CSJ. Decizia nr. 553/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.553DOSAR NR.4515/200.
Şedinţa publică din 5 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.G.I. împotriva deciziei penale nr.411 din 16 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat Ţ.A.M., apărător ales.
A lipsit: intimata parte vătămată R.D.C.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi reducerea pedepsei aplicate, prin aplicarea art.74 – 76 din Codul penal.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât pedeapsa a fost just individualizată.
Inculpatul declară că este de acord cu susţinerile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.279 din 25 iunie 2002, pronunţată de Tribunalul Prahova a fost condamnat inculpatul D.G.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.d,e Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal, în condiţiile art.71 şi 64 Cod penal.
S-a luat act că prejudiciul a fost acoperit integral, iar partea vătămată, nu s-a maiconstituit parte civilă în procesul penal.
Pentru a pronunţa această soluţie, pe baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 6/7 octombrie 2001, inculpatul a consumat băuturi alcoolice în barul „E” din Câmpina, fiind văzut de diferite persoane şi, de asemenea, fiind însoţit la un moment dat de prietenul său, martorul T.T., cu care a şi consumat băuturi alcoolice împreună şi cu martorul B.D.
S-a mai reţinut că, la un moment dat a apărut în acelaşi local, într-un moment când prietenul inculpatului T.D. plecase pentru puţin timp din bar, partea vătămată pe care inculpatul nu o cunoştea, dar la care acesta a mers şi i-a solicitat imperativ să-i cumpere o sticlă cu vin, fiind în mod evident refuzat, deoarece până în acel moment, partea vătămată nici nu-l mai văzuse.
Enervat de refuzul părţii vătămate, inculpatul i-a aplicat o lovitură în zona feţei, cu capul, după care, i-a luat din mână suma de 30.000 lei şi, căutând prin buzunare, l-a deposedat de un card „visa” şi un spray lacrimogen, moment observat şi de martorul T.B., care, între timp, se reântorsese în bar şi a reuşit pentru scurt moment să-l ia de o parte pe inculpat.
Incidentul nu s-a oprit aici, fiind continuat tot de inculpat, care, deşi fusese îndepărtat de prietenul său, s-a reântors la partea vătămată, aplicându-i noi lovituri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, apel inculpatul care a cerut aplicarea unei pedepse sub limita minimă legală.
Prin Decizia penală nr.411 din 16 septembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul D.G.I., cu motivarea că în raport de gravitatea faptei şi de urmările ei nu se puteau aplica, în favoarea inculpatului, dispoziţiile art.74 Cod penal.
În termen legal împotriva hotărârilor- de mai sus – a declarat recurs inculpatul care prin motivele scrise, cât şi oral a susţinut că pedeapsaaplicată este mare, solicitând reducerea ei în condiţiile reţinerii în favoarea sa a circumstanţelor judiciare atenuante personale.
Critica formulată de recurentul inculpat se încadrează în dispoziţiile cazului de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.14 Cod procedură penală, dar, în speţă recursul este nefondat.
Recurentului inculpat i s-a aplicat o pedeapsă la limita minimă legală în condiţiile comiterii unei tâlhării calificate situaţie în care şi tratamentul juridic sancţionator este adecvat.
Desigur, aplicarea unei pedepse sub acest cuantum ar presupune reţinerea în favoarea inculpatului a unei circumstanţe judiciare personale atenuante, potrivit art.74 Cod penal.
Dar lipsa antecedentelor penale şi atitudinea procesuală sinceră au fost împrejurări apreciate de instanţe la stabilirea unei pedepse minime.
În aceste condiţii, aceleaşiîmprejurări nu pot servi şi la aplicarea dispoziţiilor art.74 Cod penal– cu atât mai mult, cu cât, recurentul a comis o faptă gravă, cu urmări deosebite pentru partea vătămată.
Pe de altă parte, instituţia juridică prevăzută de art.74 Cod penal- nu reprezintă o obligaţie pentruinstanţe, astaîncât,încontextulamintit,în mod justificat acestea nu au făcut aplicarea acestor dispoziţii şi nu au coborât pedeapsa sub limita minimă legală.
Cum pentru considerentele expuse critica formulată de recurent este nefondată, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, recursul declarat de inculpat se va respinge ca nefondat.
În baza art.38517 alin.4 Cod procedură penală combinat cu art.88 Cod penal se va computa din pedeapsa aplicată timpul detenţiei preventive la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.I. împotriva deciziei penale nr.411 din 16 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 28 februarie 2002 la 5 februarie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 552/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 553/2003. Penal → |
|---|
