, care au fost analizate în considerentele hotărârilor atacate, rezultă fără dubiu că victima a fost ucisă în cadrul unui conflict ivit între părţi, determinat de refuzul inculpatului de a întreţine raporturi sexuale cu aceasta.

Totodată, s-a stabilit că ulterior inculpatul a desfăşurat o serie de activităţi menite să ascundă urmele infracţiunii de omor, după care a hotărât să părăsească domiciliul victimei luând din încăpere un album cu ilustrate şi un ceas de mână.

Cum infracţiunea de omor deosebit de grav, comisă prin cruzimi, şi fapta de sustragere a unor bunuri din locuinţa victimei sunt autonome, în mod greşit instanţele au reţinut în sarcina inculpatului agravanta prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen.

Pentru aceleaşi considerente apare greşită şi încadrarea juridică în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) C. pen., sustragerea unor bunuri din locuinţa victimei fiind comisă indiferent de infracţiunea de omor.

Referitor la circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., se constată că aceasta nu este aplicabilă în cauză, propunerea victimei de a întreţine cu ea relaţii sexuale, nejustificând comportamentul deosebit de violent al inculpatului, care era găzduit în locuinţa acesteia, anterior părţile purtând discuţii pe tema respectivă.

Pentru considerentele expuse, recursul inculpatului urmează a fi admis şi a se casa hotărârile atacate numai cu privire la latura penală a cauzei.

În acest sens, se va proceda la descontopirea pedepsei rezultante în pedepsele componente, prin înlăturarea art. 34 lit. b) C. pen. şi a sporului de pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată în cauză.

Conform art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 176 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 din acelaşi cod, texte de lege în baza cărora inculpatului i se va aplica o pedeapsă orientată spre media prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă.

Conform aceloraşi dispoziţii procedurale se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), texte de lege în baza căreia inculpatului i se va aplica o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Potrivit art. 34 lit. b) C. pen., cele două pedepse vor fi contopite cu restul pedepselor aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare, sporită cu 3 ani, în final 23 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 14 ianuarie 2003, la zi.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Admite recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 278/ A din 26 august 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 103 din 12 mai 2003 a Tribunalului Sibiu numai cu privire la latura penală a cauzei.

Înlătură aplicarea art. 34 lit. b) C. pen. şi sporul de pedeapsă de 3 ani închisoare.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), de 4 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 20, raportat la art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi de 7 ani şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpat la 20 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare, pe care o sporeşte la 23 ani închisoare, în final inculpatul B.M. urmând să execute 23 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 ianuarie 2003, la 23 octombrie 2003.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 4711/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs